Retrospectiva Arno Breker

Readucerea in actualitate a operei lui Breker a stirnit discutii contradictorii in centrul carora se afla relatia dintre calitatea artistica a lucrarilor si asociatiile ideologice ale acestora cu mentalitatea nazista.

Michel Friedman, publicist virulent, fost vicepresedinte al Consiliului Central al Evreilor din Germania, sublinia in ajunul vernisajului expozitiei asa-numitului „sculptor favorit“ al dictatorului nazist necesitatea acestei retrospective, spunind ca:

„Viata lui Breker este una dintre cheile care ne pot ajuta sa descifram enigma ororilor petrecute. A ceea ce nu trebuie uitat.“

Friedman a precizat concis ca aceasta “decoratie a barbariei“ nu poate fi ascunsa in tainele depozitelor de muzee sau a unor colectii particulare inaccesibile publicului larg, ci „trebuie scoasa la lumina“.

Pina in mijlocul toamnei, la 22 octombrie, aceasta readucere aminte va putea fi cercetata de publicul german la Schwerin. Ea atrage si multi vizitatori de peste hotare, in ziua deschiderii sale bucurindu-se de atentia a nu mai putin de 5.000 de vizitatori. Se pot contempla circa 70 de sculpturi pastrate mai ales in patrimoniul familiei, dupa ce, la terminarea celui de-al doilea razboi mondial, o mare parte a operelor sale monumentale concepute majoritar pentru arhitectura megalomana a regimului national-socialist, fusesera distruse in avatarurile razboiului.

Nu este decit o fateta a activitatii acestui artist plastic pe care Aristide Maillol l-a calificat in anii ´20 drept „un Michelangelo al secolului 20“ si care, la Paris, unde avea un atelier, intretinea legaturi strinse cu Constantin Brancusi, Jules Pascin, Man Ray sau Alexander Calder, o suita de creatori pe care asa-numita estetica nazista i-ar fi inclus bucuroasa in suita producatorilor de „arta degenerata“. Este cu atit mai uimitor, ca intr-una dintre fotografiile aduse din colectia familiei, sa-l vedem pe sculptor in uniforma cenusie pozind la Paris in fata turnului Eifel cot la cot cu Adolf Hitler in anul 1940.

Nu mai putin uimitor este sa reamintim ca, inainte de razboi, fusese considerat de nazisti drept un francofil decadent. Acest fiu de cioplitor in piatra studiase arhitectura la Düsseldorf si arta sculpturii „majore“ cu un elev al lui Adolf von Hildebrandt, un creator care a teoretizat „forma pura“ deschizind portile abstratiei vizuale. In anul 1927 Breker avea sa intreprinda ca si Paul Klee, o calatorie in Tunisia in urma careia a realizat o suita de desene si litografii. Datorita insistentelor lui Max Lieberman, Breker revenea in anul 1934 in Germania, tara pe care o paraseau atunci multi artisti de avangarda. Anul urmator avea sa primeasca prima comanda de stat. A devenit apoi, prin relatiile sale personale cu Albert Speer, care a fost numit de Hitler in 1937 „Inspector General al Constructiilor“, un favorit al Führer-ului. Nu trebuie uitat faptul ca in 1939 a fost invitat de alt dictator - Iosef Visarionovici Stalin - in Uniunea Sovietica pentru a lucra opere monumentale in cinstea comunismului.

Pe de alta parte trebuie spus, ca Breker a intervenit eficient prin relatiile sale pentru salvarea lui Pablo Picasso la Paris de urmarirea si persecutiile gestapoviste, scapind si viata marelui editor german Peter Suhrkamp, banuit de rezistenta contra regimului nazist. Dupa o vizita in celula condamnatilor la moarte, prin interventiile sale pe linga Albert Speer si Hitler, el a reusit sa obtina eliberarea editorului.

Inainte de razboi relatiile sale cu oameni de arta nonconformisti ca Jean Cocteau ori Salvador Dali s-au concretizat intr-o serie de portrete ce avea sa fie urmata dupa 1949 de chipuri ale lui Konrad Adenauer, Ludwig Erhard sau a renumitei perechi de colectionari Irene si Peter Ludwig. Lucrari ale sale se afla in Muzeul din Tokyo, la Centre Pompidou si la cel de arta contemporana europeana din New York. Revenit in 1950 in atelierul sau din Paris, Breker, nascut in anul 1900, va apuca sa participe inainte mortii sale in 1991, la pregatirea unei mari expozitii „Parisul dintre 1937 si 1947“ la care nu a fost prezent din cauza masivelor proteste publice contra unui asa-numit „colaborationist“ al lui Hitler. Peste numai doi ani aveau sa se puna in Statele Unite bazele Societatii Internationale Arno Breker.

Aceasta retrospectiva biografica are un titlu provocator: „Arno Breker este pus in dezbatere“. Chiar organizatorul ei, Rudolf Conrades, surprins el insusi de ecoul international al manifestarii consacrate unui artist ostracizat din lumea artelor contemporane s-a bucurat de o rezonanta receptabila din paginile lui „Le Figaro“ pina in cele ale lui „New York Times“. Catalogul a trebuit retiparit la citeva zile dupa deschiderea expozitiei, iar responsabilii locali ai vietii culturale considera ca „astfel de expozitii contribuie la demolarea mitului Breker ce a fost creat tocmai prin trecerea sub tacere a creatiei sale.“ Expozita din Schwerin este numai un inceput al analizei si confruntarii, poate cam tardive, cu fenomene complexe ale unui trecut autoritar.

Hitler nu a fost singurul dictator care s-a folosit de maiestria artistilor contemporani pentru a glorifica o iconografie idealizata in care se imbina ecouri din arta antica cu reflexe ale modelajului impresionist rodin-ian. Arno Breker a portretizat intelectuali, oameni politici, clerici si artisti, lucrind la comanda regimului nazist efigii ale eroului vital si maternitatii feminine, ale contemplatorului si omului de actiune, in buna traditie a filozofiei lui Nietzsche. Nu a fost decit un caz tipic de exploatare a talentului de mestesugar pentru propaganda unui simplist regim autoritar, putind sa amintim ca Romania are probleme similare cu opera monumentala a unor artisti importanti ca Baraschi, Jalea, Foamete ori Flamindu. Spre deosebire de lucrarile lui Arno Breker, monumentele acestora nu se vor sterge prea usor din peisajul Romaniei.