1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Retrospectiva anului european 2008

Asupra Comunităţii Europene s-au abătut în ultimele luni diverse furtuni politice şi economice. Cum s-a achitat Franţa de datoria ei de a conduce corabia europeană prin aceste intemperii?

default

Preşedintele Franţei Sarkozy gesticulând la summitul UE din martie 2008

La finele mandatului său ca preşedinte al Consiliului European şeful statului francez, Nicolas Sarkozy, şi-a rezumat cele 6 luni la cârmă fără să facă economie nici de mândrie, dar nici de autoironie.

Mulţi îl consideră arogant şi vanitos, dar nu puţini observatori cred că UE a avut mare noroc să fie condusă de foarte activul preşedinte al Franţei în acest turbulent interval .

Liniştita preşedinţie slovenă se încheiase la mijlocul lui 2008 cu o lovitură de teatru. Irlandezii au respins tratatul de la Lisabona în unicul referendum programat să aibă loc pe marginea acestui document. Votul irlandez a reblocat eforturile de reformare internă a UE, grevând din capul locului startul în jumătatea de an franceză.

Cu toate acestea, Parisul s-a năpustit energic să amorseze noi şi noi proiecte. Preşedintele Franţei a început prin a scoate la iveală aşa-numita Uniune Mediteraneană, în ciuda obiecţiilor iniţiale ale Germaniei.

Apoi, Sarkozy a rostit o pledoarie înfocată în favoarea protecţiei climei. „Suntem ultima generaţie care mai poate împiedica producerea catastrofei. Dacă nu întreprindem instantaneu ceva, generaţiile ulterioare nu vor mai putea decât să limiteze pagubele”, declarase el, textual.

Dar nici n-a început bine preşedinţia franceză că UE s-a şi văzut confruntată cu prima ei criză de proporţii. În luna august a izbucnit războiul ruso-georgian. In urma ei, Comisia Europeană şi Consiliul au hotărât să suspende negocierile cu Rusia privind încheierea unui nou acord de parteneriat al Moscovei cu UE.

Simultan, Sarkozy a mediat un controversat armistiţiu ruso-georgian, iar cearta din interiorul alianţelor occidentale a reizbucnit cu putere.

Conflictul militar din Caucaz a determinat Germania şi Franţa, care se opuseseră accesului rapid al Georgiei şi Ucrainei în alianţa nord-atlantică să-şi simtă, postfestum, justificate rezervele.

Din contră, SUA şi alte ţări ale NATO şi-au reliefat convingerea că războiul din Caucaz ar fi putut fi evitat dacă Berlinul şi Parisul ar fi acceptat aderarea rapidă a celor două republici post-sovietice la alianţa nord-atlantică.

Abia trecuţi de faza acută a acestei crize, europenii s-au văzut confruntaţi cu alt dezastru, de această dată de natură financiară şi economică. Iscată în SUA, criza financiară a început să ameninţe iniţial băncile europene, pentru ca apoi să pună în serios pericol economiile naţionale ale multor ţări europene.

La noua primejdie liderii europeni au reacţionat într-o primă fază prin adoptarea unor programe naţionale de salvare a propriilor instituţii financiare. Ceea ce a provocat ivirea la orizont a riscului ca ţările lipsite de o protecţie naţională adecvată să fie atrase în vârtejul falimentelor. Incât comisarul Joaquin Almunia a lansat un apel urgent liderilor europeni, cerându-le să renunţe la măsuri unilaterale.

Ezitând iniţial, liderii puterilor europene au sfârşit prin a da ascultare acestui apel şi a-şi coordona demersurile, astfel încât s-au putut evita falimentele răsunătoare. Ceea ce a conferit un aspect pozitiv proiectului european în genere.

Acute au rămas în schimb grijile generate de soarta industriei de automobile, o branşă industrială cheie pentru economia europeană. Spre a se veni în sprijinul constructorilor de automobile, liderii europeni şi-au edulcorat sensibil programul ecologic, ceea ce n-a întârziat să provoace mânia apărătorilor mediului ambiant. Deşi criza financiară a dominat copios agenda europeană a ultimelor luni, către finalul mandatului francez au intervenit şi ale probleme urgente, precum de pildă ceea a pirateriei. La iniţiativa Franţei, UE s-a hotărât să preia de la NATO misiunea de a apăra căile maritime ameninţate de piraţii din largul coastei somaleze.

În fine, tot graţie Franţei, Uniunea a făcut o figură bună în faţa tentativelor Chinei comuniste de a intimida occidentul în chestiunea liderului spiritual tibetan. Preşedintele Franţei nu s-a dat în lături să se întâlnească personal cu Dalai Lama, în ciuda multiplelor avertismente, ameninţări şi represalii chineze, materializate în suspendarea unui summit sino-european.

În schimb, în relaţiile cu Rusia a intervenit o perceptibilă destindere, ministrul german de externe, Frank Walter Steinmeier, subliniind satisfăcut că negocierile bilaterale ale UE cu Moscova privind încheierea unui nou tratat de parteneriat au fost reluate fără condiţii.