Retragerea israeliană din Gaza şi protestele împotriva ei

Catastrofa de care se temau mulţi – în speţă izbucnirea unui război civil – nu s-a produs în proximitatea frontierei fâşiei Gaza, în cursul protestelor împotriva evacuării aşezărilor evreieşti. Azi dimineaţă rămăseseră într-un sat din deşert doar câteva mii de protestatari înconjuraţi de forţele armate. Reprezentanţii coloniştilor le-au cerut şi acestora să-şi întrerupă marşul spre Gaza, pentru a evita o eventuală ciocnire cu armata. Date fiind masivele măsuri de securitate luate de oficialii de la Ierusalim ar fi fost oricum greu de crezut că demonstranţii îşi vor atinge obiectul, blocul de aşezări din Gaza numit Gush Katif. Aici manifestanţii ar fi urmat să-şi exprime solidaritatea cu oamenii din aşezările evreieşti care urmează să fie evacuate.

E adevărat că protestele demonstranţilor în genere naţional-religioşi – între care atât de mulţi tineri încât păreau să întreprindă o excursie şcolară – n-au degenerat. Totuşi, dimensiunile măsurilor de securitate adoptate spre a-i împiedica să pătrundă în Gaza demonstrează cât de gravă e situaţia şi cât de profundă e sciziunea societăţii israliene. Pentru prima dată soldaţii israelieni s-au pregătit să se lupte nu cu un duşman extern ci cu segmnente ale propriei populaţii. Nu s-a tras ce-i drept, dar s-au produs unele altercaţii, în ciuda chemărilor insistente ale conducerii coloniştilor cerând stăruitor să se renunţe la violenţe.

In ce-l priveşte, premierul israelian Ariel Sharon nu va capota la câţiva paşide potou. N-a luptat fostul general de pomană pentru retragera din Gaza. N-a ţinut el deageaba piept opoziţiei masive pe care a generat-o planul său. N-a schimbat el inutil partenerii de coaliţiei şi n-a acceptat el fără rost pierderea a numeroşi simpatizanţi. Susţinut de o restrânsă majoritate, Sharon e hotărât să meargă până la capăt, spre a încerca să pătrundă în cartea de istorie ca un om de stat, care a asigurat supravieţuirea statului evreu. Fostul idol al coloniştilor, un soldat care a învins în atâtea războaie e convins că nu se poate lupta cu factorul demografic. Această convingere e secretul puterii sale.

Neputincios în schimb pare a fi preşedintele palestinian Mahmud Abbas. Marele său merit, de-a fi obţinut un armistiţiu din partea extremiştilor n-a durat decât 5 luni. Luat peste picior de israelieni, din cauza incapacităţii sale de a se impune, Abbas a refuzat constant să procedeze la dezarmarea teroriştilor palestinieni. Slăbiciunea lui s-a confirmat în aceste zile în tentativa de a-i împiedica pe membrii organizaţiilor extremiste Hamas şi Djihadul Islamic să lanseze rachete şi să deschidă tir de mortiere asupra teritoriului israelian, tentativă care a declanşat ciocniri armate interpalestiniene, soldat cu morţi şi răniţi. Nici măcar „prelungirea” acordului de încetare a focului de către Hamas n-a fost opera lui Abbas, ci a mediatorilor egipteni.

Ce vrea Hamas e clar. Deschizând focul asupra Israelului, organizaţia islamistă încearcă să acrediteze ideea că retragerea evreilor din Gaza ar fi rezultatul forţei ei militare şi deci o victorie a islamiştilor palestinieni. Hamas sugerează că doar cu ajutorul islamiştilor se va putea guverna Gaza după evacuarea israelienilor. Incât Abbbas e obligat să inventeze ceva spre a-şi repara mult şifonata imagine şi a-şi recâştiga pierduta credibilitate. Retragera din Gaza îi va oferi poate această ocazie.

În cazul lui Sharon e clar că protestele actuale îi vor oferi argumente suplimentare spre a demonstra clar şi fără echivoc că orice nouă evacuare de aşezări israeliene e imposibilă, întrucât nu va mai fi nici acceptată, nici susţinută de naţiunea statului evreu.