1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Retragerea din Irak în dezbatere

O telegramă confidenţială a Ambasadei Statelor Unite la Bagdad a evidenţiat limitele activităţii diplomaţilor americani în Irak dar şi impedimentele cărora autorităţile locale împuternicite cu relaţiile publice trebuie să le ţină piept.

Misiunea militarilor polonezi în Irak continuă...în pofida decesului unui camarad

Misiunea militarilor polonezi în Irak continuă...în pofida decesului unui camarad

Documentul cotat ca sensibil dar neconfidenţial a fost publicat în WASHINGTON POST şi autenticitatea lui a fost confirmată de departamentul american de stat.Dacă preşedintele Bush în urma vizitei fulger întreprinsă în Irak priveşte cu optimism viitorul acestei ţări, un sondaj de opinie realizat de institutul american PEW atestă la rîndul lui un spor al popularităţii Sefului Casei Albe în rîndul compatrioţilor săi, mai ales după uciderea lui Al Zarqawi.

In ceea ce priveşte retragerea militarilor americani din Irak scorul este următorul, conform aceleiaşi investigaţii demoscopice: 45% se pronunţă petnru retragerea imediată a militarilor americani din ţara de pe Tigru şi Eufrat în timp ce 50% pledează în favoarea menţinerii trupelor americane pînă la stabilizarea situaţiei.

Intre timp însă, mai multe state care s-au alăturat Americii în intervenţia militară din Irak îşi retrag soldaţii. Această diminuare a forţelor coaliţiei nu este însă neapărat în dezavantajul americanilor .

Chiar dacă retragerea treptată a militarilor unor ţări alăturate Americii în intervenţia din Irak nu este pe placul Washingtonului, din punct de vedere militar dezavantajele sunt neglijabile. Cînd Statele Unite ale Americii au intrat în Irak, coaliţia militară număra 49 de state membre. O cifră înşelătoare devreme ce efectivul militarilor americani a fost şi este de peste 100 de mii , urmat numeric de contingentul britanic cu doar 8000 de militari la ora actuală.Contingentele restului ţărilor aliate sunt cu mult mai mici, prezenţa lor avînd mai degrabă o importanţă simbolică . Washingtonul a fost foarte interesat să demonstreze lumii că intrarea militarilor americani în Irak nu a fost un pas unilateral ci a avut parte de sprijin internaţional. Dispuse să se alăture Americii în intervenţia din Irak au fost între alţii Spania, Italia , Olanda , micul regat Tonga dar mai cu seamă ţările est - europene foste comuniste: Polonia, România, Lituania Slovacia, Cehia, Albania pentru a nu cita decît cîteva din lunga listă. Conginentele puse la dispoziţie aveau un efectiv redus, principala lor datorie fiind să exprime loialitatea faţă de Washington.

Cîteva ţări mai mici au început să-şi retragă militarii din Irak deja în 2004. Spania a procedat întocmai după victoria social-democraţilor la alegeri. Portugalia i-a urmat exemplul. Philippinele şi-au retras militarii, cedînd condiţiilor impuse de răpitorii unui cetăţean filipinez, şofer pe un convoi de transport. Pe măsură ce situaţia securităţii se deteriora , scădea şi disponibilitatea aliaţilor Americii de a-şi mai menţine militarii în Irak. Fenomenul s-a accentuat în anul 2005 şi el persistă încă. Pînă şi Italia, după înfrîngerea lui Berlusconi la alegeri confirmă tendinţa: la începutul anului 2007 ultimii soldaţi italieni vor părăsi Irakul - a declarat ministrul de externe Massimo d*Alema.

Este evident că Washingotnul nu poate fi satisfăcut de această dezertare dar după ce în Statele Unite dezbaterile în jurul retragerii militarilor americani au devenit din ce în ce mai vehemente, Casa Albă nu mai dispune de prea multe metode de a-i convinge pe aliaţi să rămînă pînă la încheierea deplină a misiunii în Irak. Cert este că din punct de vedere militar, retragerea aliaţilor din coaliţie nu este urmată de prejudicii notabile, din cel puţin două motive deja enunţate: efectivul redus al contingentelor străine şi natura misiunilor pe care acestea le-au îndeplinit şi care, la nevoie, pot fi preluate de americani şi de britanici. Aceştia din urmă rămîn în Irak şi se vor concentra asupra regiunilor din sud în special în zona Muthanna de unde se retrag acum militarii niponi. Cei 600 de soldaţi trimişi de Tokio în Irak, (misiunea fiind prima de acest fel preluată de Japonia după cel de-al doilea război mondial ) nu erau angrenaţi în operaţiuni de luptă ci de reconstrucţie. Mai mult decît atît, ei erau „păziţi“ de soldaţii americani şi australieni. După ce provincia Muthanna a fost predată autorităţilor irakiene de securitate, a sosit momentul ca Tokio să-şi recheme acasă soldaţii , punînd astfel capăt şi unei misiuni foarte controversate în Japonia. O retragere a militarilopr americani şi britanici din anumite regiuni din Irak se lasă acreditată drept predare a ţinuturilor respective autorităţilor irakiene.Dacă acestea vor fi capabile să instituie prin forţe proprii securitatea, ordinea şi liniştea în ţara scăpată de dictatura lui Saddam Hussein, rămîne de văzut.

  • Data 21.06.2006
  • Autoare/Autor Peter Philipp / Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Mb
  • Data 21.06.2006
  • Autoare/Autor Peter Philipp / Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Mb