1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Retorsiune sau viziune de perspectivă?

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a anunțat că România va încerca să instituie un moratoriu privind vânzarea terenurilor agricole până în 2020.

Grăbită să se ”modernizeze”, România a neglijat agricultura mizând pe comerț, industrie și servicii. Anul acesta, în contextul căderii economiei, agricultura a făcut însă un semn: creșterea norocoasă și salutară a producției a reamintit lumii politice că România a fost, totuși, dintotdeauna o țară cu vocație agrară.

Este momentul unei reflecții mai adâncite. De ce au neglijat românii terenurile agricole, preferând să-și câștige existența ca lucrători (adesea zilieri agricoli) în Italia sau Spania?

Migrația tinerilor și declinul agriculturii

În primii ani după căderea comunismului au plecat preponderent tineri din mediul urban cu instrucție medie sau superioară, dar după 2001, atunci când s-a declanșat marele val, migranții cei mai numeroși proveneau din mediul rural (vezi ”Migrația economică a românilor: 1990-2006”, studiu coordonat de Dumitru Sandu).

Industria comunistă se prăbușise, iar decolectivizarea a provocat o teribilă fărâmițare a proprietății și un regres masiv al producției agricole. Dar mai grav a fost că generația tânără crescută de comuniști în spiritul industrialismului, nu mai vedea în ferma agricolă un ideal de viață. Să fii un proprietar liber de pământ nu mai avea în anii aceia decât un sens pur literar.

Agricultura a rămas de aceea o formă de subzistență pentru vârstnici sau o sursă de venituri secundară pentru cei cu ocupații de altă natură. Există multe explicații pur economice ale acestui eșec, de la fărâmițarea proprietății, demantelarea rețelelor de irigații, distrugerea stațiilor de mașini agricole și până la liberalizarea prețurilor și a importurilor de alimente, dar abandonul a fost mai profund.

S-a văzut că nici mai târziu, veniturile obținute din migrație nu au fost investite în agricultură și că nu au existat tentative de asociere, menite să învingă piața. Potrivit studiului citat, majoritatea covârșitoare a economiilor a fost folosită pentru locuințe noi, reparația locuințelor vechi sau cumpărarea de autoturisme.

Abia 14% au declarat că au cumpărat pământ, 5% mașini agricole și 2% că au deschis o afacere. Investițiile productive ocupă, prin urmare, un loc insignifiant. Oamenii au încetat de fapt ”să creadă” în agricultură.

Există așadar o legătură strânsă între migrația masivă din ultimii ani și decăderea dramatică a agriculturii românești. Ar fi greu de spus că una a provocat-o pe alta, dar cu siguranță că apetitul plecărilor a întors privirile de la o muncă grea și fără promisiuni imediate.

Proximitatea țărilor occidentale și liberalizarea circulației provocaseră aspirații care, pe termen scurt sau mediu, erau în țară irealizabile. Așa se face că după plecarea unui milion și ceva de tineri din zonele rurale, la recensământul general agricol din 2010, 16,8% din terenurile recenzate în România se aflau ”în repaos” sau pur și simplu în paragină totală, iar 38% din suprafața agricolă a țării era exploatată în regim de subzistență.

Responsabilii politici ai României nu au văzut niciodată o legătură între migrația masivă și abandonarea ocupațiilor agricole. Mai curând au privit cu satisfacție faptul că numărul persoanelor ocupate în agricultură scade ”la fel ca în Vest” și că deficitul extern e diminuat prin remiterile lucrătorilor din străinătate. Totul părea să meargă spre ”bine”.

Astăzi este însă tot mai clar că agricultura este singura șansă de revigorare economică și că migrația a încetat să fie un fenomen pozitiv. Riscurile se vădesc dintr-o dată mai mari decât beneficiile.

Noul protecționism european și șansa agriculturii românești

Potrivit Tratatului de aderare la UE, țările occidentale și-au rezervat dreptul de a menține restricții privind libera circulație a persoanelor, iar România a limitat tranzacționarea terenurilor.

Cel mai lung termen de tranziție, de 7 ani, se referă la ”dobândirea proprietăţii asupra terenurilor agricole, pădurilor şi terenurilor forestiere de către resortisanţii statelor membre sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European, precum şi de către societăţi constituite în conformitate cu legislaţia altui stat membru sau a unui stat parte a ASEE şi care nu sunt nici stabilite, nici înregistrate în România”.

Cu excepția celor care s-au stabilit în România cu intenția de a face agricultură, cetățenii UE nu au putut cumpăra în nume propriu terenuri agricole. Oficial, peste 8% din suprafața agricolă utilizată este deținută prin cumpărare sau concesiune de cetățeni străini, în majoritatea lor italieni, germani sau resortisanți arabi, dar restricțiile legale au fost de multe ori ocolite prin tot felul de subterfugii. În realitate nu se cunoaște dimensiunea suprafațelor cumpărate de cetățeni străini prin intermediari și care așteaptă momentul liberalizării pentru a-și oficializa investiția.

Acesta este contextul în care ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a anunțat că România va încerca să negocieze cu Uniunea Europeană prelungirea restricțiilor pe piața terenurilor agricole până în 2020:

Grüne Woche 2012

Ministrul agriculturii Valeriu Tabără (dreapta), la Grüne Woche 2012, alături de omologul german Ilse Aigner şi de primarul berlinului Klaus Wowereit

”La această dată, a explicat ministrul, există o presiune mare pe România de a se deschide pentru vânzare de terenuri. Nu vom face acest lucru. Şi domnul Baconschi s-a pronunțat în acest sens. Nu dorim ca România să intre într-o zonă de speculă. Dorim ca terenurile României să fie producătoare de bunuri agroalimentare, dar mai ales de valoare”, a mai spus ministrul Valeriu Tabără.

Nu s-a înțeles însă destul de bine dacă ministrul are o viziune mai amplă privind relansarea agriculturii românești prin aplicarea unor politici protecționiste, sau dacă asistăm pur și simplu la o măsură de retorsiune. Nouă țări europene au prelungit încă o dată restricțiile pentru români privind libera circulație a forței de muncă, ceea ce va fi inspirat guvernului de la București ideea de a prelungi restricțiile privitoare la libera circulație a capitalurilor.

Aceste prelungiri nu mai sunt prevăzute de Tratatul de aderare. E posibil însă ca autoritățile de la București să se teamă că Vestul ar putea păstra la rândul lui restricțiile pe piața muncii și după 2014 și a propus din timp o monedă de schimb.

Dacă Guvernul gândește așa, ar putea să meargă pe drumul cel bun fără să știe. Ar fi necesar însă ca migrația și dezvoltarea rurală să fie considerate ca fețe diferite ale aceleiași probleme. A menține un moratoriu pe piața terenurilor agricole nu ar avea nici un sens dacă nu s-ar oferi cetățenilor români stimulente pentru crearea de ferme agricole de cel puțin 10 hectare.

În România, potrivit recensământului agricol din 2010, 55,99% din terenurile agricole exploatate se aflau în proprietatea unor particulari care dețin în medie 1,6 ha. Fărâmițarea aceasta e nepotrivită pentru o agricultură competitivă și ar putea deveni într-adevăr mediul cel mai prielnic pentru speculațiile cu terenuri.

Dar fără o politică mai îndrăzneață, mai devreme sau mai târziu, și în ciuda moratoriului planificat, cea mai mare parte a agriculturii românești ar reveni unor mari investitori, în timp ce populația rurală total proletarizată, lipsită de astă dată și de cele 2 hectare de subzistență, ar fi îndemnată să inițieze o a doua mare aventură a migrației.

Visul unei Românii rurale a fermelor de dimensiuni potrivite sau a formelor de cooperație s-ar spulbera pentru totodeauna.

Autor: Horațiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Medana Weident