1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Retensionarea relaţiilor americano-pakistaneze

Relaţiile americano-pakistaneze, extrem de importante pentru pacificarea zonelor angrenate în conflictul cu teroriştii şi talibanii s-au tensionat din nou din pricina uciderii unui lider al celor din urmă.

Un atac cu drone a izbutit să-l lichideze vineri pe unul dintre şefii terorişti din Pakistan, Hakimullah Mehsud. Liderul talibanilor pakistanezi fusese depistat în nordul Vaziristanului de către forţele aliate şi ucis de o dronă americană. Între cei omorâţi se află şi doi bodyguarzi ai lui Mehsud precum şi alte două persoane.

Mehsud, în vârstă de 30 de ani, trecuse în fruntea talibanilor pakistanezi după lichidarea tizului său, Baitullah Mehsud, omorât şi el în raidul unei drone.

Pe capul lui Hakimullah, cel ucis vineri, SUA fixaseră un preţ de 5 milioane de dolari din pricina prezumtivei sale complicităţi la atentatul terorist sinucigaş efectuat, în decembrie 2009, asupra unei baze americane din estul Afganistanului, în cursul căruia fuseseră asasinaţi şapte agenţi ai CIA.

Furie la Islamabad

În capitala pakistaneză operaţiunea americană de vineri a stârnit o intensă mânie devreme ce oficialităţile au criticat-o virulent. Autorităţile l-au convocat pe ambasadorul american căruia i s-a transmis dezaprobarea manifestată de guvernul condus de Nawaz Sharif. Potrivit ministrului de interne, Chaudry Nisar Ali Khan, americanii n-ar fi ucis „o persoană ci toate strădaniile de pace”, după cum s-a exprimat el textual. Demnitarul a mai anunţat "revizuirea integrală" a relaţiilor americano-pakistaneze.

Potrivit informaţiilor guvernamentale pakistaneze, ar fi fost numită chiar o "delegaţie de pace", însărcinată să negocieze cu Mehsud în nordul Vaziristanului.

Premierul Sharif afirmase, după victoria sa electorală, din luna mai, că va miza pe dialogul cu talibanii şi nu pe cartea militară. În favoarea aceleiaşi opţiuni s-a declarat şi liderul guvernului regional, Imran Khan, liderul Mişcării pentru Dreptate, care conduce turbulenta provincie Khyber Pakhtunkhwa şi care a proferat, mai nou, ameninţări.

Khan a avertizat că ar putea bloca din nou rutele de aprovizionare ale NATO spre Afganistan, aşa cum s-a mai făcut după uciderea şefului al Quaidei, Osama Bin Laden.

Măsuri cosmetice ale guvernului pakistanez

Or, aşa-numita "politică de pace" a guvernului pakistanez nu poate fi luată, potrivit experţilor, în serios. Faruk Sulehria, jurnalist pakistanez de la Londra consideră afirmaţiile făcute în acest domeniu de guvernul de la Islamabad drept simplă făţărnicie.

Într-o discuţie cu Deutsche Welle, expertul de la Londra s-a arătat surprins să audă brusc de o aşa-numită „delegaţie de pace” care ar fi urmat "să discute" cu talibanii. Cu doar câteva zile înainte de uciderea lui Mehsud talibanii din subordinea sa dezminţiseră orice ştiri privind contactarea lor de către guvernul pakistanez.

De aceiaşi părere e şi ziaristul pakistanez Salem Asmi, din Karaci. El a reliefat între altele că nu s-au definit niciodată condiţiile cadru ale unor asemenea convorbiri de pace şi că n-a existat niciodată vreun indiciu, potrivit căruia talibanii ar avea vreun interes să poarte asemenea discuţii. Ca atare, un asemenea proces de pace, "care nu s-a născut încă", nici nu prea putea fi „ucis” decât "extrem de anevoios", după cum a reliefat Asmi ironic, într-o discuţie cu Deutsche Welle.

La rândul său, Faruk Sulehria nu crede câtuşi de puţin că reacţia furioasă a oficialităţilor ar fi fost stârnită de grija lor faţă de aşa-zisul "proces de pace", ci, mai degrabă, de frica autorităţilor de acte de răzbunare ale talibanilor. Cei din urmă şi-au anunţat de altfel, rapid, vindicta. Într-o declaraţie a talibanilor se specifică între altele că, pe viitor, „fiecare picătură din sângele vărsat al lui Hakimullah Mehsud va produce un nou atentator sinucigaş”.

Speranţa păcii

Totuşi n-au lipsit pakistanezii care-şi puseseră nădejdea într-un proces de pace. De pildă Shaukat Rehman, proprietarul unui magazin din Karaci. El a declarat postului Deutsche Welle că ar fi existat o asemenea speranţă, care ar fi fost însă "distrusă" acum. „Talibanii vor răzbuna moartea lui Mehsud, ceea ce e foarte rău pentru ţară”, a adăugat el.

Dimpotrivă, „tocmai uciderea unui şef terorist” ca Hakimullah Mehsud conferă „păcii o şansă”, a reliefat la rândul său Arshad Mahmood, un apărător al drepturilor omului. Moartea lui Mehsud oferă guvernului o poziţie mai confortabilă, pe care autorităţile ar face bine s-o şi utilizeze, a spus el, cerând oficialităţilor „să-i oblige pe talibani să respecte legile şi constituţia ţării”. Or, în acest scop, a precizat el, ar trebui ca Pakistanul să se schimbe din temelii şi să se transforme dintr-un stat al structurilor de securitate într-unul social.