1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Resuscitarea religiilor şi anul politic

Semne bune anul are, speră oamenii, îndeosebi de Crăciun şi Revelion. Dar cum să aibă, când ne perpetuăm erorile, ipocriziile, narcisismul şi iluziile, ca şi cum nenorocirile iscate în anii precedenţi n-ar fi avut loc?

Luarea cu asalt a ambasadei saudite din Iran

Luarea cu asalt a ambasadei saudite din Iran

Nu ştiu cât de autentic e panseul, probabil apocrif, posibil altfel formulat, atribuit asiduu lui Malraux, potrivit căruia „secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc”. Că 2016 are din debutul său o latură pronunţat religios-fundamentalistă reiese clar, chiar dacă facem abstracţie de terorismul celui precedent, din violenta ciocnire iraniano-saudită, în speţă şiito-sunită, care a inaugurat noul an politic.

Că lumea occidentală a ajuns să fie şi ea expusă freneziilor integriste, se ştie. Mai puţin clar le e multora că şi creştinismul se află sub presiune. Mi-am amintit de ea când, cuprins de pofta de a-mi transpune una din bunele intenţii adoptate cu ghiotura la fiecare sfârşit de decembrie, mi-am început anul, după concertul de la Viena, cu o sănătoasă alergare într-un dichisit cartier rezidenţial din vest. Nevinovatul jogging s-a terminat cu şocul izbirii mele de un morman de brazi tăiaţi, răspândind pe străzile germane mirosul inconfundabil al iernii din nordul Europei.

Îşi făcuseră datoria de a fi împodobiţi frumos şi de a păzi cadourile de sub ei şi fuseseră disponibilizaţi nemilos. Se treziseră aruncaţi claie peste grămadă la un „colţ de cotitură”, înainte de a lua calea destinaţiei lor finale. În vest nu sunt culeşi de serviciul de salubritate spre a fi aruncaţi în groapa de gunoi şi a putrezi. Sau lăsaţi pradă flăcărilor din instalaţiile de ardere care mistuie deşeurile în urbile occidentale. Ajung, de regulă, în centrale energetice. Aud că 500 de brazi ar aproviziona timp de un an casa unei familii medii. "Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?" Mă bucur că nici brazii nu mor chiar degeaba. .

Dar mă întreb dacă n-ar fi mai utili să ne procure oxigen? Şi ce s-a întâmplat oare cu ecologismul militant care i-a cuprins, de ani buni, pe mulţi germani şi îi determină pe unii să conceadă drepturilor animalelor prioritate, dispreţuindu-le pe ale omului? Mai e oare de bonton să-ţi plantezi în living-room un brad? Ce zic religiile monoteiste pe care se întemeiază iudeo-creştina lume liberă? Nu cine ştie ce.

Nici o biserică creştină n-a poruncit, vreodată, după ştiinţa mea, celebrarea cu brad a Crăciunului. Obiceiul ar putea fi medieval, fiind documentat pentru prima dată în Europa postmedievală a secolulului al XVI-lea şi s-ar putea baza pe reminiscenţe cultice, politeiste şi varii superstiţii, de genul laurilor romani, ori adorărilor de zei ai copacilor, la vechii germani şi alţii. Oricum, bradul de Crăciun a devenit între timp o cutumă, o tradiţie. Nu se ajunge la pepeni dacă se abandonează toate?

Obiectele de cult au propriul lor destin. Din a patra carte a Bibliei aflăm că pământul şi-a deschis gura şi l-a înghiţit pe Korah şi pe ai săi, rebeliunea lor, îndreptată împotriva reprezentanţilor lui D-zeu pe pământ, fiind pedepsită şi prin mistuirea răzvrătiţilor de un mare foc. Dar, înghiţite de flăcări, cădelniţele lor, cu care intraseră în competiţia pierdută pentru a deveni slujitorii Creatorului, dobândiseră, în ciuda păcatului, sfinţenia furnizată de apropierea de Divinitate.

Mă tem că pământul nu se va căsca spre a-i înghiţi pe fundamentaliştii contemporani. Disensiunile privind ortodoxia şi ortopraxia, divergenţele şi războaiele pentru credinţe irump, iată, cu violenţă în lumea noastră postmodernă, care postulase ignorarea, cu superbie, în politică, a factorului religios. Iată-l în acest prag de an dominând mai mult decât oricând actualitatea politică, în confruntarea dintre şiiţii iranieni şi suniţii saudiţi, un litigiu care joacă un rol cheie şi în conflictul sirian, în ciocnirile ideologice islamiste, precum şi în confruntările dintre Apus şi terorismul de sorginte musulmană.

Reacţionând extrem de critic la execuţiile în masă efectuate de tirania de la Riad, partidele de stânga din Germania au cerut Berlinului să-şi revizuiască din temelii raporturile cu Arabia Saudită. Căci practicile acestei ţări „abia dacă se deosebesc de ale aşa-numitului stat islamic”, după cum s-a exprimat ecologistul Omid Nouripour.

Nu puţini observatori reiau acuzele, probabil întemeiate, privind ajutorul acordat de saudiţi unor grupări şi reţele teroriste ale musulmanilor suniţi, precum Statul Islamic şi al Quaida. Christoph Strässer, responsabilul cu drepturile omului al guvernului federal, s-a arătat, de asemenea, consternat de execuţiile saudite. Alerta a cuprins şi Ministerul german de Externe, care şi-a exprimat îngrijorarea mai cu seamă în legătură cu sentinţa capitală aplicată de saudiţii suniţi unui cleric şiit. Căci pedeapsa supremă aplicată lui Nimr al Nimr a exacerbat tensiunile confesionale regionale, a provocat proteste virulente la Teheran, luarea cu asalt a ambasadei saudite din capitala persană şi întreruperea relaţiilor diplomatice saudito-iraniene.

Iranul şi Arabia Saudită, cele două puteri musulmane rivale, îşi dispută de mult supremaţia în zonă. Ca atare, s-au confruntat în ultimii ani în varii războaie regionale, purtate prin interpuşi în Siria, Liban şi Yemen. Iar conflictul lor bilateral ar putea eventual degenera, transformându-se rapid într-un litigiu fierbinte direct.

Victoria definitivă a oricăreia din părţi ar fi catastrofală, căci ar dezechilibra durabil regiunea, oferind hegemonia regională fie alianţei şiite, conduse de Iran, cu participarea conducerii irakiene, a regimului sirian şi a grupării teroriste libaneze Hizbollah, fie coaliţiei sunite. Criticile unilaterale adresate din Apus Arabiei Saudite sunt, prin urmare, numai până la un punct fireşti, de vreme ce tind să ignore monstruosul regim al tiraniei teocratice a ayatolahilor persani, deşi doar execuţiile chineze le depăşesc în frecvenţă pe cele iraniene, iar Teheranul a ajuns capitala unui stat religios cu propensiuni genocidale.

Desigur, conflictul persano-saudit e, prima facies, o luptă pentru putere şi deci un litigiu politic. Ar fi însă fatal să nu se ţină cont de substratul său identitar. Religiile au revenit în forţă în treburile lumii. Va depinde de noi să ne dezbărăm de iluziile şi erorile trecutului şi de ipocrizii politic corecte, care ne împiedică să le canalizăm spre omenie. Şi spre răspunderea noastră universală pentru Creaţie.

Dacă, în lumea globalizată şi nuclearizată vom eşua în acest efort umanizator, eliberator şi democratizator, dispărem. 2016 n-are prea multe semne bune. Şi-mi pare sigur că secolul XXI va fi ori democratic-liberal, ori nu va fi deloc.