1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Resuscitarea Kremlinologiei

Kremlinologia, o meserie de mare succes în anii Războiului Rece, când se ghicea în cafea ca să se descopere intenţiile unui Stalin, Hruşciov, Brejnev sau Andropov cunoaşte un reviriment.

default

Nu puţini editorialişti au făcut în ultimele zile mare risipă de cerneală şi de energie, spre a întoarce pe toate feţele prezenţa premierului rus Putin la manifestările de comemorare a victimelor omorului în masă, comis la Katyn.

Se ştie că, la ordinul lui Stalin, serviciile secrete sovietice au exterminat la Katyn, în 1940, floarea intelectualităţii poloneze. Crima în masă din această localitate fusese doar unul din roadele otrăvite ale transpunerii pactului încheiat de Hitler cu Stalin, când Rusia comunistă şi Germania nazistă şi-au împărţit Polonia, ţara fiind hăcuită şi distrusă de trupele de ocupaţie ale celor două regimuri totalitare.

Decenii la rând, sovieticii au încercat să escamoteze crima în masă de la Katyn. Au atribuit-o, multă vreme, germanilor, înainte ca, într-un târziu, Gorbaciov să admită evidenţa.

Dar adevărul adevărat, cel la care de trei sferturi de secol tânjesc cei rămaşi orfani după masacrarea elitei poloneze, a unor oameni ucişi în chip sălbatic de către NKVD-işti, a rămas sub obroc. Arhivele ruseşti n-au fost deschise. Iar asasinii tinerilor ofiţeri polonezi împuşcaţi şi îngropaţi la repezeală în gropile comune n-au fost predaţi nici unei justiţii.

Odată cu prezenţa sa la Katyn, alături de omologul său polonez, Putin a început să beneficieze în Apus, pentru prima dată în ultimii ani, de o serie întreagă de comentarii favorabile. S-a spus, nu fără temei, că Putin este primul şef de guvern rus care se înclină în faţa victimelor terorii staliniste îngropate la Katyn. E adevărat.

La fel de adevărat este că gestul premierului rus ar putea să fie un semnal de relansare nu doar a relaţiilor dintre Moscova şi Polonia, ci şi a raporturilor, marcate de teamă şi aprehensiuni, dintre puterea neo-imperială a Rusiei şi toate ţările central şi est-europene. Toate s-au văzut comunizate cu forţa, prin descălecarea trupelor sovietice, la finele celui de-al doilea război mondial.

Toate naţiunile cândva captive şi martirizate de către Stalin şi urmaşii săi au studiat cu interes, cot la cot cu noii kremlinologi, declaraţiile şi gesticulaţia lui Putin. Din păcate, cele dintâi lasă mult de dorit. Fiindcă la Katyn, premierul rus a omis să recunoască elementarul. Şi-anume, că, departe de a fi doar crima lui Stalin, omorul în masă care a lichidat elita poloneză a constituit deopotrivă şi o crimă comunistă şi una rusească.

Nespus a rămas şi faptul că masacrul de la Katyn a reprezentat un genocid; că Rusia are datoria de a şi-l asuma şi de a-i pedepsi pe făptaşi; că Moscova n-a făcut nimic pentru a-i judeca sau măcar numi pe complicii lui Stalin la acest genocid, dintre care unii mai sunt în viaţă.

În plus, nu trebuie uitat că Putin este el însuşi arhitectul unei parţiale reabilitări a stalinismului în Rusia. Ţară în care „Tătuca" şi „Corifeul tuturor geniilor", supranumit cândva şi „Cel mai bun prieten al copiiilor", departe de a fi condamnat, continuă să fie considerat de largi segmente ale populaţiei drept un lider, în esenţă, bun.

Ce-a vrut Putin la Katyn, pare clar. Premierul rus, afirma recent Gazeta Wyborcza, a priceput „că Rusia nu-şi va putea oferi o identitate modernă, dacă nu-şi va depăşi (prin asumare) capitolele sumbre ale propriei ei istorii".

Frumos ar fi să fie aşa. Ce minunat ar fi ca Putin să fi pornit pe urmele lui Willy Brandt, cel îngenuncheat în faţa memorialului victimelor masacrului comis de nazişti în ghetoul evreiesc al Varşoviei. Mă tem însă că previziunea kremlinologilor europeni de azi, nu se deosebeşte esenţial de ghicitul în cafea al predecesorilor lor din trecut. Cu o speranţă pioasă (şi un tratat Start II) nu se face primăvară după o iarnă siberiană care durează de aproape o sută de ani.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder