1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Restituirea proprietăţilor, în pragul ultimei nedreptăţi

România riscă sancţiuni dacă nu clarifică până în 12 iulie 2012 legislaţia şi practica judiciară cu privire la restituirea proprietăţilor, conform deciziei CEDO din 12 octombrie 2010.

default

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a făcut câteva precizări cu privire la aceste aspecte în cadrul unui interviu acordat Agerpres. El a spus că foarte multe state şi-au exprimat nemulţumirea că activitatea CEDO a fost practic monopolizată de cazurile româneşti privitoare la nerespectarea dreptului de proprietate. De aceea, aşa cum se ştie în toamna anului 2010, CEDO a luat hotărârea să suspende pur şi simplu judecarea acestor cauze şi să ceară României să clarifice problema în termen de 18 luni.

Chiar dacă niciodată CEDO nu s-a mai confruntat cu atâtea cazuri de aceeaşi natură sosite din aceeaşi ţară, totuşi, aşa cum a semnalat Cristian Diaconescu, o suspendare asemănătoare a proceselor s-a mai produs şi în cazul Poloniei. Curtea de la Strtasbourg a constatat şi atunci încălcarea „sistemică” a dreptului de proprietate, Guvernul Poloniei fiind nevoit în 2005 să adopte o lege uniformă prin care se stabileau despăgubiri în cuantum de 20% din valoarea bunului care fusese confiscat de comunişti şi care nu mai putea fi restituit în natură.

Comparaţia aceasta cu situaţia Poloniei convine de minune guvernului de la Bucureşti, dar nu şi foştilor proprietari, căci în România situaţia este mult mai rea. CEDO a constatat o încălcare sistemică a dreptului de proprietate, dar nu a putut inventaria în locul autorităţilor româneşti diversitatea situaţiilor şi prin urmare nu a putut nici să clasifice amploarea nedreptăţilor care au fost comise. Marea problemă este că autorităţile post-comuniste nu au adoptat niciodată o lege unitară, prevalându-se de diversitatea situaţiilor şi a legilor prin care au fost confiscate de-a lungul timpului proprietăţile. Nu se mai îndoieşte nimeni că haosul legislativ a fost premeditat, după cum iarăşi nu sunt mari îndoieli că jurisprudenţa cu totul contradictorie a fost produsă prin presiuni politice şi prin clasice acte de corupţie. În plus, guvernele succesive au produs legi vădit discriminatorii prin care anumite imobile puteau fi restituite în natură în timp ce alte imobile nu. Şi tabloul nu ar fi complet dacă nu adăugăm de fapt marele abuz administrativ. Restituirea proprietăţilor urma un proces birocratic care a permis funcţionarilor să trateze lucrurile după bunul plac. Nicio lege nu a conţinut sancţiuni eficiente, în aşa fel încât abuzurile, indiferenţa şi bunul plac au guvernat integral acest proces penibil.

Astăzi, autorităţile statului printre care şi ministrul de externe Cristian Diaconescu vorbesc ca şi cum s-ar fi născut ieri şi descriu fenomenul cu „obiectivitate” şi „detaşare” istorică. Asistăm la o dezimplicare nefirească şi care nu face decât să oculteze încă odată adevăratele responsabilităţi.

În plus Guvernul afişează nu doar o inocenţă ciudată şi tonul neutru, mai potrivit unei preocupări de politică externă, dar invocă şi criza economică. Aşa se face că a optat pentru cea mai comodă şi ieftină soluţie: a pregătit o lege care prevede limitarea despăgubirilor la 15% din valoarea imobilului şi eşalonarea lor pe cel puţin 10 ani. Admiţând chiar că bugetul statului trece prin momente delicate, nu se poate trece cu vederea că după ce timp de 20 de ani autorităţile post-comuniste şi-au bătut joc de foştii proprietari, astăzi invocă o circumstanţă nefavorabilă ca să le limiteze şi mai mult drepturile.

În realitate, nu ministrul de Externe trebuia să facă aceste precizări, ci primul ministru, căci e vorba nu de o delicată situaţie diplomatică (aşa cum sugerează Cristian Diaconescu), ci în primul rând de o problemă internă, politico-morală, de primă importanţă.