1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Restauraţia continuă

Restauraţia, inaugurată în România de lovitura de stat USL-istă a continuat prin revocarea din CSM a judecătorilor Cristi Dănileţ şi Alina Ghica.

default

Oameni care nu s-au făcut vinovaţi decât de verticalitate ca magistraţi şi de independenţă în actul de justiţie au fost daţi afară din CSM, după ce instituţia lor se văzuse ameninţată cu desfiinţarea.

Dar cine sunt cei înlăturaţi, într-un act fără precedent, dintr-o instituţie nu întâmplător elogiată, pe bună dreptate, de Comisia Europeană? Sunt chiar doi din pilonii eforturilor de apărare a statului de drept depuse nu în ultimul rând în vara trecută de CSM, ca instrument al puterii judecătoreşti, un instrument condus impecabil, până nu de mult, de Alina Ghica.

Acuzaţi de oamenii puterii reale că ar fi la cheremul lui Traian Băsescu, un preşedinte aproape complet izolat şi lipsit de putere, cei doi magistraţi s-au văzut eliminaţi din CSM la presiunea unor judecătorii aflate la cheremul USL.

Dănileţ plăteşte între altele pentru că e autorul unor interviuri edificatoare despre situaţia extrem de gravă, pentru democraţie, prin care trece România. Alina Ghica, pentru că a rezistat presiunilor politice formidabile exercitate de reţeaua penalilor şi puşcăriabililor infiltrată în partidele aflate la cârmă. Amândoi achită nota de plată pentru că au reprezentat bătăile de inimă ale unei instituţii având prerogativa de a-i numi în funcţie pe procurorii anti-corupţie. Cei, de care se tem penalii şi puşcăriabilii din Parlament şi Guvern.

Eliminarea unor astfel de judecători din CSM fără indicarea unor culpe concrete de care să se fi făcut vinovaţi e, vădit, consecinţa directă a dezbinărilor prin manipulări de tip securist la care a fost supus corpul judecătorilor români.

Ideea e, că nu există motive legale pentru revocarea lor. Care e , deci, practic, ilegală. A subliniat acest lucru Daniel Morar, un exemplu de competenţă ca procuror al DNA. A invocat şi regretat aceeaşi ilegalitate în actul revocării celor doi şi Livia Stanciu, președinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Supuse celor mai abjecte manevre, asociaţiile de magistrați par să fi votat ca la Marea Adunare Naţională a lui Ceauşescu. Motivul supărării multor manipulaţi e faptul că Dănileţ o susținuse pe Alina Ghica la postul de vicepreședinte CSM.

Trecerea ei în această funcţie ar fi reprezentat o rocadă care, împreună cu menţinerea procurorului Oana Hăineală la cârma Consiliului, ar fi însemnat perpetuarea blocării tuturor tentativelor amicilor politici ai oligarhilor penali de a desfiinţa statul de drept. În speţă, de a acapara întreaga putere în stat prin extinderea controlului lor asupra justiţiei.

Dar mazilirea lor nu schimbă nici profilul, nici bilanţul strălucit al celor doi magistraţi. Sunt oameni care şi-au păstrat cumpătul deşi ministerul televizat al „adevărului” orwellian din subordinea unui notoriu turnător al securităţii făcuse totul pentru a-i călca în picioare şi a-i denigra în campanii de calomniere sistematică.

Sunt magistraţi care, binemeritând din partea societăţii româneşti, nu daţi afară ar fi trebuit să fie, ci ridicaţi pe scut şi răsplătiţi pentru cinstea, competenţa şi onestitatea lor. S-au văzut în schimb, vai, trimişi la plimbare, tocmai pentru că s-au ridicat curajos în apărarea separaţiei puterilor şi a independenţei justiţiei, a instituţiilor fundamentale ale statului de drept.

Face parte din recuzita mişcărilor extremiste şi din arsenalul sistemelor totalitare să-i acuzi pe adversari, pe disidenţi şi militanţi pentru democraţie de ceea ce li se face pentru a fi puşi cu botul de labe, în acest caz de a fi "instrumente ale politizării justiţiei".

Din păcate, Ghica şi Dănileţ nu sunt nici primii, nici ultimii care se văd astfel puşi la zid şi sacrificaţi. Se perpetuează astfel, cu demersuri tipice pentru structuri totalitare în curs de consolidare, opera USL-istă de anulare a reformelor democratice, a depolitizării justiţiei impuse de Traian Băsescu şi Monica Macovei, de izolare a preşedintelui şi de destructurare a statului de drept.