1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Reputaţia educaţiei şi cercetării e în joc

Annette Schavan, ministru federal al educaţiei şi cercetării, îşi pierde titlul de doctor în filosofie. O comisie a Universităţii Heinrich-Heine Düsseldorf a stabilit că ministrul a plagiat în teza de doctorat.

Acuzaţiile la adresa ministrului Schavan au apărut cu luni în urmă. În mai 2012, pe pagina "schavanplag.wordpress", un utilizator de internet îi făcea primele reproşuri. Peste 90 de paragrafe din lucrarea de doctorat a ministrului care deţine, începând din 2005, portofoliul educaţiei şi cercetării în cabinetul Merkel, nu păreau în regulă.

"Mi-e teamă ca nu cumva aceste cazuri să lase impresia că în mediul academic din Germania minciuna şi înşelătoria sunt practici obişnuite", spune Bernhard Kempen, preşedinte al Asociaţiei Învăţământului Superior din Germania. Profesorul de drept internaţional Bernhard Kempen nu numai că şi-a elaborat singur lucrarea de doctorat, în anii ´80, dar poartă şi răspunderea reputaţiei sistemului german de cercetare.

"Credibilitate. Aceasta este moneda noastră de schimb cu celelalte ţări ale lumii. Iar succes putem avea numai în condiţiile în care există încredere în titlurile acordate la noi. În caz contrar, tot sistemul are de suferit", explică Kempen.

În ultimii ani, ministrul Annette Schavan s-a mândrit cu rezultate deosebite în domeniul cercetării: în Germania, peste o jumătate de milion de oameni îşi câştigă existenţa muncind în acest sector şi în dezvoltare. Ţara se numără printre liderii mondiali la brevete şi exporturi de tehnologie nouă. În ochii academicienilor de peste hotare, Republica Federală e ţara cercetării la standarde înalte. Numai în 2010 şi-au susţinut disertaţia aici 3700 de doctoranzi străini - majoritatea în matematică şi ştiinţele naturii. 15% dintre aceştia şi-au luat doctoratul în inginerie.

Condiţii excelente pentru savanţi

Doktoranden Fraunhofer Institut Hochfrequenztechnik Radartechnik

Doctoranzi la Institutul Fraunhof

Şi tinerii ingineri Manushanka Balasubramanian din India, Anna Fontana din Italia şi Valeria Gracheva din Rusia îşi fac doctoratul la Institutul Fraunhof. Au ales Germania bazându-se pe mediul prielnic cercetării, notoriu în întreaga lume, dar şi pe reclama Ministerului Cercetării: "Există multe motive pentru a promova în Germania. În primul rând: excelenta reputaţie a titlurilor academice acordate la noi", se menţionează pe pagina online a ministerului.

Institutul de Fizica Ultrasunetelor şi Tehnică Radar Fraunhof (FHR), din Wachtberg, este un loc deosebit. De când a fost lansat filmul "Jurassic Park", generaţii întregi de copii au fost convinse că în globul alb, ce se zăreşte din depărtare, cresc dinozauri. În realitate, construcţia respectivă este cea mai mare cupolă radar din lume, în interiorul căreia se găseşte tehnica de supraveghere a Cosmosului, TIRA.

Porţile de acces ale centrului de la Wachtberg sunt strict supravegheate. "Cercetările efectuate aici au şi aplicaţii practice", spune portarul institutului.

De exemplu, Valeria Gracheva studiază prelucrarea sunetelui în apa mării, Balasubramanian este preocupat de evoluţia numerică a câmpurilor electromagnetice, iar Anna Fontana lucrează la perfecţionarea imagisticii-radar. La anumite intervale de timp, cei trei doctoranzi străini îşi prezintă rezultatele în diverse conferinţe.

În ciuda scandalului din jurul ministrului Annette Schavan, cei trei oameni de ştiinţă nu se tem că reputaţia le va fi afectată. Se bazează atât pe performanţele lor profesionale, cât şi pe ochiul ager al directorului FHR, Joachim Ender, care "se asigură mereu că nu facem nimic greşit" - spun ei.