1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Republica Moldova, poligon între Vest şi Est

Analiştii de la agenţia americană „Stratfor” constată că „Republica Moldova a devenit un câmp de luptă între elementele proruse şi cele prooccidentale”.

default

Problema este regiunea separatistă transnistreană care, la o anumită etapă, poate bloca accesul Moldovei în Uniunea Europeană. Iată de ce Chişinăul încearcă să soluţioneze diferendul transnistrean în paralel cu apropierea de UE.

De 18 ani, conflictul transnistrean mocneşte, fiind întreţinut de suflul estic. Acesta transpare inclusiv din formatul de negocieri - dezechilibrat şi dezavantajos pentru Chişinău.

Mediatori în conflict sunt: Chişinăul, Tiraspolul, Federaţia Rusă, care a provocat, de fapt, conflictul de la Nistru din 1992 şi a înarmat forţele separatiste. Un alt mediator este Ucraina, care în majoritatea cazurilor, la negocieri, este vocea a doua a Rusiei. Al cincilea mediator, OSCE este organizaţia prin intermediul căreia Rusia a încercat să impună Chişinăului, în noiembrie 2003, Memorandumul eşuat de aşa-zisă federalizare, cunoscut sub denumirea „Memorandumul Kozak".

Chişinăul a înţeles că într-un astfel de format este practic imposibilă identificarea unei soluţii echitabile pentru diferendul transnistrean. Iată de ce, la ultima reuniune a mediatorilor şi observatorilor, desfăşurată la Viena, vicepremierul moldovean pentru reintegrare, Victor Osipov, a propus schimbarea statutului de observator al UE şi SUA în cel de mediator în procesul de reglementare transnistreană.

Iniţiativa Chişinăului i-a surprins pe negociatori. Abia astăzi, reprezentantul special al Uniunii Europene în Republica Moldova, Kalman Mizsei, a salutat propunerea autorităţilor moldovene:

“La ultima şedinţă neformală în formatul 5+2, viceprim-ministrul Republicii Moldova, Victor Osipov, a menţionat despre intenţia de a readuce statutul UE şi a SUA din calitatea de observator în cea de mediator cu drepturi depline. Ţinând cont de faptul că UE este unul din partenerii principali ai Republicii Moldova, considerăm că această dorinţă şi solicitare este bine argumentată".

În acest context, reprezentantul special al Uniunii Europene în Republica Moldova a amintit că UE nu era vecin al Republicii Moldova când a izbucnit conflictul de la Nistru. Kalman Mizsei şi-a exprimat speranţa că propunerea Chişinăului va fi pusă în discuţie la summitul OSCE de la Astana (Kazahstan), programat pentru 1 decembrie. Diplomatul a menţionat că pentru ca UE şi SUA să obţină statutul de mediator este nevoie de acordul tuturor părţilor din actualul format. El a precizat că „un atare gest ar fi şi în interesele Rusiei".

În cadrul vizitei efectuate marţi la Bucureşti, cancelarul german Angela Merkel a declarat că Republica Federală s-a angajat să ajute Moldova în rezolvarea conflictului transnistrean şi a făcut din aceasta o prioritate a politicii de vecinătate imediată a UE.

„Cred că România poate juca aici un rol important", a declarat Angela Merkel, care a precizat că „direcţia în care trebuie să se meargă este semnarea unui tratat de frontieră între România şi Republica Moldova".

La rândul ei, agenţia americană „Stratfor” menţionează că SUA au cerut României să înfiinţeze organizaţii non-guvernamentale, instituţii de presă şi fonduri de investiţii în Republica Moldova.

Autor: Vitalie Călugăreanu (DW-Chişinău)
Redactor: Cristian Ştefănescu