1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Reprezintă salafiştii o ameninţare pentru Germania?

După descoperirea în gara din Bonn a unui dispozitiv explozibil pe care poliţia germană l-a descris drept "extrem de periculos", se discută din nou despre fenomenul salafismului în Germania

Salafiştii din Germania, deşi deloc atât de numeroşi precum s-ar putea crede, sunt uşor de recunoscut. Îmbrăcaţi în şalvari şi purtând bărbi lungi, salafiştii din Republica Federală au ieşit cu precădere în evidenţă acum câteva luni când, bine organizaţi, au împânzit străzile pentru a distribui exemplare ale Coranului în limba germană.

Reprezintă această minoritate musulmană un real pericol pentru Republica Federală?

În Germania există aproximativ 4000 mii de adepţi ai salafismului, o bună parte dintre aceştia fiind reprezentată de persoane convertite la salafism. Conform raporturilor oficiale din 2011 privind situaţia salafiştilor, majoritatea acestora nu are legătură cu activităţi teroriste. Pe de altă parte, "aproape toate structurile teroriste identificate până acum în Germania au legături cu lumea salafistă", spune Aladdin Sarhan de la poliţia din Renania-Palatinat, specialist în chestiuni privind islamul. "Referitor la salafişti, noi avem de-a face fie cu fapte concrete, fie încercăm să dejucăm acte ilegale", mai spune Sarhan.

Mediatic, salafiştii sunt foarte prezenţi în spaţiul public german, nu doar când se discută despre posibile atentate teroriste pe care aceştia s-ar pregăti să le organizeze în Germania, ci şi datorită numeroaselor lucrări salafiste de misionariat. O astfel de acţiune a fost şi cea intitulată sugestiv: "Citeşte!", în cadrul căreia salafiştii au ieşit pe străzile marilor oraşe germane pentru a împărţi trecătorilor exemplare ale Coranului, traduse în germană.

Unii experţi sunt însă de părere că rolul şi dimensiunea mişcării şi acţiunilor întreprinse de salafişti sunt deseori supraevaluate. Aladdin Sarhan, el însuşi musulman, spune despre salafism că este "o credinţă religioasă puritană şi revizionistă" care respectă întocmai fiece cuvânt din Coran. "Pentru majoritatea musulmanilor, Allah este Dumnezeu şi Dumnezeu este Allah. Pentru salafişti, Dumnezeu este o entitate care dă ordine, un comandant. Pentru cei mai mulţi musulmani, Coranul este o revelaţie, o carte sfântă. Pentru salafişti, Coranul este o constituţie", spune Sarhan.

Alţi observatori ai fenomenului recomandă însă o diferenţiere între islam şi abordarea unei minorităţi musulmane.