1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Reportajul, o pasăre rară

Reportajul este investigaţie şi povestire, în el vedem incizia de bisturiu în corpul realităţii şi capacitatea de mirare şi de uimire a ziaristului.

default

Reportajul este o pasăre tot mai rară în presa din România. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, textele pe care unele ziare şi reviste le publică sub denumirea de reportaj nu sînt de fapt decît relatări anoste, mecanice despre evenimente, dezastre naturale ori întîmplări dramatice din viaţa unor oameni.

Cauzele pentru care reportajul este tot mai puţin cultivat de presa românească sînt multiple. Poate că cea mai nocivă dintre ele este împingerea senzaţionalului de către regizorii politicii editoriale pînă la limita suportabilităţii, limită care pentru consumatorul de senzaţional se pare că e departe de a fi fost atinsă.

La noi senzaţionalul se confecţionează la tot pasul: în politică, în lumea afacerilor, în licee, şcoli şi grădiniţe, în spitale, în sate şi cătune înzăpezite sau lovite de inundaţii, în lumea vedetelor de mucava şi, desigur, în lumea presei. Senzaţionalul se vinde, şi pentru că e atît de căutat de consumator a devenit tot mai facil de produs.

O confuzie care se face frecvent la noi este aceea dintre reporterul de teren şi autorul de reportaj. Mai ales la televiziuni, dar nu numai. Iată cum se încurajează această confuzie: la o televiziune de ştiri vedem un reporter în cizme de cauciuc şi pelerină de ploaie relatînd surescitat, preţ de cîteva minute, de pe o stradă inundată din Bucureşti, cum canalele pe jumătate înfundate nu au putut face faţă ploii torenţiale; vedem cîţiva locuitori de pe strada respectivă care îşi spun părerea despre cine trebuie tras la răspundere, după care din studioul televiziunii ni se spune că "am vizionat un reportaj realizat de" - şi ni se dezvăluie numele reporterului. Confuzia aceasta dintre o relatare mecanică şi un reportaj nu va putea fi înlăturată decît odată cu încurajarea cît mai mult a reportajului şi promovarea acestui produs jurnalistic de către trusturile de presă.

Realizarea unui reportaj costă bani şi timp, însă mai întîi de toate e nevoie de acei ziarişti care au experienţa de a "scana" realitatea dincolo de prima imagine pe care aceasta ne-o oferă. Reportajul este investigaţie şi povestire, în el vedem incizia de bisturiu în corpul realităţii şi capacitatea de mirare şi de uimire a ziaristului. Acest produs jurnalistic nu este posibil în absenţa unei curiozităţi mereu vie a autorului de reportaj. Dar şi în absenţa curiozităţii şi a capacităţii noastre de a ne mira.

Aşa se face că ceea ce nu atinge sufletele noastre stafidite nu există. Într-un reportaj dintr-un spital, aş putea de pildă scrie aşa:

"Nimic nu ne mai atinge, nici cît răsuflarea aceea ultimă a muribundului, uşoară precum trebuie că va fi fiind somnul îngerilor, nici cît fuiorul acela de abur subţire, care toarce cumva împresurîndu-ne, între buzele înlemnite ale celui care va muri."

Aşa, sau şi aşa, cred că un autor de reportaj poate să ajungă la imaginea realităţii mai aproape de realitatea însăşi. Aşa cred că apropierea noastră de reportaj ne-ar putea îndepărta cu timpul de senzaţionalul viral care ne ţine acum captivi.

În lumea noastră tot mai grăbită, agitată, resentimentară, renaşterea reportajului jurnalistic (atît de mult practicat în presa independentă din primii ani postdecembrişti) ar putea fi un prim semn că presa încearcă să se vindece de senzaţionalul facil şi că se deschide în felul acesta şi altui gen de public.

Autor: George Arun
Redactor: Ovidiu Suciu