1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Renunţarea la cota unică de impozitare

Titus Corlăţean: „renunţarea la cota unică va permite o impozitare mult mai relaxată a celor care câştigă mai puţin şi una ceva mai consistentă a celor care câştigă mai mult.”

default

Executivul de la Strasbourg a votat ca anul 2010 să fie declarat „An European pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale”. Deşi a fost iniţial un proiect de „stânga”, atât Partidul Popular cât şi Alianţă Liberal - Democrată din PE, au aderat la propunerea Comisiei, care are ca scop reafirmarea şi întărirea angajamentelor politice iniţiale ale UE de a avea „un impact decisiv asupra eradicării sărăciei”.

„Şaptezeci şi opt de milioane persoane din Uniunea Europeană sunt expuse riscului sărăciei, dintre care 19 milioane sunt copii, procent cu cel puţin 3% mai mare decât cel din rândul adulţilor”, se specifică în comunicatul PE.

Titus Corlăţean, deputat PSD în Parlamentul European susţine că în România trebuie introdus un salariu minim garantat. El a depus o explicaţie de vot la raportul Panayatopoulos - Cassiotou, privind "anul european de luptă împotriva sărăciei şi excluderii sociale" susţinând introducerea unui salariu minim garantat în statele membre UE, pentru a combate eficient sărăcia.

„Unele guverne de stânga un realizat deja, respectiv introducerea prin lege a unui salariu minim sub care să nu se coboare. Evident, în funcţie de specificul economic, de dezvoltarea fiecărui stat membru al UE. Acest salariu este şi nu este în România fiindcă pragul său ar fi trebuit să fie, aşa cum PSD-ul a propus, echivalentul coşului minim de consum, adică undeva la 700 RON (aprox. 200 Euro)”, a spus acesta.

Corlăţean pledează şi pentru trecerea la cota progresivă, în paralel cu scutirea de impozit a capitalului reinvestit.

„Este un fapt constatat de evaluările organismelor internaţionale. Polarizarea socială în România în ultimii trei ani şi jumătate s-a adâncit datorită acestei cote unice de impozitare. Menţionam o cifră, în 2007, numai 5% din salariaţii români câştigau mai mult de două mii de lei, (mai puţin de 500 de euro), restul fiind extrem de prost plătiţi, puterea lor de cumpărare fiind afectată şi de scumpirile care s-au făcut simţite şi în ţara noastră, comparativ cu gradul de creştere al salariilor. Este clar că trebuie intervenit printr-o altă politică fiscală echilibrată şi progresivă care să permită o impozitare mult mai relaxată a celor care câştigă mai puţin şi una ceva mai consistentă a celor care câştigă mai mult.”

Pe de altă parte, cota unică de 16% pe venit a permis investiţii de capital străin care erau puţin probabile dacă s-ar fi aplicat cota progresivă.”

Renunţarea la cota unică nu va duce în mod necesar la o polarizarea socială scăzută, în condiţiile dispariţiei investitorilor care asigură locuri de muncă pentru români.