1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Remaniere guvernamentală la Atena

Pe fundalul protestelor masive, premierul grec Giorgos Papandreou a anunţat astăzi (16.06.2011) remanierea cabinetului. Apoi se va supune, dimpreună cu noul său guvern, votului de încredere al Parlamentului.

default

Giorgos Andrea Papandreou

Atena a asistat ieri la o situaţie aproape suprarealistă: În timp ce în faţa Parlamentului aveau loc ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine, în interior, deputaţii dezbăteau senini noua lege privind transplanturile, când i-a lovit, deodată, un zvon cu efectul unei bombe: pe fundalul escaladării crizei datoriilor, premierul Giorgos Papandreou şi-ar fi manifestat disponibilitatea de-a demisiona pentru a permite formarea unui guvern al "unităţii naţionale".

Încă în cursul aceleiaşi seri, primul ministru însuşi a făcut din nou senzaţie, cu altă ştire: anume că va rămâne în funcţie, dar că va remania guvernul. Responsabilitatea eşecului negocierilor în cadrul coaliţiei a atribuit-o opoziţiei conservatoare, pe care a acuzat-o că ar fi subminat negocierile prin indiscreţii în faţa presei.

Moysis Litsis, expert pe probleme financiare la cotidianul "Eleftherotypia“, crede că e vorba de o manevră disperată a premierului:

"Papandreou se aruncă cu capul înainte, vrând să-şi găsească noi aliaţi şi să creeze impresia că doar o remaniere guvernamentală mai poate salva situaţia".

Flash-Galerie Generalstreik in Griechenland

Iar jurnalistului elen situaţia de la Atena îi aminteşte de criza din Argentina:

"Sub presiunea protestelor stradale noi şi noi guverne au ajuns atunci la putere, unul după altul, la Buenos Aires, înainte ca Argentina să fie obligată să-şi admită falimentul".

De cealaltă parte, opoziţia elenă, cere alegeri anticipate. Liderul conservator al opoziţiei, Antonis Samaras, a promis electoratului că va renegocia programul de austeritate la Bruxelles, pentru a obţine facilităţi fiscale pentru salariaţii cu venituri medii şi a impulsiona astfel conjunctura economică.

Paschos Mandravelis, analist economic, priveşte însă cu scepticism promisiunile opoziţiei:

"Pur şi simplu nu ştiu cum îi poţi spune contribuabiluluii german, care plăteşte impozite de până la 45%, că grecii au nevoie de şi mai mulţi bani de împrumut, dar că ei înşişi vor să reducă taxele fiscale. Grecia are nevoie de 17 parteneri pentru eventuala renegociere a economisirilor viitoare, deoarece un nou pachet de austeritate trebuie susţinut, în comun, de toate statele din zona euro".

Flash-Galerie Generalstreik in Griechenland

Până ce va fi soluţionată însă problema noului guvern de la Atena, manifestaţiile stradale vor continua. Politicianul socialist, Kostas Botopoulos, înţelege indignarea populaţiei:

"Sentimentul de revoltă al oamenilor e lesne de înţeles. Faptul că manifestaţiile de protest nu au o culoare politică, demonstrează maturitatea cetăţenilor în această situaţie. Cu toate acestea, cetăţenii revoltaţi nu au un concept politic propriu, ci se limitează doar la a-şi descărca furia. Nu se poate însă ca protestele să meargă până într-acolo, încât să li se interzică deputaţilor accesul în Parlament".

Autor: Jannis Papadimitriou/Ana-Maria Fischer-Dieskau
Redactor: Petre M. Iancu

Vă mai recomandăm