1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Religiozitatea americană şi politica SUA

Cum e cu religia în SUA?

default

George W. Bush vorbind într-o biserică baptistă despre viaţa şi opera martirizatului militant pentru drepturi civice, Martin Luther King

Preşedintele Americii George Bush trece drept unul dintre cei mai religioşi lideri de la Casa Albă din istoria modernă a SUA. Cu toate acestea, în America funcţionează în continuare, ireproşabil, despărţirea statului de religie. Ceea ce nu l-a împiedicat pe Bush să–şi anunţe diverse decizii invocînd religia. In plus, forţele religios-conservatoare de peste ocean au trecut, în timpul administraţiei Bush, la o amplă ofensivă în domeniul politicii sociale.

Tradiţionaliştii au lansat de pildă o campanie în favoarea introducerii în şcoli a unor teorii creaţioniste, contrazicînd teoria darvinistă a evoluţiei speciilor. Ceea ce a provocat aproape tot atîta iritare, incomprehensiune şi chiar furie în rîndul elitelor vesteuropene ca şi influenţa atribuită bisericilor neoprotestante asupra cursului politic extern, considerat de unii critici ai administraţiei Bush a fi excesiv de "proisraelian".

Totuşi, America nu se află cîtuşi de puţin pe drumul introducerii unei religii de stat şi e probabil ca subiectul religios să nu joace un rol proeminent în cursul campaniei electorale pentru preşedinţia americană.

Ceea ce nu înseamnă că societatea americană nu este, de departe, cea mai religioasă din cele, deschise, ale naţiunilor industrializate occidentale. Aproape doi din trei americani se consideră credincioşi, iar la finele săptămînii bisericile americane sunt pline pînă la refuz. Spre deosebire de ele, multe din cele vesteuropene rămân goale chiar şi în zilele de duminică. In marea lor majoritate americanii se roagă zi de zi, uneori chiar şi în public, şi cred în viaţa de apoi.

Deloc deci de mirare că religia joacă un rol important în viaţa politică americană. Cu toate acestea, despărţirea statului de religie constituie unul din principalii piloni de susţinere ai democraţiei şi constituţiei americane.

Chiar şi expertul american Alan Wolfe, un critic al administraţiei americane, admite că separarea statului de sfera religioasă continuă să fie intactă şi „vie”, în SUA. Potrivit lui Wolfe, de această disociere netă a statului de religie profită în primul rînd religia. „Cele de stat din Europa”, a subliniat el, „sunt pe moarte, în timp ce religiozitatea americană continuă să înflorească, în baza principiului libertăţii de credinţă”, un principiu incontestabil sacrosanct peste ocean.

Impreună cu Bush, religiozitatea şi-a făcut intrarea la Casa Albă într-o manieră fără precedent. Nu puţin europeni îl consideră pe şeful statului american un "bisericos fanatic", un "bigot" care, încă înainte de a-şi lansa cruciada împotriva "axei răului", şi-ar fi întemeiat deciziile pe zelul său religios.

In fapt, cel de-al 43-lea preşedinte al SUA este un baptist practicant care şi-a regăsit credinţa cînd a renunţat la băutură. Cît despre presupusul său zel religios, exprimat de introducerea în politica reală a unor categorii metafizice precum lupta împotriva „răului”, Alan Wolfe îl contestă afirmînd că „s-ar putea foarte bine ca Bush să nu fie deloc atît de religios precum îl consideră mulţi”. Potrivit lui Wolfe, lui Bush i-ar lipsi din comportament însuşiri creştine clasice, între care smerenia, pacifismul şi îndoielile proprii reflecţiilor augustiniene cu privire la conceptul de păcat.

Intre timp, dreapta religioasă din SUA a descoperit domenii de activitate care nu mai includ Casa Albă. Printre ele, se înscrie, la loc de frunte, campania în favoarea predării în şcoli a unor cursuri de biologie de orientare creaţionistă. In plus, printre candidaţii republicani la preşedinţia SUA nu se găsesc personalităţi care să-i satisfacă pe conservatorii religioşi. Atît Rudoplh Giuliani, cît şi senatorul John McCain şi fostul guvernator al statului Massachusetts, Mitt Romney, au provocat, din diverse motive, suspiciuni unor segmente largi ale dreptei religioase. Dreaptă, care deplînge faptul că nu dispune de nici un candidat propriu, convenabil, pentru scrutinul prezidenţial american din 2008.

Deschisă rămîne în context o întrebare, care merită să-şi găsească răspunsul. Există oare o corelaţie între succesul economic, ştiinţific şi politic al Americii şi intensitatea vieţii religioase a unei societăţi deschise precum cea americană?