1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Religia islamică – materie de predare în şcolile germane

Presa germană comentează astăzi rezultatele celei de-a treia aşa-numite conferinţe islamice, un cadru de dezbateri la care participă reprezentaţi ai guvernului şi ai comunităţilor musulmane din Germania.

default

Majoritatea ziarelor privesc cu scepticism rezultatele consultărilor, între care un rol central îl ocupă decizia introducerii ca materie de învăţământ în şcoli a religiei islamice. „Landeszeitung Lüneburg” avertizează că educaţia în şcoli e de competenţa landurilor şi nu a statului şi că s-ar putea ca planurile guvernului federal să nu poată fi realizate.

Şi „Frankfurter Rundschau” se îndoieşte că atari propuneri ar putea fi lesne transpuse în viaţă, dar consideră că ele reprezintă un prim pas pe calea cea bună.

Un alt subiect abordat astăzi în ziarele german şi de limbă germană este reuniunea de primăvară a UE de la Bruxelles şi în mod special plănuita Uniune Mediteraneană. „Rhein-Zeitung” atrage atenţia asupra faptului că din clubul exclusiv pe care îl visase preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, în care ţara sa ar fi deţinut o poziţie de lider, n-a mai rămas prea mult. „Politic şi economic – continuă ziarul din Koblenz - Franţa ar fi profitat în cea mai mare măsură de pe urma acestei uniuni mediteraneene, care ar fi intrat într-o relaţie de concurenţă cu Uniunea Europeană, slăbind-o. Angela Merkel a reuşit să reducă planurile lui Sarkozy la un proiect acceptabil UE.”.

„Ziarul elveţian de limbă germană „Neue Zürcher Zeitung” explică de ce uniunea din spaţiul mediteranean se va lovi de numeroase probleme: pentru că între unele ţări vecine există conflicte, mai mici sau mai mari.

Ideea o regăsim şi în paginile cotidianului francez „L’Alsace”, care aminteşte de temerile exprimate de mulţi diplomaţi europeni cu privire la tensiunile dintre Algeria şi Maroc, Israel şi ţinuturile autonomiei palestiniene, între Siria şi Liban sau între Cipru şi Turcia. Acelaşi ziar din Alsacia se întreabă totodată dacă UE e dispusă să finanţeze proiectul propus de Sarkozy.

Presa germană îşi opreşte atenţia astăzi şi asupra unui alt subiect, care cu cinci ani în urmă a dat naştere la masive demonstraţii de protest – agenda 2010 vizând reformele de pe piaţa muncii. Cotidianul economic german „Handelsblatt” critică faptul că social-democraţii, care au adoptat acum cinci ani acest pachet de reforme, pe vremea cancelarului Schröder, s-au distanţat între timp mult de aşa-numita agendă 2010.

Şi „Berliner Morgenpost” notează că social-democraţii ar trebui să fie mândri de pachetul de reforme şi că ar trebui să încerce să-l prezinte oamenilor altfel, ca pe ceva bun. Ziarul berlinez compară reformele dure cu un tratament eficient, dar cu medicamente neplăcute la gust.