1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Religia, abecedarul, pedeapsa

Foarte mulţi părinţi se află în dificultate de a opta între a fi sau a nu fi ora de religie în educaţia copiilor lor acolo unde copiii sînt realmente îndrăgostiţi de ce li se spune în cele patruzeci şi cinci de minute

Abecedarul, altfel

Într-o dimineaţă de sfîrşit de februarie: "Tată, am aşa o ameţeală de la un gînd, cum pot eu ajunge la ceruri dacă nu voi muri, pentru că mi-aş dori şi eu să ştiu cum e pe-acolo, şi cum voi fi, cum mă voi face trup, copil, adolescent sau bătrîn?"

"Acolo vom fi cu toţii tineri, Petru", îi spun, şi îl grăbesc să se îmbrace de şcoală.

"Dacă e aşa cum spui tu, cum am să vă recunosc eu pe tine şi pe mama cînd voi muri în realitate şi mă voi duce la ceruri, pentru că eu nu vă ştiu cum arătaţi cînd eraţi adolescenţi?"

"Ne vei recunoaşte foarte uşor dacă vei întreba pe toată lumea de un secret pe care îl ştim doar noi trei şi nimeni altcineva nu va şti să ţi-l spună", îi spun. Pare că e mulţumit, că a înţeles. Şi o luăm la goană pe scările blocului, în trei minute ajungem în staţie, autobuzele vin burduşite de lume, oamenii şi copiii de şcoală stau ca sardelele, în al treilea reuşim să ne înghesuim şi noi prin uşile din spate.

Aşa e în fiecare dimineaţă. Oamenii suportă batjocura RATB-ului fără să crîcnească, unii par că s-au născut acolo, în autobuzele în care nu poţi să arunci un băţ de chibrit, că acolo trăiesc şi vor trăi pînă la adînci bătrîneţi. Controlorii se spală pe mîini, cînd prind cîte o triadă îi întreb blajin de ce nu sesizează conducerea de halul în care se circulă la orele de vîrf în Bucureşti, capitală UE. Spun că li s-a acrit de cîte ori au "ridicat problema domnilor directori care stau cu fundul pe scaun şi primesc salarii de belferi" şi că "onor directorii" le-au zis să zică publicului călător că "cui nu-i convine, RATB-ul e opţional şi există taxi-uri care abia aşteaptă".

Am făcut această acoladă pentru că lumea românească e azi îngrozitor de urîtă, şi urîţenia ei creşte mereu, şi oamenii, mulţi, parcă nici nu ar băga de seamă că stă în desfăşurătorul fiinţei noastre apelul la uimirea pe care numai un copil o trăieşte deplin şi în întrebare şi în răspuns.

Religia

Astăzi sînt împăcat cu lumea. În urmă cu optsprezece ani începeam aşa un poem: "Acum vă iubesc pe toţi la fel/ pune-mă Doamne şi mă iartă/ lîngă şoldul ei cald de fată tînără de şaisprezece ani/ lîngă genunchii ei înfrunziţi înfruntînd gerul". Am primit premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut – prima şi ultima mea carte pînă acum. Poate de acum încolo, poate cu un pic de noroc şi o bună aşezare în pagina vieţii mele voi mai scrie. Pentru că nu ştiu să vorbesc şi mi se înnoadă cuvintele în gîndul viu dar fără sunet, la festivitatea de premiere unde amfitrionul Laurenţiu Ulici mi-a dat, cum se spune, cuvîntul, am spus simplu că mulţumesc juriului şi am spus cu ton alb primul vers transcris mai sus. După festivitate, Nicolae Breban mi-a zis că e o trufie teribilă ce am zis eu pe scenă şi ce am scris în carte. I-am zis cu politeţea cuvenită celui mai mare romancier român în viaţă că nu are dreptate. Şi cred şi acum la fel.

Pedeapsa

"Cei care vor lipsi de la ora de religie acceptă că se vor închina Diavolului şi că vor merge-n Iad, că moartea le va surveni curînd şi vor trăi tot timpul în păcat." Asta a memorat de la profesoara de religie şi a povestit acasă părinţilor un copil de nouă ani de la o şcoală din Bucureşti, dintr-o clasă în care majoritatea părinţilor nu au mai fost de acord cu "predarea" religiei copiilor lor şi în consecinţă nu au semnat cererea emisă de Ministerul Educaţiei prin care această "disciplină", "materie" devine opţională, începînd cu semestrul al doilea al anului şcolar în curs.

În situaţia aceasta, şi sînt mii de cazuri similare la nivel naţional, în care un profesor de religie, simţind că îi fuge salariul de sub picioare, chiar aşa prăpădit cum e el, aruncă anatema asupra unor copii nevinovaţi, e limpede că părinţii care au decis să nu îşi mai lase copiii la ora de religie au procedat raţional şi în temeiul răspunderii enorme pe care orice părinte ar trebui să o aibă pentru sănătatea sufletului şi minţii copiilor lor. Dar problema orei de religie, şi mă refer aici la religia ortodoxă, e mult mai complexă şi excede cazul prezentat şi miile de alte cazuri similare, unde opţiunea părinţilor e simplu de luat, pentru că în fond e consecinţa firească a slabei pregătiri, a proastei calităţi, a lipsei complete de abilităţi pedagogice de care dau dovadă profesorii de religie în cauză.

Mulţi, foarte mulţi părinţi se află în dificultate de a opta între a fi sau a nu fi ora de religie în educaţia copiilor lor acolo unde copiii sînt realmente îndrăgostiţi de ora aceasta în discuţie. Trebuie să aleagă între dorinţa ingenuă a copilului, care poate să se dovedească mai tîrziu, în multe cazuri, că i-a smintit minţile, şi discernămîntul maturităţii părinteşti care îi dictează că un copil de şapte-zece ani nu poate să apeleze la liberul arbitru.