1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Religia în Europa

Militanții seculariști din România își continuă ofensiva împotriva orei de religie. Înfruntarea aceasta dintre lumea veche și curentele progresiste se dă însă la scara lumii întregi.

Ieri, la Strasbourg, Consiliul Europei a decis să renunțe la recomandarea sa anterioară de a interzice circumcizia. Scandalul a pornit în Germania în 2012 când un tribunal a emis o sentință împotriva acestei practici rituale, declanșând protestele comunităților musulmane și evreiești. Cancelara Angela Merkel a fost nevoită să facă o declarație liniștitoare și, în același an, Bundestagul vota o lege menită să protejeze practica circumciziei. La Strasbourg însă dezbaterea a continuat și a condus la adoptarea în anul următor a unei rezoluții care condamna circumcizia ca violare a integrității fizice a copilului.

În replică, un Consiliu intercofesional reunind mai multe organizații evreiești și islamice a produs un raport menit să aducă mărturii relevante și argumente în favoarea acestei vechi practici rituale. Ca urmare a acestei rarisime solidarizări a musulmanilor și evreilor din Europa, efortul a fost încununat de succes.

Este cât se poate de semnificativ că, la fel ca în toate cazurile similare, adversarii circumciziei au negat că ar avea ca obiectiv combaterea religiilor însele, invocând exclusiv detalii de ordin pshihologic și medical. De exemplu avocata pariziană Linda Weil-Curiel, care face parte dintr-o organizație intitulată ”Comisia pentru abolirea mutilărilor sexuale (Cams)” a argumentat că în islam circumcizia nici nu ar fi o obligație ieșită din doctrină, ci, pur și simplu, o practică veche, care ar putea fi abolită fără să altereze sentimentul apartenenței religioase sau identitare. Dar argumentul nu putea fi invocat în cazul iudaismului, care conține prescripții ferme în această privință. Prin urmare, combătând un detaliu aparent fără semnificație majoră, militanții pentru drepturile omului vizează religia în chiar fundamentele ei.

În logica ei generală, la fel s-a desfășurat și campania grupurilor laiciste din România împotriva icoanelor din școli. Militanții seculariști au insistat în a spune că preocuparea lor se limitează la combaterea unor discriminări, dar încetul cu încetul s-a vădit că ne aflăm în miezul unei polemici cu miză existențială. Exact aceleași persoane și organizații (profesorul de filosofie Emil Moise și Asociația Secularist-Umanistă din România) care au declanșat procesul icoanelor au inițiat și o intensă campanie împotriva finanțării cultelor de la bugetul statului și împotriva religiei ca disciplină școlară. De data aceasta nu mai era vorba de a proteja minoritățile confesionale, fiind vizate toate cultele fără distincție. Discuția era pusă însă și acum pe un plan legitim, fiind invocată separația constituțională dintre stat și biserică, interpretată însă într-o manieră simplistă și radicală. Cu toate acestea miza este evidentă: e vorba de combaterea religiilor tradiționale și de destructurarea instituțiilor care le organizează practica.

Cineva a făcut această observație pătrunzătoare: ”Marea artă a politicului constă în a insista asupra unei cereri particulare care, fiind pe deplin realistă, fezabilă și legitimă, dereglează chiar centrul vital al unei ideologii dominante” (Slavoj Zizek). Aceasta este tactica grupurilor seculariste.

S-ar putea totuși obiecta că a compara circumcizia cu religia ca disciplină școlară ar fi greșit deoarece prima ține în mod riguros de viața privată în timp ce a doua se revarsă asupra domeniului public. Prin urmare libertatea religioasă nu ar fi amenințată câtă vreme s-ar limita la sfera privată. Religia - au argumentat seculariștii din România - ar putea fi prea bine să fie învățată la biserică, la școlile duminicale. În realitate seculariștii nu cruță religia nici măcar dacă ea este o practică foarte intimă. Nu există exemplu mai bun decât chiar circumcizia, condamnată oficial de două ori până acum: de un tribunal din Germania și, în primă instanță, de chiar ”vaticanul” drepturilor omului, Consiliul Europei de la Strasbourg.

Prin urmare, fie că e vorba de domeniul public sau de cel privat, lupta dintre religii și secularism rămâne aceeași și va continua să se dea fără încetare. Emil Moise, militantul care a reclamat ora de religiei la Curtea Constituțională, a anunțat recent că va face plângere penală contra Ministerului Educației dacă nu va pretinde ca opțiunea pentru religie să se facă în fiecare an, pentru fiecare elev, ca o reînnoire a unui angajament. Dar e absurd să presupui că opțiunea pentru educația religioasă este ceva supus umorilor de moment. Prin chiar natura ei, este implicată o alegere fundamentală în orizontul vieții întregi. E ceva ce nu are legătură cu alegerea profesiei sau cu evoluția elevului. Ceea ce pretind militanții seculariști e o șicană birocratică, menită să facă profesorilor de religie viața imposibilă.

Așadar religia nu mai e la adăpost nicăieri. Consiliul Europei a revenit asupra deciziei sale doar grație aporiei care stă în chiar inima doctrinei sale: drepturile omului pretind simultan emanciparea individuală și respectarea libertății religioase. Paradoxul acesta este singurul lucru care mai poate proteja cu adevărat tradiția și libertatea.