1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Relaţiile comerciale germano-ruse, mai bune ca oricând

Preşedintele Rusiei, Dimitri Medvedev, soseşte în această seară la Hanovra, pentru a participa la consultările anuale, germano-ruse, la nivel înalt.

default

În orele serii, Medvedev va avea o întrevedere cu cancelara Angela Merkel, iar mâine cei doi demnitari îşi vor continua consultările alături de miniştri din ambele cabinete şi oameni de afaceri.

G8 Gipfel Deauville Merkel Medwedew

Angela Merkel şi Dimitri Medvedev la summitul G8 din luna mai de la Deauville



Pe agenda consultărilor germano-ruse din acest an figurează chestiuni precum criza datoriilor europene şi americane, intensificarea realţiilor economice bilaterale şi conflicte cu ramificaţii internaţionale, cum este cel din Siria.

Dacă Angela Merkel ar putea decide cine va fi din 2012 noul preşedinte al Rusiei, cu siguranţa ea s-ar pronunţa pentru actualul deţinător la mandatului, Dimitri Medvedev, şi nu pentru fostul şef al Kremlinului, Vladimir Putin. Aşa apreciază Gernot Erler, fost ministru de stat în ministerul de externe de la Berlin.

În întâlnirile dintre Putin şi Merkel, şefa Executivului german a fost adesea vădit într-o stare de tensiune. Motivul îl constituie nu doar trecutul KGB-ist al actualului premier de la Moscova, Vladimir Putin, ci şi sistemul politic impus de acesta. Merkel nu este tocmai adepta "democraţiei dirijate".

Deşi Medvedev a preluat mandatul prezidenţial ca succesor politic al lui Putin, cancelara Merkel îl preferă ca partener de dialog. Consultările anuale, germano-ruse, nu au devenit, de la preluarea preşedinţiei în Rusia, de către Dimitri Medvedev, mai bogate în conţinut, dar sunt, fără îndoială, mai cordiale.

La Jekaterinburg, unde au avut loc aceste consultări în 2010, Merkel şi Medvedev au stat de vorbă până în orele târzii ale nopţii, în parte fără translator. Medvedev vorbeşte engleza, iar Merkel limba rusă.

Dacă anul trecut s-a discutat mai mult pe teme politice, se aşteaptă ca la dialogul din acest an să se pună accent pe chestiuni de ordin economic.

Comerţul dintre cele două ţări e înfloritor. Peste 6.000 de întreprinderi germane au pătruns pe piaţa Rusiei. Exporturile germane destinate Rusiei au crescut în primul trimestru al anului în curs cu 42 de procente, cifrându-se la 7,4 miliarde de euro.

Pe de altă parte importurile germane din Rusia au atins 9,5 miliarde de euro. "Ambele ţări se îndreaptă anul acesta spre cifre record", apreciază Eckhard Cordes, şeful Comisiei germane pentru promovarea relaţiilor cu ţările din Est.

O serie de manageri de vârf vor lua parte mâine dimineaţă, alături de Merkel şi Medvedev, la un mic dejun de afaceri la Hanovra. Între aceştia şi şeful VW, Martin Winterkorn. Nu întâmplător, consultările germano-ruse din acest an au loc în landul Saxonia Inferioră, regiunea de baştină a automobilelor Volkswagen.

Concernul de automobile Volkswagen a vândut în prima jumătate a acestui an 45.000 de maşini în Rusia. Astfel, VW a reuşit să dubleze chiar desfacerile pe piaţa rusă.

Winterkorn e conştient de şansele pe care le oferă acestă mare piaţă. Uzina VW din Kaluga, localitate situată al sudvest de Moscova nu mai face faţă cererilor. Iată de ce Volkswagen construieşte în prezent până la 110.000 de automobile în fabrica producătorului rus, GAZ.

Autor: Viacheslav Yurin/ Medana Weident
Redactor: Petre M. Iancu

Vă mai recomandăm