1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Reinventarea tradiţiei cu televizorul

Satul românesc, aflat într-o degradare vizibilă, este deseori reinventat idilic, fie de unii politicieni, fie de presă.

default

În urmă cu cîteva săptămîni am văzut, absolut din întîmplare, pe canalul doi al televiziunii publice o emisiune despre care am aflat ulterior că se numeşte "Paşaport de România" şi se difuzează în fiecare sîmbătă. Am rămas ţintuit în faţa televizorului, pentru că am recunoscut locurile şi casele din satul vecin celui în care m-am născut, aşezat la poalele munţilor Piatra Craiului.

Formatul emisiunii este următorul: un străin, care nu cunoaşte limba română, îşi petrece cîteva zile într-un sat din România cu scopul de a se integra în comunitate, participînd la activităţile zilnice ale sătenilor. În funcţie de cît de bine s-a descurcat, străinul aventurier primeşte sau nu "paşaportul de România".

Formatul emisiunii ar fi de apreciat dacă realizatorii şi-ar face meseria cu profesionalism şi dăruire, cu credinţa că realitatea este întotdeauna mai grăitoare, mai fascinantă, dar şi mai complicată decît orice fel de scenariu sau improvizaţie.

Revin la emisiunea care m-a ţintuit în faţa televizorului iar apoi m-a pus pe gînduri. Am recunoscut locurile copilăriei mele, dar nu şi oamenii gospodari, pe care îi ştiam. Motivul e simplu: străinul aventurier a fost cazat de echipa televiziunii la proprietarul unei pensiuni, care i-a fost "ghid" în cele cîteva zile în care acesta trebuia să încerce să se integreze în comunitate.

Proprietarul pensiunii avea desigur şi el gospodăria lui, l-a pus pe străin să mulgă vaca, să cureţe grajdul, să participe la tăierea viţelului. L-a purtat apoi pe Cheile Dîmbovicioarei pînă la o cabană, Brusturet, ornată prin interior cu voevozi pictaţi pe bucăţi de placaj, cum sînt sperietoarele de ciori.

Aici la cabană străinul nostru a putut să vadă cum se face ţuica, la povarnă. Am înlemnit, pentru că în satul acela de munte nu găseşti decît din loc în loc cîte un prun, în care prunele nu apucă niciodată să se coacă, pentru că dau brumele de toamnă peste ele. Cînd eram mici, le luam aşa verzi şi le puneam în otavă, în pod, pînă cînd puteau fi mîncate.

Bineînţeles că străinul aventurier a fost îmbiat cu ţuică pînă cînd s-a "ameţit" bine de tot. S-a încins şi-o horă, sătenii erau îmbrăcaţi în costume tradiţionale, găsite prin cine ştie ce cufere vechi, pentru că eu ştiu bine că oamenii locului nu mai poartă de mult portul popular, nici măcar la sărbătorile mari creştine ori la nunţi. Dar scenariul televiziunii trebuia respectat.

Realitatea aceasta trucată m-a mîhnit profund. Satul românesc e într-o degradare vizibilă de mulţi ani, asta o ştiu, însă mai ştiu şi că aici se mai păstrează şi oaze ale tradiţiei autentice, ale bunului simţ şi ale bunei măsuri.

Bine e să ne asumăm satul românesc în întregul său, să îl arătăm aşa cum este.

"Paşaportul de România" eu cred că ar trebui obţinut mai întîi de către realizatorii unor astfel de emisiuni idilice, şi abia apoi de străinii care vor să ne cunoască locurile, obiceiurile şi oamenii.

Autor: George Arun
Redactor: Rodica Binder