1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Regresul libertăţii

Autorităţile britanice i-au refuzat unui deputat olandez, invitat la Londra de Camera Superioară a Parlamentului, dreptul de a călători în Marea Britanie. Ce se ascunde în spatele acestei decizii fără precedent?

default

Parlamentarul olandez, Geert Wilders

Greu la deal cu boii mici. Dar şi mai greu cu frica de propria neputinţă.

Deputatul olandez Geert Wilders, şeful Partidului olandez al Libertăţii, un luptător împotriva „islamo-fascismului”, ar fi vrut să dea curs unei invitaţii a Camerei Superioare a Parlamentului Britanic.

Lorzii îl invitaseră la Londra să-şi prezinte aprig controversatul film „Fitna”, masiv criticat în vestul Europei pentru că echivalează Koranul cu un manifest nazist, le cere musulmanilor să rupă din el paginile militând pentru intoleranţă şi asociază această carte campaniei teroriste islamiste.

Autorităţile britanice l-au împiedicat însă pe Wilders să treacă de aeroportul londonez Heathrow. Desemnat drept „pericol la adresa securităţii interne a Marii Britanii”, parlamentarul olandez s-a văzut trimis acasă.

Decizia ministerului laburist de interne, condus de Jacqui Smith, n-a întârziat să provoace o iritare fără precedent deopotrivă la Haga, în raporturile dintre Marea Britanie şi Olanda, precum şi în mass-media britanică. Premierul olandez Balkenende şi-a exprimat „dezamăgirea”, după cum, diplomatic, i s-a numit intervenţia, încă de la finele săptămânii trecute, comunicându-i-o fără înconjur omologului său britanic Gordon Brown.

In privinţa lui Wilders părea, până de curând, să domnească în apus consensul. Autorităţile olandeze l-au tradus în justiţie pentru instigare la ură. Calificat frecvent fie drept „populist”, fie drept „extremist de dreapta”, deputatul olandez nu s-a văzut în stare să-şi difuzeze filmul la vreun post olandez de televiziune. Internetul i-a oferit într-un târziu şansa de a-şi lansa pelicula.

Dar decizia autorităţilor britanice, adoptată, evident, din teama de minoritatea musulmană proprie şi de extremiştii din rândul ei i-a dăruit lui Wilders, gratis, o publicitate imensă. Una, la care auto-desemnatul campion al democraţiei occidentale şi al unei Europe mântuite de primejdia islamizării nici nu îndrăznea să viseze.

E clar că societatea britanică s-a transformat de mult într-una multiculturală. La fel de limpede este că pacea internă a unei atari comunităţi nu se poate lipsi de sensibilitate în abordarea convingerilor religioase ale tuturor membrilor societăţii.

Dar sensibilitatea nu se poate decreta prin ucaz. Nici impune prin măsuri guvernamentale, care încalcă deopotrivă libertatea de mişcare în Europa, uzanţele parlamentare şi libertatea de opinie. Or, hotărârea oficialilor de stânga de la Londra reprezintă o flagrantă violare a tuturor acestor drepturi, libertăţi şi uzanţe.

Mai este sau nu mai este societatea britanică una deschisă? Mai respectă ea cu adevărat libertatea? În speţă, cea de expresie? Presa de dincolo de Canalul Mânecii e unanimă. Toţi comentatorii marilor ziare de limbă engleză, inclusiv cele de stânga, au condamnat la unison demersul autorităţilor londoneze. La fel au procedat şi unii proeminenţi musulmani moderaţi. De pildă scriitorul Ed Husain, un fost islamist.

Până şi euro-parlamentarul britanic Sarah Ludford şi-a criticat în mod clar şi fără echivoc propriul guvern. „Câtă vreme Wilders n-a fost condamnat pentru incitare, nu i se poate îngrădi libertatea de mişcare”, a reliefat ea, cerând ca ideile sale să fie supuse unei ample „dezbateri”.

Tocmai ce s-au împlinit două decenii de la sfruntata „fatwă” a aiatolahului iranian Khomeini, un şef de stat, care nu s-a dat în lături să-l condamne la moarte pe cetăţeanul unei ţări străine, în speţă pe scriitorul britanic Salman Rushdie. Clericului islamist persan îi displăcuse profund o carte a autorului britanic.

La 20 de ani de atunci şi la 3 decenii de la victoria revoluţiei islamiste în Iran, „Wilders, scrie cotidianul berlinez die Welt, „a atins o zonă vulnerabilă a societăţii britanice”.

În fapt, e rana vie a întregii Europe occidentale, în care se manifestă o tot mai accentuată tendinţă de capitulare în faţa ameninţărilor fundamentaliste. Una e demagogia populistă. Cu totul alta este însă cenzurarea oficială, în apus, a unor opinii, fie ele şi radicale precum ale lui Wilders.

Întrucât nimic nu pledează în favoarea ideii, că pe malurile Tamisei s-ar fi dat subit uitării masacrele şi băile de sânge teroriste comise la 11 septembrie 2001, sau în iulie 2005, e clar că decizia autorităţilor britanice s-a adoptat sub imperiul campaniilor de intimidare islamiste.

Departe de a contribui la prezervarea păcii multiculturale, un atare demers nu face decât să dea apă la moară extremismului islamic, determinând nu deschiderea, ci închiderea şi torpilarea dinlăuntru a societăţilor occidentale.

Extrem de alarmant e, în context, faptul, că decizia guvernamentală, care a dus la expulzarea lui Wilders, la încurajarea notabilă a vrăjmaşilor societăţii deschise şi la un revoltător regres al libertăţii nu s-a luat la Teheran sau într-o republicană bananieră. Şi nici în vreo democratură marxistă sau naţional-comunistă precum Venezuela sau Zimbabwe. Ci, în mod cu totul jenant, la Londra, capitala unei ţări cu un aport enorm la înfrângerea nazismului şi comunismului, sistemele totalitare, care au însângerat veacul trecut.