1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Regizorul transilvănean, Peter Tömöry, îşi continuă seria succeselor la Bonn

"Rose şi Walsh" de Neil Simon este cel mai recent spectacol montat de Peter Tömöry pe scena Euro Theater Central, recomandat călduros de critica de specialitate în actuala stagiune.

default

"Rose şi Walsh", noua producţie a Euro Theater Central

Peste douăzeci de spectacole prezentate la Euro Theater Central în decursul unui deceniu şi jumătate poartă semnătura regizorului originar din Cluj. Tömöry a devenit între timp Regizorul Casei, cum îl numeşte cu mândrie directoarea instituţiei, Gisela Pflugradt-Marteau, soţia fondatorului teatrului, Claus Marteau:

"Încă înaintea morţii lui Claus Marteau, în 1995, l-am cunoscut pe Peter Tömöry şi ne-am dat seama că gândea şi lucra în acelaşi spirit ca Marteau. În fiecare an îl invit pe Tömöry să monteze spectacole pe scena noastră, nu numai pentru că este un regizor foarte bun, ci şi pentru că este un om foarte profund. Îi place să lucreze într-o atmosferă liniştită şi fructuoasă şi ştie să exploateze la maximum talentul şi capacităţile fiecărui actor."

Gisela Pflugradt-Marteau mit Peter Tömöry Flash-Galerie

Gisela Pflugradt-Marteau şi Peter Tömöry după premiera spectacolului "Rose şi Walsh"

Gisela Pflugradt-Marteau, şefa micului teatru cu prestigiu, situat în inima Bonnului, îmi mai mărturiseşte, cu aceeaşi încântare, că Tömöry a avut mereu propuneri interesante, spectacolele sale fiind, de-a lungul anilor, încununate de succes. Între acestea: "Scaunele", "Jurnalul unui nebun", "Madame de Sade", "Decameronul" sau noua producţie a Euro Theater Central, "Rose şi Walsh".

Apreciată de critici a fost nu doar munca regizorului Peter Tömöry, ci şi cea a soţiei acestuia, scenografa Melinda Lörincz, şi ea originară din România. Împreună au reuşit să creeze pe mica scenă a teatrului din Bonn un spaţiu suprarealist în care îşi etalează din plin calităţile interpretative actorii Helga Bakowski, Franz-Jürgen Zigelski, Doris Lehner şi Hanno Dinger, abordând un spectru larg, de la comedie la dramă psihologică. Rose (Helga Bakowski), odinioară o autoare de mare succes, deţinătoarea a două premii Pulitzer, duce o viaţă retrasă, comunicând însă cu fostul ei iubit, Walsh, şi el un autor celebru, decedat cu cinci ani în urmă. Comedia turbulentă, scrisă de unul dintre cei mai de succces autori de pe Broadway, Neil Simon, demarează în momentul în care Walsh o anunţă pe Rose că se va retrage de tot din viaţa ei, aşadar şi ca spirit, şi că îi lasă moştenire un roman rămas neterminat.

Szene aus Rose und Walsh von Neil Simon Flash-Galerie

Doris Lehner şi Hanno Dinger în "Rose şi Walsh"

Euro Theater Central, un important loc de întâlnire pentru iubitorii şi creatorii de teatru european şi internaţional, a atras şi alţi artişti din România, care au contribuit la interesante proiecte, bucurându-se de aprecierea deopotrivă a publicului şi a criticii. "Peter Tömöry a fost cel care a stabilit legăturile cu artiştii români", mi-a explicat Gisela Pflugradt-Marteau. Ea însăşi a montat, de pildă, spectacolul "Romulus cel Mare", după Friedrich Dürrenmatt pe scena Teatrului de Nord Satu Mare. Directorul de atunci al teatrului din Satu Mare, Cristian Ioan, a pus în scenă la Bonn piesa lui Matei Vişniec "Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt". Printre regizorii din România, invitaţi de Euro Theater Central, se numără şi Istvan Szabo K.. Acesta a montat nu mai puţin de trei spectacole la Bonn pe texte de Vaclav Havel, Per Olov Enquist şi Sven Holm.

Fructuoasă s-a dovedit şi colaborarea cu Ana-Maria Bamberger, dramaturg, totodată medic la Clinica Universitară din Hamburg, care i-a dedicat Marei Doamne a teatrului românesc, Olga Tudorache, piesa "Portretul Doamnei T." După premiera germană care a avut loc în 2008 pe scena teatrului din Bonn, piesa a intrat şi în repertoriul altor instituţii de teatru din Germania.

Euro Theater Central a întreprins mai multe turnee în România, între care cu "Scaunele" de Eugen Ionesco, în regia lui Peter Tömöry şi a participat la câteva festivaluri de teatru. Nu în cele din urmă ar mai fi de amintit că din echipa de actori ai teatrului face parte şi un artist născut în România şi format în Germania, Daniel Andone.

Autor: Medana Weident
Redactor: Rodica Binder