1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Carol al II-lea, alt doctor al Universității din București

17 februarie 2023

Retragerea titlului de doctor honoris causa al Universității din București criminalului de război Ion Antonescu a fost aprobată cu o „majoritate zdrobitoare“, au scris unii jurnaliști.

https://p.dw.com/p/4NdD7
Regele Carol al II-lea - fotografie realizată probabil în 1928
Regele Carol al II-lea Imagine: picture-alliance / akg-images

După ce în urmă cu o lună decanul Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București Cristian Preda a solicitat instituției retragerea titlului de doctor honoris causa criminalului de război Ion Antonescu, Senatul Universității a aprobat miercuri propunerea profesorului Preda cu 80 de voturi pentru, 4 împotrivă și 18 abțineri.

„Astăzi, Senatul Universității din București doar a constatat că nu mai poate asocia instituția cu Mareșalul Ion Antonescu și i-a retras titlul de doctor honoris causa, așa cum a procedat imediat după Revoluție prin retragerea titlului lui Nicolae Ceaușescu. De asemenea, s-a hotărât formarea unei comisii care să verifice toate titlurile de doctor honoris causa acordate în trecut de Universitate“, a precizat în comunicatul de presă rectorul Universității din București Marian Preda.

Istoria scrisă a Holocaustului nu a fost de-ajuns pentru rectorul UBB

Și în urmă cu o lună, și acum, cea mai mare parte a mass-media s-a rezumat la a transcrie declarații și comunicate aride, fără a încerca să investigheze acest episod halucinant uitat în analele celei mai reprezentative universități din România. A trebuit să vină un deputat constituționalist german, propus de Universitate pentru acordarea titlului de doctor honoris causa, și să descopere că printre primii deținători ai înaltei distincții academice se află criminalul de război Ion Antonescu.

După izbucnirea scandalului, profesorul Cristian Preda a declarat pentru Deutsche Welle: „Când a venit la București (constituționalistul german – n.n.) pentru a primi distincția, a căutat pe lista publicată pe site-ul Universității cine sunt ceilalți doctori honoris causa. A descoperit că pe listă se afla și mareșalul Antonescu. Mărturisesc că nu mi-am închipuit vreodată că acest criminal de război a fost doctor honoris causa și cu atât mai puțin că ar mai putea figura și azi cu numele său pe site-ul Universității din București. Constatând acest lucru absolut scandalos, am solicitat instituției retragerea titlului“.

Potrivit unor surse din Senatul Universității din București, rectorul Marian Preda a cerut mai întâi un punct de vedere profesorilor de la Facultatea de Istorie.

De ce a fost nevoie ca istoricii facultății să confirme că, potrivit documentelor oficiale, între 27 și 30 iunie 1941 au fost uciși 13.266 de etnici evrei, inclusiv copii, la ordinul lui Antonescu? În doar 4 zile, aproape o treime din populația evreiască a Iașului a fost decimată.

De ce a fost nevoie ca profesorii Facultății de Istorie să certifice o realitate sinistră, știută și de elevi, că în urma ordinului criminalului de război Ion Antonescu din numărul evreilor români și ucraineni care au fost deportați în Transnistria, aproximativ 300.000 au murit înecați în Nistru, împușcați în timpul „marșurilor morții“ ori din cauza frigului, a foamei sau a unor epidemii de tifos și difterie cauzate de condițiile inumane la care au fost supuși? Sunt întrebări pe care ziariștii, chiar și cei onești și profesioniști, nu le-au livrat opiniei publice sau pur și simplu le-au ignorat.

Regele Carol al II-lea este și el doctor honoris causa al Universității din București

În comunicatul conducerii Universității din București se spune că „s-a hotărât formarea unei comisii care să verifice toate titlurile de doctor honoris causa acordate în trecut de Universitate“. Dar până ca această comisie să verifice toate titlurile acordate de instituție, era suficient să fie parcursă lista celor 219 personalități care au primit înalta distincție. Nu ar fi durat mai mult de cinci minute pentru a descoperi că Universitatea îi acordase, cu trei ani înainte, titlul de doctor honoris causa și regelui Carol al II-lea, care în 1938 a instaurat dictatura regală. Nicolae Iorga a notat în ultimul său jurnal (N. Iorga, Jurnalul ultimilor ani: 1938-1940, Humanitas, 2019, ediție îngrijită de Andrei Pippidi) că a fost vorba de un calcul al rectorului de la acea vreme al Universității din București, Constantin Stoicescu, care se pregătea să fie reales. Ca să-și consolideze autoritatea în competiția din Universitate, i-a făcut acest cadou lui Carol al II-lea.

Chiar și numai din curiozitate, rectorul Marian Preda ar fi putut să parcurgă lista personalităților cărora instituția pe care o conduce le-a acordat de-a lungul vremii titlul de doctor. I-ar fi luat, cum spuneam, nu mai mult de cinci minute. N-a făcut-o.

În fine, votul de miercuri, 15 februarie, al membrilor Senatului Universității din București e strigător la cer. S-a bătut moneda, inclusiv de către presă, că retragerea titlului de doctor lui Ion Antonescu a fost aprobată cu o „majoritate zdrobitoare.“ E strigător la cer că 4 membri ai Senatului s-au opus, iar 18 s-au abținut, printre ei fiind și studenți.

În situația în care atâția universitari au refuzat să asume, în numele adevărului, istoria tragică a Holocaustului din România sub dictatura lui Ion Antonescu, avem o problemă. O mare problemă în mediul academic. Și atunci să nu ne mai mire că potrivit unui sondaj de opinie comandat și publicat în 2021 de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, 59% dintre români îl consideră pe Ion Antonescu un patriot. Să nu ne mai mire că studiul „Educație pentru democrație în școlile din România“ relevă că proporția profesorilor care afirmă că mareșalul Ion Antonescu a avut un rol pozitiv în istorie este mai mare decât a celor care afirmă că rolul său a fost negativ.

Munți de praf și cenușă acoperă și acum, după 82 de ani, istoria exterminării evreilor și a romilor la ordinul criminalului de război Ion Antonescu, cel care până acum trei zile a fost doctor honoris causa al Universității din București.

George Arun
George Arun Din 1990 până în prezent a lucrat în presa scrisă și audio. Din 1999 este colaborator DW.