1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

"Reformele din NSA ar trebui să vizeze nu doar America"

Preşedintele american, Barack Obama, va face cunoscute reformele care vizează NSA. Unele asociaţii se tem că schimbările nu vor fi suficient de consistente.

În contextul unei dezbateri din ce în ce mai aprinse privind acţiunile de monitorizare planetară ale NSA, agenţia americană pare că face un pas înapoi şi anunţă schimbări la nivelul metodologiei.

Deutsche Welle a stat de vorbă cu juristul Brett Max Kaufman, de la organizaţia American Civil Liberties Union, în cadrul căreia acesta este responsabil cu securitatea naţională.

DW: Domnule Kaufman, reformele anunţate de Casa Albă au la bază sfaturi venite din partea unui grup de experţi numiţi de preşedintele Obama însuşi. Credeţi, deci, că abordarea NSA se va schimba subtanţial în viitor?

Brett Kaufman: Cea mai importantă schimbare, substanţială de altfel, priveşte meta-datele. Momentan, guvernul american colectează toate informaţiile privind apelurile telefonice efectuate în şi către SUA. Uniunea American Civil Liberties urmăreşte cu atenţie acest lucru, precum şi dezbaterile aferente. Grupul de experţi, aleşi pe sprânceană de preşedinte, a recomandat ca guvernul să se retragă din această afacere cu colectarea de date. Mai exact, să nu le mai solicite de la companiile de telefonie. Acest aspect atinge un punct important al dezbaterii.

Practic, un grup de experţi propune ca datele să nu mai fie colectate de guvern, ci de către o companie terţă, privată, care să se ocupe şi de stocarea acestor date pentru o perioadă de timp. Noi nu credem că aceste propuneri sunt soluţii potrivite, iar îngrijorarea privind sfera privată se va amplifica. Este ca şi cum, de fapt, tot guvernul colectează informaţiile. Din acest motiv, suntem extrem de atenţi la propunerile înaintate preşedintelui Obama.

DW: Dacă vor deveni realitate, ar putea aceste reforme să aibă consecinţe asupra conducerii serviciilor secrete? Ne referim, de pildă, la directorul tuturor serviciilor secrete americane, James Clapper, care a negat în cadrul audierii în Congres, din martie 2013, că NSA colectează datele a milioane de cetăţeni americani?

Brent Kaufman ACLU Washington

Brett Kaufman

BK: Momentan, nu se prea discută despre domnul Clapper. Însă şeful NSA Keith Alexander şi cei mai importanţi colegi ai săi urmează să iasă la pensie. Aşadar, se va discuta despre înlocuitori. Experţii au vehiculat ideea separării zonelor de responsabilitate conduse momentan de Keith Alexander. Este vorba despre securitatea cibernetică şi despre posibilitatăţile de ripostă ale NSA. Se discută, de asemenea, despre posibilitatea ca acest serviciu secret să fie în viitor condus de un civil. Aceste schimbări sunt, în opinia mea, pozitive. Trebuie să aşteptăm să vedem cum va acţiona preşedintele în urma acestor recomandări.

DW: Acelaşi grup de experţi recomandă reţinere în ceea ce priveşte spionarea preşedinţilor străini. Prin urmare, credeţi că reformarea Agenţiei pentru Securitate Naţională va însemna mai multă protecţie, inclusiv pentru cetăţenii străini, adică pentru europeni?

BK: Una dintre cele mai importante şi mai puţin mediatizate schimbări pe care o recomandă experţii amintiţi se referă la anumite măsuri de protejare a sferei private a americanilor din întreaga lume. Este clar că NSA nu ar trebui să folosească la nivel mondial programele sale de monitorizare masivă. Or, acum se întâmplă pe dos. Administraţia americană introduce întreaga lume într-un regim al monitorizării în masă, încălcând astfel tratate internaţionale şi dreptul internaţional. Noi, cei de la American Civil Liberties Union, sperăm că reformele anunţate vor limita o parte dintre aceste practici abuzive, nu doar în SUA, ci în întreaga lume.