1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Reformarea sistemului judiciar, o prioritate pe calea integrării europene

Victor-Iulian Tucă23 martie 2005

Punctul cel mai important al agendei reuniunilor de ieri a primului-ministru, Călin Popescu Tăriceanu a fost întâlnirea cu Olli Rehn, comisarul european pe probleme de integrare. Daca reuniunea de ieri nu a adus noutăţi, s-au înregistrat totuşi certe clarificări.

https://p.dw.com/p/B34k
Olli Rehn, comisarul european pentru integrare
Olli Rehn, comisarul european pentru integrareImagine: dpa

Olli Rehn a sintetizat zonele de interes ale Comisiei Europene în privinţa reformelor din România, declarând că ”prioritatea priorităţii” rămâne însănătoşirea sistemului judiciar. Reforme ar trebui realizate nu de dragul comisarilor din Bruxelles ci în interesul cetăţenilor români, a mai precizat Olli Rehn. Referindu-se la cererea unor euro-deputaţi adresată Comisiei Europene cu privire la posibilitatea ca Parlamentul European să continue monitorizarea României si după votul din aprilie, comisarul a declarat că înţelege preocupările parlamentarilor si că este in principiu, de acord cu poziţia exprimată de acest forum. Olli Rehn:

”Am fost contactat de membrii marcanţi ai Parlamentului European, din cadrul Comitetului de Politică Externă si înţeleg dorinţa legislativului de a fi parte a acestui proces, chiar dacă nu există o prevedere legală in acest sens. Cred că parlamentul trebuie să-si precizeze opinia politica în privinţa României până la sfârşit. Opinia Parlamentului European nu va fi obligatorie însă va avea o greutate politică considerabilă deoarece Comisia ascultă cu deosebită atenţie punctul de vedere al puterii legislative”.

Ca atare, tipul de monitorizare a Parlamentului European asupra evoluţiilor din România, pană la data efectivă a aderării va lua forma avizului consultativ, de care Comisia poate să tină cont sau nu. De aceea, votul din 13 aprilie rămâne cel mai important instrument pe care îl au la îndemână parlamentarii europeni în privinţa României. In acest sens, esenţială este îndeplinirea primelor obligaţii care expiră la sfârşitul acestei luni, si anume elaborarea unei strategii si a unui plan de acţiune privind reforma in domeniul judiciar si in combaterea corupţiei. Raportul Freedom House, publicat recent dezvăluia printre altele, carenţe importante în privinţa modului cum au fost făcute anchetele judiciare in perioada 2000-2004. Primul-ministru al României, Călin Popescu Tăriceanu ne-a declarat:

“In ceea ce priveşte Raportul Freedom House va trebui făcută o consultare politică in primul rând cu ministrul justiţiei, Monica Macovei apoi va trebui să facem o consultare la nivelul Executivului, urmând în final să analizăm soluţiile propuse. Stiti foarte bine că în timpul scurt până la instalare am adoptat un set de măsuri eficiente împotriva corupţiei si a ceea ce înseamnă statutul de redobândire a independentei justiţiei. In ceea ce priveşte recomandările raportului, le vom analiza cu cea mai mare atenţie si ţinând cont de cadrul legislativ european vom adopta acele măsuri care sa ne permită să ducem la bun sfârşit reclădirea justiţiei pe o bază independentă si profesională astfel încât în România să putem vorbi cu adevărat de domnia statului de drept”.

Rămâne de văzut care vor fi masurile pe care guvernul trebuie să le ia pană la sfârşitul acestei săptămâni aşa încât, România să primească pe 13 aprilie, culoarea verde a semaforului integrării, din partea Parlamentului European.