1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Reforma statului se învârte în cerc

Reformele electorale adoptate sub imperiul unui interes de moment riscă să fie mereu revizuite.

Un subiect care crează dispute în cadrul USL este proiectul menit să modifice legea alegerilor locale. Militanţii PNL au propus ca primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin, iar preşedintele de consiliu judeţean să fie ales indirect de către consilierii judeţeni. De fapt este o revenire la prevederile electorale mai vechi, de dinainte de 2011 şi 2008 când au fost operate succesiv aceste modificări.

În aparenţă surprinzător, PSD pare să susţină legislaţia actuală, deşi în trecut a avut obiecţii serioase. Reformele acestea au fost impuse de PDL şi indirect de preşedintele Traian Băsescu, care urmărea să introducă în sistemul electoral românesc principiul majoritar. Să ne amintim că preşedintele a organizat un referendum pe tema legii electorale în care propunea votul în circumscripţii uninominale în două tururi de scrutin. El nu ascunsese că ar fi preferat un singur tur la fel ca în sistemul majoritar anglo-saxon, dar a făcut totuşi o concesie ataşamentului partidelor faţă de proporţionalitate. Reforma sa a eşuat atunci, căci legea aşa cum ştim a impus în cele din urmă un sistem proporţional de acordare a mandatelor, dar el a reuşit cel puţin să impună alegerea directă a preşedinţilor de consilii judeţene, care favoriza la rândul ei principiul majoritar. Mai târziu, în 2011, PDL impune o reformă şi mai surprinzătoare, aceea a alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin. Din motive de economie, au argumentat oportunist liderii partidului, dar în realitate era vorba de a impune şi aici principiul majoritar. PDL spera să iasă în avantaj, căci deşi nu deţinea majoritatea absolută, ar fi putut, împotriva rivalilor divizaţi, să ajungă pe primul loc.

Le vremea respectivă s-au formulat multe obiecţii, inclusiv din afara mediului politic. S-a arătat mai ales că alegerea primarului într-un singur tur riscă să aducă în fruntea administraţiei politicieni cu programe unilaterale, axate pe un electorat dominant. Astăzi PNL readuce aşadar subiectul în prim plan şi nu este de mirare dacă punctul acesta de vedere va găsi o largă susţinere. PSD care a devenit partid dominant nu mai are niciun interesă modifice legea, dar liberalii dimpotrivă ar avea nevoie de alianţe ca să câştige. Şi nu numai ei, ci toate celelalte grupuri politice. Aşa cum era de prevăzut, reformele PDL lucrează acum împotriva lor, oferind adversarilor un avantaj zdrobitor.

Dar dincolo de interesele de partid, ce sistem ar fi cel mai potrivit pentru alegerea unei bune administraţii? Am arătat de mai multe ori în trecut că sistemul majoritar nu funcţionează la fel în cazul alegerilor legislative şi în acela al alegerilor locale. Sistemul într-un singur tur poate da rezultate foarte bune la alegerile parlamentare, căci în cazul acestora primează ideile generale şi programele mari privind întreaga societate, cum ar fi sistemul fiscal, asigurările medicale şamd. Sistemul majoritar favorizează pe aceia care propun idei clare şi soluţii precise, chiar dacă nu întrunesc majoritatea absolută a alegătorilor.

Mai multe tururi duc inevitabil la concesii şi atenuări care nu fac adesea decât să creeze confuzii. În Franţa, de exemplu, unde operează un sistem majoritar în două tururi, UMP tinde să se apropie de FN, iar PS de stânga radicală. E adevărat că aceste lucruri se petrec şi la alegerile municipale, dar în cazul acesta cei aleşi nu sunt investiţi cu putere legislativă, ci doar cu cea de administratori.

În cazul alegerilor municipale, alegerea într-un singur tur pare mai riscantă decât cea în două tururi. Să luăm exemplu unui orăşel de provincie care conţine două straturi distincte: unul istoric, cu vile din perioada monarhiei şi altul apărut după 1945 şi legat intim de industria recentă şi de cartierele de blocuri. Aşa cum este uşor de constatat cartierele de blocuri sunt mai populate şi ele ar putea să impună un primar care să lea atenţie în exclusivitate. Alegerea într-un singur tur favorizează preocupările unilaterale.

Aşa cum sunt decupate sectoarele din Bucureşti, ele conţin la rândul lor straturi complet diferite, care por duce la aceleaşi unilateralităţi. Primarii aleşi într-un singur tur vor tinde să-şi satisfacă alegătorii recrutaţi cu predilecţie din cartierele dens populate. Centrul va avea de suferit chiar mai mult decât până acum. PDL a gândit prost în 2011 pentru că a fost ghidat doar de interesele sale de moment.

În consecinţă, dacă sistemul majoritar (oricum ratat în România) ar putea da rezultate bune la alegerile parlamentare, el are prea multe contraindicaţii la cele municipale. De aceea dezbaterea nu ar trebui îngropată, ci abordată cu toată deschiderea democratică.