1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Reforma școlii abia ar trebui să înceapă

PSD propune o nouă reformă a Educației, care nu conține decât aceleași reformulări și reașezări amețitoare ca și până acum. E momentul să fie relansată discuția despre o reformă veritabilă.

Se discută din nou despre legea educației. Mulți oameni de încredere au spus că discuția e necesară și că o reformă profundă ar trebui în sfârșit să fie pusă în aplicare. A spus-o și președintele Klaus Iohannis. O spun mulți români care nu se mulțumesc cu puținul care li se oferă. Au spus-o, în fine, profesorii străini care au cunoscut România. Necazul este că subiectul intră din nou în logica îngustă a taberelor politice: partide și sindicate. PSD propune acum o nouă lege, una ciudată, căci nici proprii militanți nu par de acord cu ea, iar sindicatele au și repudiat-o. Iar o parte a opoziției ridică baricade în jurul legii Funeriu, care este pentru ea culmea reformei. Ar trebui spuse însă câteva lucruri: reforma Funeriu a fost foarte superficială. A remediat câteva mici lucruri în sistemul universitar și a lăsat complet neschimbat învățământul primar și secundar.

La nivel general, reforma gândită de echipa Miclea la Cotroceni a propus mai curând o modernizare ideologică și nu una a practicilor școlare. Legea a fost de fapt un update cu puțin liberalism de stânga. În România reformatorii din toate părțile par obsedați de ”viziune” și nu ajung niciodată la resorturile reale. Singura realizare notabilă este bacalaureatul polițienesc, care nici măcar nu a fost inițiat prin lege, ci prin ordin de ministru. Sună teribil de prost, dar din păcate a fost nevoie să se instaleze camere de supraveghere și să se aducă poliția în școli. Ulterior același bacalaureat a fost un pic relativizat și se simte în fiecare an o încercare de erodare a exigenței impuse inițial. Dar dacă discuția se blochează în pro și contra reformei Funeriu nu se ajunge nicăieri. E un cerc închis.

Reformele câte s-au succedat au tins de fapt să preia tot ce-i mai rău în Europa. Peste tot se merge către o scădere progresivă a standardelor. Examenele globale (PISA de exemplu) arată, invariabil, că spiritul ”justiției sociale”, (cum se vede mai ales în Franța) nu face decât să scadă performanțele prin comparație cu restul lumii. Se vorbește obsesiv despre modernizare, dar se înțelege prin asta doar o infuzie ideologică sau o digitalizare mecanică. Unii au adus un progresism egalitar à la française (ca discurs, căci există aici oricum un egalitarism de altă specie, ce ține de o gregaritate atavică), iar alții au propus manuale digitale (fictive) și reforma a fost gata: limbaj de lemn + calculatoare.

Oricum toate aceste discuții sunt ridicole pentru cei care cunosc școala ca părinți sau profesori. Pentru că, în fond, nu s-a schimbat nimic esențial. Până acum s-a umblat la forme și proceduri, e momentul să fie schimbat conținutul. Dar nu universitățile sunt o prioritate (deși ele trăiesc un cataclism), ci ceea ce se petrece în amonte. Elevii învață prea multe materii și ajung la capătul școlii să nu știe ca lumea nimic. Odată ajunși în universitate e prea târziu. Prin urmare e cazul să se schimbe radical conținutul și calitatea învățării. Nu putem schița aici un proiect, dar din ce s-a spus și din ceea ce știm putem extrage câteva obiective clare: 1. Simplificarea drastică a programei (curriculum) și adâncirea specializării încă din liceu. 2. Amplificarea masivă a cursurilor de limbi străine, cel puțin două, eventual cu profesori aduși din străinătate. 3. Dezvoltarea intensivă a școlilor de meserii în relație directă cu economia. 4. Ridicarea standardelor la intrarea în corpul profesoral printr-un examen special, cu măsura corelativă a majorării salariilor. Profesorul ar trebui să redevină ”cineva”, așa cum a fost odinioară.

Nu în ultimul rând, ar trebui smulsă din rădăcini relația vicioasă a școlii publice cu activitățile lucrative: cursuri facultative plătite, cu specialiști din afară (încă de la gradiniță), concursuri școlare private și tot felul de aranjamente incredibil de ingenioase, care, în sine, nu ar fi rele, dacă scopul lor unic nu ar fi acela de a aduce bani. La universitate e și mai rău, banii au devenit singura logică (citiți, de pildă, analizele excepționale ale lui Mihai Maci, Contributors).

Toate aceste lucruri sunt posibile. E clar totuși că unele sacrificii sunt greu de evitat și tocmai de aceea ar fi nevoie să se câștige cooperarea profesorilor, care, din momentul în care vor fi reținuți în sistem vor câștiga și bani mai mulți și mai multă demnitate. Întrebarea este cine va prelua mesajul și cine va iniția o schimbare reală.