1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Reflexul puterii Moscovei

Una din dificultăţile apropierii de UE şi România este că populaţia de origine română din Republica Moldova are legături strânse cu Moscova pe linie confesională.

Cu doi ani în urmă, comentariile ironice din presa rusă obligaseră Patriarhia de la Moscova să admită că a falsificat o fotografie a Patriarhului Kiril. Înaltul ierarh apăruse într-una din imaginile publicate pe site-ul oficial cu un ceas care părea să fie un Breguet, modelul Le Réveil du Tsar, care costă în jur de 25.000 de euro. Cineva retuşase fotografia făcând să dispară ceasul de la mână, dar a uitat să şteargă reflexul ceasului din oglinda mesei lăcuite. În cele din urmă, Patriarhia rusă a recunoscut falsul şi a restaurat imaginea iniţială, anunţând că vinovatul va fi aspru pedepsit.

Anecdota este însă revelatoare pentru felul în care puterea rusească continuă să se manifeste în fostele republici sovietice. În Republica Moldova, puterea Moscovei a fost abolită, dar reflexul ei a continuat să existe. Oricât de independente în intenţiile lor iniţiale, guvernele de la Chişinău păreau să ţină seama de ceva invizibil şi imperios. Mecanismele acestei puteri nevăzute nu sunt misterioase, dar s-a remarcat mai puţin că ele se sprijină nu doar pe pârghii materiale, ci şi de altă natură. Astfel, chiar dacă majoritatea populaţiei din fosta republică sovietică este de origine românească (moldovenească), două treimi din creştinii ortodocşi aparţin de Mitropolia Chişinăului, subordonată Patriarhiei Moscovei, aproximativ un sfert (23%) s-au alăturat în ultimile decenii Mitropoliei Basarabiei, care ţine de Patriarhia Română şi alţi 7% ţin direct de Biserica Ortodoxă Rusă. E vorba de peste 90% din populaţia Republicii Moldova.

Clerul ortodox este în marea lui majoritate legat de Rusia prin fire directe, care ar putea dobândi o nouă putere, pe fondul unei tradiţionale gândiri antioccidentale. Spre deosebire de lumea catolică, creştinismul răsăritean s-a pliat pe conjuncturile politice naţionale, creând divizări puternice, după liniile geopolitice cunoscute. Dar dificultatea politică a situaţiei din Republica Moldova constă în faptul că populaţia de origine română este divizată ea însăşi după această linie, cea mai mare parte fiind afiliată la Răsărit. Reflexul puterii ruseşti aparent dispărute se vede nu doar în dependenţa energetică, ci şi în oglinda confesională.

Iată de ce diplomaţia română nu are cu adevărat interesul să agite peste măsură românismul dincolo de Prut, căci ar putea provoca o reacţie de crispare din partea moldovenilor care ţin de Patriarhia Moscovei. România trebuie să se prezinte ca o putere prietenoasă şi mai ales dezinteresată, una capabilă să îndrume societatea moldovenească pe drumul către UE, dar fără să manifeste nerăbdarea lacomă de a ”anexa” Basarabia.

A combate reflexia puterii Moscovei este uneori mai dificil decât a combate puterea ei materială, căci pretinde multă răbdare şi mijloace mult mai subtile. Uniunea Europeană şi România, dacă îşi ţin promisiunile, ar putea susţine Moldova să traverseze o criză a energiei, dar toate acestea, inclusiv eliminarea vizelor, nu-i vor ajuta cu nimic pe aceia care s-ar simţi alienaţi într-o lume nouă.

Uneori entuziasmul integraţionist este naiv, căci nu ţine seama de faptul că o lume întreagă a dispărut în materialitatea ei imediată, dar că imaginea ei continuă să se vadă şi nu poate fi abolită cu aceeaşi uşurinţă.