1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Referendumul irlandez şi lecţii pentru politica românească

În România moara politică macină în gol şi instituţiile par să fie înfiinţate numai de formă. Comparaţii utile cu instituţii similare din lumea occidentală.

Referendumul din Irlanda cu privire la abolirea camerei superioare ne oferă ocazia unor comparaţii instructive. Nu atât în ce priveşte rezultatul cât condiţiile de desfăşurare şi validare. Să vedem mai întâi cine are în Irlanda dreptul să voteze. Potrivit legii, se pot prezenta la urne toţi cetăţenii irlandezi cu reşedinţa în ţară care au împlinit vârsta de 18 ani pâna la data consultării populare, inclusiv. După cum vedem, un anumit aspect poate încă să provoace emoţii: în România la referendum sunt luaţi în calcul toţi cetăţenii români oriunde şi-ar avea reşedinţa şi oricând au plecat din ţară. Şi nu ar fi ceva cu totul ieşit din comun dacă nu ar exista în plus şi un cvorum de participare de 50 %. Legea românească este croită în aşa fel, încât niciun referendum să nu treacă decât în împrejurări cu totul speciale. În 2003 referendumul pentru modificarea Constituţiei a fost validat după prelungirea lui cu 24 de ore şi în circumstanţe destul de îndoielnice. După toate probabilităţile am asistat atunci la o fraudă bine-intenţionată, asumată tacit de toate forţele politice, căci era vorba de Constituţia care permitea României accesul în UE. Iar în 2009 referendumul pentru abolirea Senatului a fost organizat în aceeaşi zi şi în aceleaşi secţii de votare cu alegerile prezidenţiale, obligându-i pe alegători să voteze chiar şi atunci când nu ar fi dorit-o.

Să vedem de asemenea modalităţile de vot. În Irlanda a fost instituit şi votul prin poştă, dar nu pentru toţi cetăţenii, ci pentru anumite categorii bine definite: militarii aflaţi în misiune, membrii corpului diplomatic, studenţii înscrişi la universităţile din străinătate, persoanele bolnave sau cu dizabilităţi, deţinuţii şi orice alte persoane care din motive profesionale nu pot fi acasă în ziua votului, dar care au reşedinţa în ţară. Toate aceste date sunt semnificative cu atât mai mult cu cât Irlanda este o ţară cu o emigraţie extrem de mare, deşi nu de dată recentă.

În sfârşit un al treilea aspect. La un referendum constituţional aşa cum a fost cel desfăşurat la finele săptămânii trecute, dacă majoritatea voturilor valabil exprimate se pronunţă în favoare propunerii, atunci aceasta se aprobă şi Constituţia se modifică în consecinţă. Nu există nicio condiţie legată de numărul participanţilor la urne.

De altfel la referendumurile desfăşurate vineri (au fost de fapt două, simultan), au participat 39,17% din alegători la cel privitor la abolirea Senatului şi 39,38% la cel dedicat Curţii de Apel. Iar rezulatele au fost potrivit legii irlandeze considerate valide. Participarea a fost destul de scăzută, dar nu a prilejuit nicio contestare sau dezbatere legată de legitimitatea rezultatului. Este posibil ca prezenţa redusă să fi influenţat rezultatul final (51,7% împotriva abolirii Senatului şi 48,3% pentru ), deoarece sondajele de opinie publicate anterior prevedeau o victorie a partizanilor reformei. Cu toate acestea am putut vedea că în Irlanda pare bine înrădăcinată ideea că democraţia se face cu cei care participă activ şi în cunoştinţă de cauză (cu minorităţile active) şi nu cu majorităţile pasive.

Nu putem considera că instituţiile politice irlandeze ar fi din principiu superioare celor româneşti. Şi de aceea nu oferim modele de imitat. Dar putem propune, în schimb, un subiect de reflecţie. În Irlanda şi mai peste tot în Europa occidentală (ca să nu mai vorbim de Elveţia) instituţia aceasta a democraţiei directe funcţionează. Indiferent de rezultat, referendumul este inserat în procesul politic şi produce consecinţe. În România în schimb au fost organizate, de la instalarea preşedintelui Băsescu încoace, 3 referendumuri cu condiţie de participare, dintre care numai unul a fost validat. Celelalte două au însemnat risipă de bani, de timp şi mai ales de energie politică. În România moara politică macină în gol şi instituţiile par să fie înfiinţate numai de formă.

În 23 octombrie Curtea Constituţională va dezbate pentru a doua oară în acest an subiectul cvorumului de participare la referendum. În ciuda faptului că prima sesizare identică a fost respinsă, preşedintele a insistat să ceară păstrarea unui cvorum de 50% şi implicit să blocheze mecanismele exprimării democratice.