Referendumul francez -un cal troian? Cît de inocent este Tony Blair?

Cît de diferit este percepută Uniunea Europeană de cetăţenii a două ţări vecine, se iau drept axă a motorului integrării europene , transpare şi din atitudinea lor faţă de ideea unui referendum asupra constituţiei europene. Tema este excelent analizată în comentariul publicat în DIE WELT azi, pornind de la decizia preşedintelui Chirac de a organiza un plebiscit.Citez:

"Hotărîrea este înţeleaptă .La urma urmei constituţia va reglementa viaţa politică de zi cu zi a francezilor. Franţa se alătură acelor state care acordă cetăţenilor dreptul de codecizie.Coaliţia tuturor partidelor din Germania se fereşte cu teamă de un referendum. In Germania proiectul european continuă să fie perceput ca find unul elitist pe care şi aşa vulgul nu-l poate pricepe şi prin urmare nu are a se pronunţa în această privinţă. Cu toate acestea un referndum oferă şansa de a apropia cu suveranitate proiectul cosntituţiei europene de conştiinţa maselor, de a stimula patriotismul european de care cu toţii ducem lipsă în prezent" conchide DIE WELT . Un alt ziar german supraregional, FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG atrage atenţia asupra riscurilor cărora li se supune preşedintele Chirac prin organizarea unui referendum. Nemulţumiţi de politica actualei echipe, francezii ar putea transfera printr-un NU spus guvernării Chirac, frustările lor asupra proiectului constituţiei europene.Ceea ce în optica cotidianului FINANCIAL TIMES DEUTSCHLAND ar fi catastrofal pentru viitorul europei, un NU al francezilor atîrnînd mai greu în cîntar decît obişnuitul nu al britanicilor.

Nu - Tony Blair nu a minţit atunci cînd a prezentat în faţa parlamentului britanic gravitatea pericolului pe care-l prezintă Irakul la adresa păcii şi securităţii în lume - rezultă din raportul comisiei de expertiză . MARKISCHE ODERZEITUNG scrie , citez :"Blair nu ar fi Blair dacă nu ar fi considerat un act civilizator marele bluff în jurul presupusului arsenal militar al Irakului. Intr-o convorbire avută cu omologul său italian Berlusconi, Tony Blair a afirmat că lumea a devenit mai sigură fără Saddam. O afirmaţie care nu prea are de-a face cu realitatea dacă luăm în considerare catastrofala insecuritate ce domneşte actualmente în Irak şi care ameninţă şi stabilitatea întregii regiuni . Adevărat este mai degrabă faptul că lumea a scăpat de un dictator odios în locul căruia acum în Irak îşi fac de cap o mulţime de grupări teroriste . Si adevărat mai este şi că obiectivul unei schimbări de putere la Bagdad a fost deturnat de campania împotriva proliferării armelor de distrugere în masă" am încheiat citatul . "Există deja suficiente dovezi fiabile că administraţia Bush a plănuit deja demult campania militară în Irak scrie BERLINER ZEITUNG întrebîndu-se retoric ce a avut de cîştigat Marea Britanie alăturîndu-se Americii, pentru a conchide că pur şi simplu Tony Blair a acţionat din spirit de supunere, avînd doar de pierdut - între altele şi credibilitatea sa politică . Din acelaşi motiv, colegul său spaniol Aznar şi-a pierdut chiar funcţia.

De dincolo de Marea Mînecii THE GUARDIAN opinează că în pofida acestei concluziei salvatoare a comisiei de expertiză, credibilitatea lui Tony Blair rămîne îndoielnică. Si inexsitenţa armelor de distrugere in masă în numele cărora a fost declanşată intervenţia militară preventivă în Irak continuă să greveze asupra bunului renume al premierului britanic este de părere cotidianul danez POLITIKEN, opinie căreia i se alătură din Austria DER STANDARD. Iar de la Budapesta nu fără o abia camuflată ironie MAGYAR HIRLAP consideră că :

"Este reconfortant să ştim că Irakul nu mai reprezintă o ameninţare pentru întreaga regiune.O informaţie care în urmă cu doi ani ar fi fost mult mai utilă decît acum. Dar pe-atunci nimeni nu a cutezat să afirme aşa ceva nici la Londra nici la Washington şi nici la ONU ori aiurea. Merită însă să atragem atenţia acum asupra faptului că există o persoană care a jucat un rol decisiv în declanşarea intervenţiei militare în Irak şi care pînă acum nu s-a pronunţat în vreun fel: este vorba de Saddam Hussein care ar trebui în sfîrşit să declare de ce i-a împiedicat pe controlorii ONU să descopere inexistenta acestor arme. Aceasta este insă o chesitune care ţine de competenţa psihologilor. Iar raportul Butler ţine de competenţa istoricilor.

Oricum Tony Blair continuă că creadă, aşa cum scrie de la Viena ziarul KURIER că istoria îi va da dreptate.Or exact contrariul se petrece.Cum ar putea istoria să dea dreptate politicienilor care recurg la un război din motive misionariste şi nu in baza principiilor dreptului internaţional? Un război care a costat viaţa a mii de irakieni, de militari străini şi care continuă să ceară zilnic un tribut de vieţi omeneşti. Că serviciile secrete s-au înşelat , deşi este o certitudine amară, nu ne poate surprinde. Că Tony Blair şi George Bush nu au forţat serviciile secrete să mintă nu este o disculpare a celor doi ci un lucru de la sine înţeles. Iar aflarea unui ţap ispăşitor nu-i degrevează pe politicieni de propria lor răspundere politică.Căci în cele din urmă nu serviciile secrete sunt cele care declară un război ci şefii de stat - opinează cotidianul austriac citat.

Semnalăm în încheierea revistei presei că în Germania, ţară care este lanterna roşie în Europa in ceea ce priveşte locurile de creşă şi grădiniţe pentru copii, se preconizează acum , cu intermniabile dezbateri şi cu şansa ca măsurile scadente să se aplice mult prea tîrziu, reglementarea funcţionării acestor instituţii indispensabile într-o societate industrializată. NEUE DEUTSCHLAND deplînge meschinăria dezbaterilor financiare legate de acest subiect iar MANNHEIMER MORGEN atrage atenţia asupra faptului că şi atunci cînd legea va fi cumva adoptată - Germania nu se va transforma într-un paradis al familiei. Sentimentele familale se cer stimulate politic dar au nevoie de sprijinul larg al întregii societăţi.

Rodica Binder