1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Referendumul elen - în viziunea unor economişti laureaţi cu Nobel

Dacă, în urmă cu ceva timp, Joseph Stiglitz şi Christopher Pissarides lansau un apel comun pentru ştergerea datoriilor Greciei, acum părerile lor diferă.

Criza datoriilor din Grecia este analizată de economiştii de top. În perspectiva anunţatului referendum din 5 iulie, trei laureaţi ai Nobelului pentru Economie şi-au prezentat public punctele de vedere asupra a ceea ce unii numesc "Greferendum".

Joseph Stiglitz a analizat pentru The Guardian circumstanţele economice în care are loc votul popular și a luat în calcul ambele opţiuni: “este greu să recomanzi grecilor cum să voteze pe 5 iulie. Nici una dintre variante - aprobare sau respingere - nu este simplă şi ambele implică riscuri uriaşe", a spus economistul.

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz

Un vot favorabil, a mai adăugat Stiglitz "ar însemna o recesiune interminabilă." În timp ce Grecia ar putea beneficia la un moment dat de iertarea parţială a datoriilor, cetăţenii ar plăti un preţ uriaş, explică Stiglitz.

Imaginea rezultată, în viziunea economistului, ar fi "o ţară devastată - una care şi-a pierdut toată averea şi a cărei inteligenţă a emigrat."

Sfârşitul "torturii"

Un NU rezultat în urma referendumului "ar da Greciei posibilitatea ca, prin tradiţiile sale puternic democratice, să își ia soarta în propriile mâini", mai adaugă Stiglitz. În timp ce viitorul Greciei nu va fi la fel de prosper ca trecutul, analistul crede că merită încercarea pentru a depăşi "incredibila tortură a prezentului".

"Eu ştiu cum aş vota", conchide Stiglitz, îndepărtând orice urmă de îndoială pentru cititorii indecişi.

În acelaşi timp, un alt economist laureat al Nobelului, Christopher Pissarides, care la începutul anului cerea, într-o scrisoare deschisă publicată de Financial Times, o ştergere a datoriilor Greciei, este de cu totul altă părere.

Christopher Pissarides

Christopher Pissarides

Într-un interviu acordat DW, el le cere grecilor să voteze cu DA la referendum. "Eu aş vota cu da şi i-aş încuraja pe toţi să voteze astfel, întrucât un NU ar însemna un final complet, care ar implica ulterior şi Grexitul."

Mai multă recesiune

Pissarides crede că un vot negativ nu ar asigura nici pe departe menţinerea Greciei în zona euro şi obţinerea lichidităţilor de la Banca Centrală Europeană, necesară pentru a reporni economic. "Grecia s-ar afunda tot mai mult în recesiune."

Analistul se declară frustrat de faptul că guvernul Syriza controlează politica economică: "Trebuie să mărturisesc că, acum când văd în ce direcţie a luat-o economia după ce Syriza s-a instalat la putere, nu constat decât un lung şir de eşecuri în managementul economic."

În New York Times, un alt laureat al Nobelului pentru economie, Paul Krugman, împărtăţeşte opinia lui Stiglitz.

Paul Krugman

Paul Krugman

"Aş vota cu NU, din două motive", scrie Krugman. "În primul rând, în contextul în care ieşirea din grupul euro sperie pe oricine - incluzând-mă şi pe mine - troica cere acum continuarea pe termen nedefinit a politiciii regimului din ultimii cinci ani. Unde rămâne speranţa?"

Schimbarea guvernului

Al doilea motiv pentru care Krugman ar vota cu NU la referendum este cel legat de urmările politice ale unui vot favorabil, care ar atrage profunde probleme. "Troica a făcut o mişcare inteligentă - i-a prezentat cu bună ştiinţă lui Tsipras o ofertă pe care acesta nu o poate accepta. Deci ultimatumul a fost de fapt o mişcare pentru a schimba guvernul grec. Şi, chiar dacă nu îţi place Syriza, aceasta mişcare îi deranjează pe toţi cei care cred în ideile europene."

Vă mai recomandăm