1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Referendumul din 2009, piatra de încercare a USL

Dezbaterea Constituţiei demarează greu din cauza faptulu că actorii politici nu îndrăznesc să abordeze deschis şi tranşant subiectele dificile.

La Academie s-a desfăşurat săptămâna aceasta o dezbatere pe tema modificării Constituţiei la care au participat toţi demnitarii importanţi ai statului inclusiv preşedintele Traian Băsescu. A fost evident cu această ocazie că nu există posibilitatea unui compromis. Preşedintele pretinde ca referendumul din 2009 referitor la monocameralism să reprezinte punctul de plecare al reformei constituţionale, în timp ce majoritatea politică se pronunţă pentru bicameralism, punând relevanţa referendumului la îndoială. Desigur că modificarea Constituţiei nu se reduce la acest unic aspect, dar el este esenţial, căci exprimă nu doar o gîndire constituţională, ci şi un raport de putere. Monocameralimsul este ideea pe care şi-a construit preşedintele succesul la alegerile din 2009 şi căreia îi datorează al doilea mandat. A rămas de fapt unul din puţinele sale puncte de sprijin în politica internă, căci în cele mai multe privinţe el a fost invalidat.

Slăbiciunea USL este că evită de fapt să discute direct despre referendumul din 2009 şi să explice de ce nu intenţionează să-l incorporeze în proiectul de modificare a Constituţiei. UDMR a a avut mai puţine ezitări în a combate rezultatul referendumului, arătând că legitimitatea lui este firavă câtă vreme am aistat nu la o dezbatere despre Constituţie, ci la o anexă utilă campaniei prezidenţiale. În cadrul unei dezbateri recente despre legea electorală organizată de FES şi SAR, Kelemen Hunor a fost singurul care a argumentat deschis împotriva acestui referendum. UDMR este de aceea un partener de al USL cel puţin în privinţa acestui subiect constituţional.

Reţinerea militanţilor PNL şi PSD este explicabilă. Potrivit unui recent sondaj de opinie (IRES 19-20 februarie), 72% din cetăţenii români ar prefera monocameralismul, iar în rândul celor foarte tineri procentul creşte la 80%. Iată de ce subiectul este complicat pentru actuala majoritate şi de ce preferă de fapt să evite subiectul. Dar nici partizanii preşedintelui nu au curajul să evoce, cu toată puterea, voinţa poporului şi legitimitatea majorităţilor, din motive binecunoscute. Nu a trecut decât o jumătate de an de la momentul în care susţinătorii lui Traian Băsescu puneau la îndoială capacitatea mulţimilor populare de a exprima un punct de vedere admisibil şi formulau cele mai mari dubii cu privire la raţionalitatea unui referendum. Este adevărat că referendumul de demitere nu a fost validat, dar participarea a fost numeroasă, iar boicotul care a împiedicat întrunirea cvorumului a fost considerat o tactică neloială. Ca sentiment politic, dacă nu ca realitate juridică, referendumul de demitere a fost un succes, pe care partizanii preşedintelui nu au reuşit să-l asimileze decât prin delegitimarea de principiu a marilor mobilizări populare. Iată aşadar că ambele tabere se află într-un impas de argumentare.

Fiecare are de înfruntat o contradicţie proprie pe care nu ştie bine cum să o rezolve. Este foarte adevărat că preşedintele nu a părut deloc inhibat de aceste considerente şi că şi-a prezentat punctele de vedere ca şi cum s-ar bucura de cea mai mare susţinere publică.

Totuşi nevoia de argumentare se face pe mai departe simţită şi dacă dezbaterile despre Constituţie sunt iniţiate atât de greu este poate şi din pricina unei insuficiente pregătiri teoretice. Din 2009 şi până astăzi liberalii şi social-democraţii aveau timp să-şi pună la punct teoria referendumului, dar se pare că nu au făcut-o.

Mai există însă un aspect ascuns bine în textura Constituţiei care tinde să dea dreptate plebiscitului ca principiu general. E vorba de alegerea preşedintelui prin vot direct. Un preşedinte ales prin votul întregului popor este expresia aceleiaşi voinţe populare pe care scepticii ar dori-o limitată. Există democraţii care nici măcar nu admit referendumul şi în care preşedintele de republică este ales indirect. Dar chiar şi în SUA, în ciuda a ceea ce se crede, preşedintele este ales printr-un sistem complicat de vot indirect care face posibil ca cel care câştigă votul popular să piardă alegerile.

De aceea ar fi mult mai coerent şi mai convenabil pentru USL să opteze pentru un preşedinte ales indirect şi să pledeze pentru limitarea practicilor referendare şi explicit şi împotriva referendumului din 2009, deşi ar însemna să risipească astfel o parte din capitalul de popularitate obţinut în 2012. Referendumul ar putea deveni o practică frevcentă în adminstraţiile locale, s-ar putea accepta referendumul de iniţiativă populară, dar el ar fi strict limitat la nivel naţional. A fost destul de limpede pentru cei avizaţi că referendumul din 2009 a reuşit doar în virtutea unor mari ignoranţe şi dezinformări şi că riscul politic pe care îl conţine o asemenea practică este uriaş.

Se vede aşadar că fără curaj şi clarviziune, noua Constituţie nu va face decât să perpetueze contradicţii intime cu efecte dintre cele mai greu previzibile.