1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Referendumul şi ultimul cuvânt al democraţiei

Partidele parlamentare au fost invitate miercuri la Palatul Cotroceni pentru a discuta priorităţile legislative ale momentului: Printre ele noua lege electorală.

Subiectul e simplu şi complicat în acelaşi timp. Simplu, pentru că soluţiile sunt bine cunoscute, fiind discutate îndelung în ultimii ani, cu diferite ocazii. Complicat, pentru că, în anumite circumstanţe, ar putea fi invocate obstacole constituţionale.

În linii mari, politica românească pare să fi căzut de acord asupra consolidării principiului repartizării proporţionale a mandatelor. Fragmentarea tot mai pronunţată a peisajului politic i-a convins şi pe adepţii cei mai categorici ai votului majoritar că proporţionalitatea este mai potrivită cu realitatea românească. De fapt, din 1990 încoace, nu s-a aplicat niciodată sistemul majoritar, dar legea electorală actuală este un efect al dezbaterilor despre necesitatea introducerii acestui sistem. În 2007, preşedintele organiza un referendum privind votul uninominal în două tururi, la care, deşi participarea a fost sub pragul legal, 81,36% dintre votanţi se exprimau favorabil. De fapt, aşa cum ne amintim, totul a fost o mare neînţelegere, alegătorii fiind cuceriţi nu de majoritarism (despre care nu se vorbise deloc), ci de posibilitatea de a alege o persoană anumită şi nu o listă întreagă cu candidaţi necunoscuţi. Oamenii se exprimaseră în favoarea caracterului uninominal şi nu în ceea ce priveşte aspectul majoritar.

În sfârşit, partidele s-au convins că e mai bine să asume, fără subterfugii, principiul proporţional şi să se întoarcă la votul pe liste. Dar, de data aceasta, s-ar putea combina experienţa dobândită în cele două scrutine consecutive (2008 şi 2012) cu lista proporţională. Cu alte cuvinte, s-ar putea opta pentru un sistem electoral mixt, ca în Germania, acolo unde alegătorul are două buletine de vot, unul pentru alegerea unui candidat într-o circumscripţie uninominală şi al doilea pentru alegerea unei liste de partid.

Unde ar putea apărea totuşi dificultăţile? Să ne întoarcem puţin în timp. În 2012 Curtea Constituţională respingea legea electorală iniţiată de liderii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, care propunea un sistem majoritar ca în Marea Britanie. USL dorea astfel să dea lovitura de graţie partidului prezidenţial, care intenţionase la rându-i după 2005 să elimine PNL de pe scena politică.

Curtea Constituţională a respins însă proiectul cu argumente care ar putea fi readuse în discuţie. În decizia Curţii din vara lui 2012, se arăta că legea supusă examinării este contrară Constituţiei, ”întrucât consacră o soluţie legislativă contrară voinţei poporului exprimată la referendumul naţional din data de 22 noiembrie 2009”. Or, asta înseamnă parlament unicameral cu cel mult 300 de membri.

De aici ar rezulta că orice lege electorală menită să ducă la alegerea unui parlament bicameral ar putea fi respinsă de Curtea Constituţională.

Urmarea este că o modificare a legii electorale ar avea nevoie de consens pentru a nu fi contestată. Sună straniu, dar o lege ”neconstituţională” necontestată este ”constituţională”. Aşadar ar fi suficient ca legea să nu ajungă la Curte (aşa cum e şi cazul legii electorale în vigoare, care se referă la un parlament bicameral).

Nu putem ignora, totuşi, eventualitatea în care legea ar ajunge să fie examinată de Curtea Constituţională. Este clar că forul constituţional a îngustat foarte mult aria interpretărilor, oferind referendumului o putere exagerat de mare. Este poate cea mai riscantă interpretare pe care a dat-o vreodată Curtea Constituţională, căci ea deschide drum larg populismelor de toate felurile. În opinia judecătorilor care s-au exprimat în 2012, orice referendum, fie că este decizional, fie că este consultativ, trebuie să fie transpus obligatoriu în lege fără modificări. Iată cum însăşi Curtea Constituţională lasă posibilitatea limitării prin referendum a libertăţilor democratice. Lucruri până acum de neimaginat ar deveni posibile, mai ales în condiţiile în care (din motive cu totul diferite) cvorumul de participare la referendum a fost redus.

A fost o decizie pripită, care strică echilibrul definit în articolul 2 din Constituţie: ”Suveranitatea naţională aparţine poporului român...” Acest articol îşi propusese să îmbine două concepţii diferite: suveranitatea populară şi suveranitatea naţională, aşa cum explica profesorul de drept constituţional Ion Deleanu, care participase în calitate de expert la redactarea Constituţiei din 1991. Chiar dacă nu sună deloc clar, tocmai aceasta a fost intenţia Constituantei, căci altfel ar fi vorbit direct şi exclusiv despre suveranitatea poporului.

Ar fi poate de preferat ca judecătorii Curţii, cu o ocazie oarecare, să reia subiectul acesta şi să nuanţeze chestiunea referendumului, cu atât mai mult cu cât a fost ignorat şi modul impropriu în care a fost organizat referendumul din 2009.

În schimb, reducerea numărului de parlamentari nu ar trebui să pună probleme. Toată lumea, inclusiv preşedintele Klaus Iohannis, s-a pronunţat în favoarea unui parlament mai suplu şi mai funcţional. Dar chestiunea monocameralismului rămâne suspendată ca o ameninţare permanentă şi ca o intolerabilă nesiguranţă în cadrul sistemului instituţional.