1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Referendum constituţional în Republica Moldova?

Alianţa pentru Integrare Europeană, constituită la sfârşitul săptămânii trecute la Chişinău din trei partide liberale şi Partidul Democrat, va modifica substanţial actuala Constituţie a Republicii Moldova.

default

Liderul liberal-democraţilor, Vlad Filat

Liderii celor patru partide necomuniste din noul Legislativul moldovean vor ca şeful statului să nu mai fie ales de către Parlament, ci de popor. Ce obiective are aşadar coaliţia liberal-democrată care va prelua guvernarea de la comunişti?

Ideea modificării sau chiar schimbării Constituţiei Republicii Moldova a fost exprimată în treacăt într-o emisiune televizată de către liderul PLDM, Vlad Filat, şi de preşedintele PL, Mihai Ghimpu:

VLAD FILAT: „Dacă este să vorbim despre modificarea Constituţiei – aceasta este o problemă pe care urmează să o discutăm foarte serios. Noi am avut şi anumite angajamente asumate faţă de oameni. Noi avem de muncit foarte mult, fiindcă avem atâtea norme care se contrazic...”

MIHAI GHIMPU: „Noi avem nevoie de o Constituţie nouă!”.

În campania electorală PLDM şi-a asumat angajamentul de a modifica Legea Supremă astfel încât şeful statului să fie ales de popor - nu de Parlament cum se face în prezent. Dar nu este clar deocamdată la ce s-a referit Vlad Filat atunci când a spus că multe norme constituţionale „se contrazic”.

Se ştie, însă, că, pe parcursul ultimelor două decenii, politicienii moldoveni s-au confruntat în discuţii referitoare la statutul de neutralitate al Republicii Moldova proclamat prin actuala Constituţie, la denumirea română/moldovenească a limbii oficiale a statului şi la apartenenţa ţării la Comunitatea Statelor Independente.

În campania electorală PD şi AMN, care fac parte din Alianţa pentru Integrare Europeană s-au pronunţat, totuşi, pentru menţinerea statutului de neutralitate al Republicii Moldova şi împotriva aderării la NATO. Raţionamentul este, în opinia autorilor ideii, că proclamarea statutului de neutralitate ar fi un argument fundamental pentru a cere Rusiei să-şi retragă armata de pe teritoriul Republicii Moldova. În ceea ce priveşte denumirea limbii oficiale, doar liderul PD Marian Lupu ezită să se pronunţe ferm, dar a spus că „moldoveneasca” şi româna sunt identice. Liderii celorlalte trei componente ale coaliţiei au declarat ferm că vorbesc româneşte.

Dar Constituţia poate fi modificată în Parlament doar de către o „majoritate constituţională”, adică cu 67 de voturi, pe care coaliţia nu le are, la fel cum nu are nici cele 61 de voturi necesare pentru alegerea noului preşedinte. Soluţia ar fi atragerea deputaţilor comunişti. Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană susţin, însă, că există un „plan B” care va fi aplicat în cazul în care comuniştii vor încerca să blocheze noua guvernare:

MARIAN LUPU: „Nu au fost iniţiate negocieri cu Partidul Comuniştilor...”

MIHAI GHIMPU: „Noi avem alternativă la nevotarea din partea comuniştilor. Societatea va afla despre ce este vorba. Noi avem alternativă de a alege şi şeful statului, şi Guvernul, şi preşedintele Parlamentului şi a continua democratizarea societăţii”.

Soluţia care reiese din această declaraţie este, în opinia experţilor, referendumul pentru modificarea Constituţiei. Nici unul din cei patru lideri politici nu a confirmat, însă, dacă anume aceasta s-a avut în vedere prin cuvântul „alternativă” exprimat de Mihai Ghimpu.

Procedura care urmează este una simplă: Liberalii şi democraţii urmează să partajeze funcţiile în stat, iar după aceasta să invite Partidul Comuniştilor la discuţii:

Moldawien Wahlen Oppositionspolitiker Marian Lupu in Chisinau

Liderul PD, Marian Lupu

MARIAN LUPU: „Este clar că ne vom aşeza la masă şi vom discuta. Nimeni, astăzi, nu poate să presupună care va fi scenariul acestor discuţii. Varianta „A”: un dialog care poate să se încheie rapid şi paşnic; Varianta „B”: poate fi un dialog mai îndelungat care se termină paşnic; Varianta „C”: un dialog scurt şi violent. Adică, plasarea pe poziţii diametral-opuse. Nu ne vom lăsa să fim invitaţi la o asemenea discuţie. Vom invita noi PCRM la un asemenea dialog”.

VLAD FILAT: „În această perioadă noi am examinat scenarii..., aşa cum spunea domnul Lupu. Şi sunt mai multe decât A, B şi C. Sunt scenarii care reies din norma legală şi din posibilităţile pe care le avem în a depăşi o situaţie sau alta. Şi vom aborda această situaţie cu toată responsabilitatea şi cu tot profesionalismul pe care îl au echipele acestor partide”.

Până la această oră, componentele Alianţei pentru Integrare Europeană nu au au căzut de acord asupra principalelor trei funcţii în stat – funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, cea de preşedinte al Parlamentului şi funcţia de prim-ministru.

Autor: Vitalie Călugăreanu
Redactor Petre M. Iancu