Redescoperirea Bătrânului Continent

Turneul european al preşedintelui american este de multă vreme în atenţia presei de dincolo de Ocean astfel că vizita lui George W Bush pe Bătrânul Continent este urmărită, în Statele Unite, cu un interes deosebit. În special în ce priveşte speranţa recondiţionării relaţiilor transatlantice. Bush – spun comentatorii televiziunilor americane – ştia ce îl aşteaptă în Europa: ”Tensiuni generate de invazia în Irak şi de rapoartele false ale serviciilor secrete pe tema arsenalului Bagdadului”.

Tonul conciliant în care preşedintele american a jurat prietenia Statelor Unite pentru Europa este şi el analizat de presa americană – Robin Oakley, de la CNN, de exemplu: ”A vorbit despre multe lucruri importante europenilor – despre o Europă unită şi puternică de care Statele Unite au nevoie ca partener puternic. Aşa de limpede nu s-a exprimat, până acum, nici un alt preşedinte american. Şi a mai vorbit despre obiectivul principal pe agendă – o pace în Orientul Mijlociu. Aşa cum, de altfel, le place europenilor să audă”.

Nici adversarilor lui Bush, cum ar fi fostul comandant al trupelor aliate din Europa, generalul Wesley Clark, nu le-a fost uşor să evite cuvintele de laudă: ”A găsit tonalitatea potrivită, dur faţă de Rusia, cerând retragerea siriană din Liban. Are dreptate când spune că Statele Unite şi Europa ar putea, împreună, să facă lucruri măreţe. Poate că ar fi trebuit să gândească astfel încă din urmă cu patru ani. De acum, vorbelor le trebuie şi fapte – valabil şi pentru Bush dar şi pentru aliaţi”.

Americanii de rând au considerat înţeleaptă decizia preşedintelui lor de a se deplasa, în prima vizită din noul mandat, în Europa: ”Am împărtăşit reţinerile Germaniei faţă de intervenţia în Irak. Relaţiile noastre cu Europa au fost aruncate înapoi cu două decenii şi, pentru a le readuce acolo unde trebuie să fie, e nevoie de mai mult decât doar de o vizită. Dar acesta este un început".

Şi interesul manifestat de presa americană pentru Uniunea Europeană este ridicat. New York Times explică despre performanţele comunitare economice – comparabile, în cifre reale, cu cele ale Statelor Unite,, cum scrie ziarul new-yorkez. Se încearcă şi apropierea personalităţilor şi instituţiilor europene de publicul american. De la intervenţia în Irak se ştie că preşedintele Franţei se numeşte Jacques Chirac dar cine, oare, este Javier Solana? Pe paginile de web ale publicaţiilor apar şi hărţi interactive, pentru ca americanii, uşor nefamiliarizaţi cu geografia europeană (ca să spunem aşa), să poată ţine aproape de călătoria preşedintelui lor. Mainz? Bratislava? Pe hărţile tipărite dincolo de Ocean, asemenea toponimii geografice nu prea există.

Cât despre cancelarul Gerhard Schröder, gazda germană a lui Bush, mulţi fac trimitere la mesajul transmis Conferinţei pentru Securitate de la München, în care, spun americanii, şeful Executivului de la Berlin a făcut remarci controversate la adresa viitorului Alianţei ca instrument pentru relaţiile trans-atlantice, cum este de părere postul public naţional de radio NPR.

O concluzie extrasă tot din New York Times: dacă, în 1989, Bush-tatăl a vizitat Mainz-ul şi a beneficiat de o plimbare romantică pe Rin, la momentul vizitei lui Bush-fiul, tranzitul naval pe Rin a fost suspendat.