1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Redacţii puse sub ascultare

Comisia de Apărare din Camera Deputaţilor a hotărît marţi să iniţieze o investigaţie în cazul şefului serviciului de informaţii din Ministerul de Interne, Virgil Ardelean, care solicitase Parchetului cu doi ani în urmă să-i aprobe interceptarea telefoanelor unor ziarişti.

Parchetul Naţional Anticorupţie

Parchetul Naţional Anticorupţie

Cazul a fost dezvăluit de ziarul Ziua şi cel puţin la prima vedere e vorba de un abuz grav, chiar dacă ascultarea telefoanelor nu se va fi produs pînă la urmă. Şeful Direcţiei de Informaţii din Ministerul de Interne a cerut PNA în octombrie 2003 să-i aprobe interceptarea telefoanelor aparţinînd a doua agenţii de presă, dar PNA a respins soliciatarea. Virgil Ardelean, care conduce serviciul amintit, a explicat că interceptarea era necesară în cazul anchetei privind FNI, întrucît era pusă sub semnul întrebării loialitatea unui ofiţer de poliţie, care ar fi furnizat informaţii agenţiei Mediafax şi agenţiei AM Press. Ulterior se precizează în comunicatul Direcţiei de Informaţii din Ministerul de Interne, poliţistul s-a dovedit curat şi investigaţia, fireşte, a fost oprită.

Informaţiile acestea, atîtea cîte au răzbătut în presă, alimentează o mare suspiciune. Pe de o parte, pare nepotrivit să verifici loialitatea unui poliţist ascultînd telefoanele unor redacţii, ceea ce sugerează că serviciul de spionaj din ministerul de interne urmărea, în realitate, alte scopuri. Pe de altă parte se mai pune o întrebare cît se poate de firească. PNA, la solicitarea primită în 2003 a dat un raspuns negativ, ceea ce poate însemna că interceptarea acelor telefoane nu s-a mai produs. Dar nu avem nici o garanţie că lucrurile s-au petrecut în acest fel. Este cît se poate de plauzibil ca solicitarea să fi fost trimisă la Parchet abia după ce telefoanele vor fi fost interceptate. Cine are mijloace de a verifica dacă s-au produs cu adevărat interceptări ilegale va trebui să facă investigaţii. În orice caz, Comisia de apărare din Camera Deputaţilor s-a sesizat şi a hotărît să organizeze, împreună cu membrii comisiei similare din Senat, audierea şefului serviciului de informaţii din MI, Virgil Ardelean.

Cazul acesta conţine o ironie. Spionajul din ministerul de interne a pretins că verifică loialitatea unui ofiţer bănuit că vinde informaţii ziariştilor. De astă dată este însă clar că cineva chiar a vîndut informaţii ziariştilor, cineva care nu a fost descoperit. În realitate asistăm acum după alegeri la mari frămîntari şi în serviciile secrete care par să-şi deconspire singure abuzurile. Devine tot mai clar că serviciile de informaţii ar trebui supuse unor investigaţii mai aprofundate din partea comisiilor parlamentare. S-a văzut, de exemplu, că SRI s-a sustras pînă în prezent oricărui control civil, comisia parlamentară care îi era dedicată comportîndu-se ca o simplă anexă a serviciului. Iar cît priveşte spionajul din MI lucrurile ar putea fi chiar mai grave dacă ne gîndim la o eventuală utilizare politică a informaţiilor obţinute. În orice caz, controlul civil asupra tuturor serviciilor de informaţii ar trebui să fie consolidat.

  • Data 25.01.2005
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B35W
  • Data 25.01.2005
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B35W