1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Recorduri româneşti şi depresia cea de toate zilele

Ce şi-ar spune D-zeu şi poporul, dacă şi-ar vorbi fără intermediar? Nu ştiu, că nu-s profet. Dar îmi pot imagina că şi-ar reproşa mutual aceeaşi lipsă: Una generatoare de crize şi depresii tot mai multe. Au oare leac?

 "Cât timp ai să ne mai chinui, absentând din dragostea noastră”, şi-ar putea zice, la rigoare şi unul şi altul.

Dar dacă poporul se dovedeşte credincios? S-ar întreba de ce nu-i răsplătit pentru credinţă. De ce nu-i merge bine.

Dar cât de bine ştie că nu-i merge bine? Nu se ascunde oare după deget? Poporul ştie, sigur, că e furat şi că li se dă drumul jefuitorilor săi, fără să se recupereze de la ei vreo parte substanţială din prejudiciu. În rest e însă, la mare preţ, eschiva.

Nu prea suportăm realitatea necosmetizată. Ne temem că ne-ar spori depresiile şi ne-ar adânci melancolia fără leac iscată de situaţia în care se găseşte România reajunsă la cheremul ceauşiştilor. Or, ştim cum au lăsat ţara ceauşiştii. Dan Alexe îl evoca pe maiorul securist Bostan, care l-a percheziționat cândva, înainte de 1989,  confiscându-i poemul Bolile Viermilor Intestinali. Simultan l-a dojenit părintește “Păi bine, mă...nu-ţi dai seama cât rău ai face dacă ai publica asta? Vine omul frânt de la muncă, deschide frigiderul: nimic! Își bate nevasta: nimic! Deschide ziarul și vede: “Bolile Viermilor Intestinali  !

Azi fac ravagii nu doar bolile. Dar nu ne prea convine să facem efortul de a-i identifica pe responsabili şi-a repara măcar o parte din dezastru. Mai simplu e să dăm cu UE de pământ. Să dăm vina pe Soros ori pe sorosişti, ca Erdogan pe Gülen şi pe gülenişti.

În răstimp, în ”recorder” Andrei Crăciun” reproducea recent o listă devastatoare de pustiitoare tare care au cotropit societatea românească. Doar Siria cea distrusă de un război civil are mai mulţi cetăţeni fugiţi din patrie decât românii. Milioane de români şi-au luat lumea în cap din cauza lipsei perspectivelor de acasă şi a încrederii în guvernanţi.

Ţara pe care o conduc plagiatori, penali şi infractori e, nu întâmplător, de-o sărăcie înspăimântătoare. O pauperitate şi mai chinuitoare dezagregă satele şi distruge viitorul copiilor lăsaţi de izbelişte de părinţi plecaţi sau rămaşi, dar prea adesea alcoolici, abuzivi, analfabeţi, nespălaţi sau iresponsabili. Să ne mirăm că, într-o ţară codaşă în Europa la consumul de săpun şi număr de medici, ciuca bătăilor la violenţă în familii şi alcoolism şi, totodată, lanternă roşie la autostrăzi, citit de cărţi şi abandon şcolar, nu funcţionează satisfăcător mai nimic?

Să fim uimiţi că nu merg nici şcolile, nici educaţia, că în spitale lipseşte uneori igiena elementară? Petele de negru ale acestui tablou zugrăvind întuneric românesc se completează cu statisticile disponibile şi jurnaliştii care se încumetă să işte furie publicându-le. De pildă, cu recordurile româneşti în materie de corupţie, de avorturi adolescentine, de mortalitate infantilă şi accidente rutiere fatale, în fine, de delincvenţi condamnaţi între străini. Căci „România e pe primul loc în UE la numărul de cetăţeni din închisorile altor state”, după cum corect notează Andrei Crăciun.

Dar cum e, în situaţia dată, cu sănătatea mintală a românilor? La acest capitol stăm, iată, mai bine. O statistică plasa acum câţiva ani România pe locul trei în fruntea ţărilor europene cu cele mai multe afecţiuni psihice. Unul din zece români era cotat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca fiind depresiv. Dar să atribuim situaţiei dezastruoase din ţară partea leului din vina pentru apariţia acestor depresii? Atenţie. Unele, spun specialiştii, sunt endogene. Se ivesc din pricina unor factori interni, genetici şi nu ca produs al vitregiei împrejurărilor.

Ce te faci însă că psihanalistul german Wolfgang Schmidtbauer afirmă, dimpotrivă, că depresiile nu izbucnesc întâmplător. Că sunt rezultatul „unei suprasolicitări a societăţii”. Care, supusă dogmei creşterii perpetue şi performanţei permanente ar răspunde la stres şi la absenţa răgazului meditativ prin tot mai frecvente cedări psihice ale indivizilor care o compun.

Altfel ar fi greu să se explice faptul că, în răstimp de un deceniu, consumul de hapuri antidepresive s-a triplat, fără ca fenomenul să fie îngrădit. Dar cât contribuie oare erodarea valorilor religioase la amplificarea suferinţelor sufleteşti?

Spre deosebire de unele societăţi occidentale, cea românească a rămas profund îmbisericită. În mod straniu, asupra numărului depresiilor îmbisericirea nu pare să se fi repercutat pozitiv. Potrivit scriitorului şi psihiatrului Ion Vianu, ”95% dintre români cred în Dumnezeu – record european...Religia protestantă a fost programată să îi educe pe cetățeni. Timp de generații oamenii au fost obligați să meargă la biserică în fiecare duminică și li s-a ținut o predică pe înțelesul lor. Biserica Ortodoxă e mistică, e contemplativă, e foarte frumoasă, cultivă frumusețea în mod admirabil, dar nu este și nu a fost un educator”.

În consecinţă, mântuirea neamului întârzie, iar şcoala n-a putut-o substitui. Dimpotrivă, incompetenţa din educaţie perpetuează mizeria generală amplificând antimeritocraţia şi impactul anemiei instituţionale a României. Care e indirect proporţională cu puterea prin tradiţie discreţionară a dregătorilor ei. Ceea ce sporeşte neîncrederea oamenilor, împingându-i şi mai abitir să emigreze. Încât modernizarea ţării şi punerea ei pe linie de plutire par mai utopice decât oricând.  

Niciun verdict final nu pare, deocamdată, posibil. Doar atât. Hai să ne educăm copiii şi să ripostăm clasei noastre politice după cum merită. Hai să nu mai tolerăm alegerea în funcţii înalte a unor politicieni, care, în timp ce fură de rup, închid programatic ochii la nemachiatele şi cruntele realităţi româneşti. Fiindcă îşi închipuie că nu-i privesc direct. 

S-ar putea ca această simplă paradă să ne apere mai eficient, pe noi şi pe copiii noştri, de viitoare depresii, decât suntem înclinaţi să bănuim. Caz în care ne-am putea anula în fine şi absenţa din dragostea pe care ne-o poartă Creatorul nostru.