1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Reconstrucţia dreptei în jurul PDL pare iluzorie

Analizele sociologice şi cele electorale arată că PDL nu are resurse să crească până la toamnă şi că bazinul dreptei reale este destul de limitat.

Programele de austeritate au costat scump PDL

Programele de austeritate au costat scump PDL

Victoria fără precedent a USL nu este întru totul surprinzătoare. Starea generală de spirit a societăţii o prevestea de mult, dar publicul interesat a avut mereu la dispoziţie şiinstrumente mai exacte, care anticipau, la rândul lor, această reacţie categorică împotriva guvernelor PDL. De exemplu, un sondaj de opinie realizat în 2011, fără grabă şi fără mize partizane (The Gallup Organization România, la comanda Fundaţiei Soros), dezvăluia încă de pe atunci gradul înalt de dezaprobare publică.

Întrebaţi dacă guvernul a luat măsuri corecte sau măsuri greşite ca răspuns la criza economică, 52% au răspuns că măsurile au fost mai degrabă greşite şi numai 7% au răspuns că măsurile au fost mai degrabă bune. De asemenea, la acelaşi moment (6-19 noiembrie 2011), 51% din cei intervievaţi răspundeau că nu au încredere în guvernul aflat atunci în funcţiune.

Tot ce s-a întâmplat din noiembrie anul trecut şi până acum a confirmat şi consolidat aceste opinii, iar a doua zi după desemnarea lui Victor Ponta ca prim-ministru, 71% din cei intervievaţi (sondaj IRES) au declarat că, dacă ar fi în situaţia să o facă, ar vota în favoarea guvernului.

Situaţia din România nu este deloc singulară. În Spania, recent, a câştigat dreapta conservatoare, deoarece măsurile de austeritate le luase stânga lui Zapatero, iar în Grecia, pe primul loc la recentele alegeri(deşi nu a obţinut majoritatea necesară) s-a plasat Noua Democraţie, totun partid conservator, ca reacţie la austeritateapracticată de socialiştii de la PASOK.

Se poate vedea iarăşi că „stânga” şi „dreapta” au devenit în aceste împrejurări critice mai puţin relevante şi că peste tot electoratul a sancţionat guvernul care a pus în practică măsurile de austeritate. Criza a pedepsit toate guvernele în funcţiune.

În România însă, situaţia pare să fie de două ori mai complicată. Pe de o parte, aşa cum s-a văzut peste tot în Europa, faptul de a se fi plasat la dreapta nu a fost decisiv pentru soarta guvernului PDL, pe de alta, opoziţia a revendicat ea însăşi, printr-o componentă a ei (PNL), o opţiune fundamentală de dreapta.

Stânga şi dreapta continuă să rămână indiscernabile

Amestecul acesta politic ţine însă de o stare de indistincţie obiectivă. Potrivit unui barometru de opinie publică realizat de Fundaţia Soros (2007),percepţia proprie a românilor se împarte aproape egal între stânga şi dreapta. Rugaţi să se plaseze singuri între stânga şi dreapta pe o scală de la unu la zece, 16% se plasează mai curând la stânga, 25% se găsesc chiar la mijlocul scalei şi 17% se consideră mai curând de dreapta.

E adevărat că autopercepţia nu este totuna cu opiniile specialiştilor. Dar studiul caută să afle şi opiniile aceloraşi persoane despre subiecte cum ar fi: ce este mai important, să fii egal cu ceilalţi sau să fii liber? Diferenţele de venituri ar trebui să fie mari sau mici, proprietatea privată ar trebui să fie limitată sau să se extindă? Statul ar trebui să se implice mai mult sau mai puţin? Competiţia e bună sau rea? Şamd.

Răspunsurile la aceste întrebări contrazic autopercepţiileîn bună măsură. Cât priveşte relaţia dintre egalitate şi libertate, 23% au ales mai curând egalitatea, 22%s-au aşezat la mijlocul scalei şi 35% s-au declarat în favoarea libertăţii. E notabil că 17% au ales extrema cea mai din dreapta a scalei. Până aici, electoratul românesc pare să fie majoritar de dreapta, dar lucrurile nu se confirmă întru totul.

În ce priveşte diferenţa de venituri, lucrurile înclină de astă datăcategoric în favoarea stângii: 42% ar prefera mai curând ca diferenţele să nu fie mari, 18% se aşează la centru şi numai 23% declară că preferă contrastele şi dinamismul. În ce priveşte privatizarea, raportul este iarăşi favorabil stângii: 43% mai curând defavorabil, 20% la centru şi 26% se aşează la dreapta. Implicarea statului este apreciată după cum urmează: 44% ar dori o implicare mai mare, 21% se aşează la mijloc şi 27% dau prioritate iniţiativei individuale.

Se poate vedea, aşadar, că alegătorii din România au în bună măsură o percepţie greşită cu privire la propria încadrare şi la valorile pe care le profesează. Mulţi oameni dintre care profesori săraci sau pensionari, de exemplu, se declară cu energie de dreapta, în virtutea unui anticomunism valorizat pozitiv, ceea ce face ca dreapta şi stânga să fie în România realităţi destul de confuze.

La ultimele alegeri, destui oameni care împărtăşeşc valorile stângii au votat PDL (cu presupoziţia anticomunismului care ar caracteriza formaţiunea), după cum foarte mulţi proprietari de afaceri au votat USL sau UNPR. Creşterea TVA şi conduita neprietenoasă a fiscului au provocat o mare nemulţumire în rândurile întreprinzătorilor. Iată aşadar că semnificaţia votului de duminică nu este uşor de formulat şi cu certitudine nu stă exclusiv în problematica economică.

Dar se pot trage totuşi câteva concluzii. Ambiţia PDL de a reconstrui dreapta este, pe termen scurt,iluzorie. Bazinul real al dreptei reale şi nu a celei închipuite atinge cel mult 35%. Iar datele electorale arată că o parte a acestei drepte reale a votat duminică USL. Ca să devină un partid al dreptei reale, PDL ar trebui însă treacă printr-o mare transformare interioară şi mai ales să parcurgă cel puţin două cicluri de alegeri în condiţii de vot majoritar.

Astăzi,opţiunile şi percepţiile sunt aglutinate şi sunt practic imposibil de delimitat. Ca să crească rapid în sondaje şi în preferinţele electorale, PDL nu are la dispoziţie decât aceleaşi straturi sociale amalgamate şi nu poate recurge decât la vechea strategie a aglutinării şi la manipularea afectivă a temelor fierbinţi. Sau, altfel spus, nu îi rămâne deocamdată decât să recurgă la un populism agresiv sau să se resemneze.