1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Recomandări neoficiale privind ICR

Guvernul pregăteşte trecerea Institutului Cultural Român de sub autoritatea preşedintelui republicii sub autoritatea Senatului, cu o motivaţie încă insuficient lămurită.

Preşedintele ICR, Horia Roman Patapievici (dreapta), vizat de noul guvern pentru înlăturarea din funcţie?

Preşedintele ICR, Horia Roman Patapievici (dreapta), vizat de noul guvern pentru înlăturarea din funcţie?

Trecerea ICR în subordinea Senatului schimbă complet raporturile de autoritate şi permite majorităţii politice să ceară conducerii ICR o schimbare de direcţie. Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a spus că guvernul urmăreşte o coerenţă superioară a politicilor culturale, dar această argumentaţie e destul de vagă şi nu pare întru totul la obiect. În definitiv, între ce face Ministerul Culturii şi ce face ICR exista din start o deosebire de substanţă. Iniţiatorul însuşi al ICR, fostul preşedinte Ion Iliescu, a căutat prin acest institut să ofere o prezenţă mai bună a scriitorilor români în străinătate, sau cu alte cuvinte să ofere susţinere unei culturi ”de export”.

ICR din vremea aceea a rămas o insituţie mai curând apatică, care nu a trezit nici aprobări şi nici dezaprobări mari, căci nu se afla în atenţia opiniei publice. Dar este cert că, prin însuşi actul fondator, ICR a căutat să subvenţioneze exporturile culturale româneşti şi nu a avut nici un punct important de incidenţă cu Ministerul Culturii. Aşadar nu este clar despre ce coerenţă a fi vorba şi în ce fel politicile de la Ministerul Culturii şi cele de la ICR ar trebui să fie corelate.

La Bucureşti însă, anunţul acesta a provocat temerea că scopul real al schimbării ar fi pur şi simplu destituirea preşedintelui ICR, Horia-Roman Patapievici şi a echipei sale. Există o puternică adversitate reciprocă manifestată public cu destule prilejuri între o serie întreagă de demnitari ai guvernării actuale şi H-R. Patapievici, Mircea Mihăieş şi alţii mai puţin vizibili, aşa încât puţină lume se îndoieşte că execuţia echipei Patapievici este iminentă.

Se ştie dintotdeauna că politica este necruţătoare şi nedreaptă în revanşele sale şi de aceea temerea pare îndreptăţită.

Totuşi, până atunci, am semnala membrilor Senatului României o oportunitate extraordinară. Ţinând seama de polemica furtunoasă care a fost iniţiată la un moment dat în legătură cu politicile ICR şi care se pare că nu a fost cu totul concludentă, s-ar putea organiza o dezbatere amplă, în cadrul căreia să fie audiaţi, în comisiile senatoriale, artiştii plastici, muzicienii şi scriitorii care au fost ”oferiţi” pe piaţa culturală din străinătate. Mărturia lor va fi foarte importantă, nu atât pentru că am putea prevedea ce vor spune, ci pentru că se va putea face un bilanţ mai sensibil al implicării ICR şi pentru că se va putea vedea mai clar care este dimensiunea şi natura finanţărilor făcute de-a lungul timpului.

Ceea ce am putut remarca, de la distanţă, este că, la un moment dat, autori români extrem de critici cu privire la prezenţa publică a preşedintelui ICR, Horia Roman Patapievici, au admis la un moment dat că, în ciuda ideilor sale ”tari”, în activitatea de administrator a fost cu adevărat imparţial. Ca să luăm un exemplu semnificativ, eseistul şi romancierul Caius Dobrescu, un critic acerb al ideilor lui Horia Roman Patapievici, saluta cu câţiva ani în urmă, într-un articol din Observator Cultural echilibrul şi apolitismul programelor ICR. De la stânga la dreapta, de la autori ai dreptei conservatoare până la autorii stângii radicale, de la simpatizanţi ai PDL şi până la militanţi ai PNL, mulţi scriitori au beneficiat, într-adevăr, de consistente subvenţii de la ICR. În consecinţă, indiferent de opiniile politice exprimate de conducătorii instituţiei, programele girate de ei s-au străduit să se deschidă către toate direcţiile.

Or, acest lucru, indiferent de judecăţile de valoare care se pot face, este performanţa cea mai de preţ într-o instituţie publică. Nu s-au plâns − şi pe bună dreptate − mulţi militanţi şi simpatizanţi USL că TVR ia excesiv de mult partea guvernului? Nu au promis să nu repete greşelile PDL şi să adopte o poziţie mai puţin partizană şi mai larg deschisă către întreaga societate?

În acest context otrăvit şi tulburat de nemăsurate pasiuni politice, o evaluare corectă a situaţiei ar fi de natură să satisfacă pe toată lumea. Există multe suspiciuni care, cu siguranţă, că nu vor putea fi domolite fără o prezentare convingătoare a faptelor. Există riscul ca sentimentele negative pe care majoritatea alegătorilor din România le nutresc faţă de preşedintele Traian Băsescu să se răsfrângă, nedrept, şi asupra unei instituţii care a funcţionat complet independent de ideile şi preferinţele acestuia. Apare de asemenea riscul ca excesele personale ale unor beneficiari ai programelor ICR − şi care în definitiv nu s-au reprezentat decât pe sine − să creeze impresia greşită că întreaga instituţie ar fi promovat în mod organizat o propagandă pro-prezidenţială.

De aceea nu se poate, probabil, imagina o soluţie mai bună decât audierea scriitorilor şi artiştilor finanţaţi de ICR în ultimii 7 ani sau măcar a celor care au beneficiat de programele cele mai consistente. O asemenea ”anchetă” ar putea fi lămuritoare pentru întreaga opinie publică şi ar putea întemeia mai bine orice decizie care va fi luată.