1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Realegerea preşedintelui Horst Koehler nu i-a surprins pe politicienii germani

Susţinătorii preşedintelui s-au bucurat însă că el a fost ales încă din primul tur, în care este necesară majoritatea absolută a Adunării Federale

default

Preşedintele Horst Koehler primeşte după alegeri felicitările unor susţinători şi adversari ai săi

Pentru candidata Gesine Schwan, ziua de sâmbătă a fost ziua unei noi înfrângeri. La fel ca în 2004, profesoara de politologie, membră a Partidului Social Democrat, nu a reuşit să cucerească cea mai înaltă funcţie în stat.


Cu toate acestea, ea nu regretă că a candidat: "Cred că un om înţelept efectuează bilanţul după o noapte de somn. Dar, şi mâine dimineaţă sunt sigură că voi spune că a meritat deplin. A fost posibilitatea de a oferi o alternativă, aceasta a fost reală şi a eşuat cu puţin, dat fiind echilibrul de forţe actual în Adunarea Federală. Aşa este în alegeri. A oferi alternative la prezenta direcţie este un lucru foarte important", a spus candidata social-democrată.


Vara trecută, când Gesine Schwan şi-a anunţat candidatura la preşedinţie, alegerile legislative regionale din Bavaria nu avuseseră încă loc. Dacă aceste alegeri s-ar fi terminat altfel, şi dacă în landul Hessa nu s-ar fi ajuns la alegeri anticipate, atunci s-ar fi produs o schimbare în raportul de forţe din Adunarea Federală, suficientă, poate, pentru a-l înfrânge pe Horst Koehler.


Acum, prezidenţialele ţin de trecut şi la orizont se arată alte alegeri. În două săptămâni au loc europarlamentarele, dar, şi mai important, la finele lui septembrie se va alege un nou Bundestag. După legislative, creştin-democraţii vor să formeze guvernul împreună cu liberalii.


Din această perspectivă, liderii creştin-democrat şi liberal, Angela Merkel, respectiv Guido Westerwelle, s-au bucurat de victoria candidatului lor, Horst Koehler. Ei s-au bucurat, chiar dacă au evitat să afirme că acesta este un semnal pentru parlamentarele din toamnă.


Merkel a evidenţiat: "Fiecare alegere deţine o dinamică proprie, dar faptul că lucrăm în vederea unei majorităţi cu liberalii nu este un secret pentru nimeni. Astăzi s-a văzut că am reuşit - împreună şi nu singuri." La rândul său, liber-democratul Westerwelle a declarat succint: "Ne bucurăm că încercarea social-democraţilor, a ecologiştilor şi a Partidului de Stânga, de a-l alunga din funcţie pe un preşedinte atât de extraordinar, a eşuat."


De partea cealaltă, liderul social-democraţilor, Franz Muentefering, refuză să vadă în acest eşec o prefigurare a rezultatului parlamentarelor din toamnă. El a subliniat: "Rezultatul de astăzi nu are nimic comun cu alegerile generale. Chiar dacă s-a tot vorbit de o influenţă a prezidenţialelor asupra legislativelor, mereu a fost aşa, că numai retroactiv s-a putut vorbi de existenţa unei strategii."


Chiar dacă şi Partidul de Stânga a pierdut, acesta are întemeiate motive de satisfacţie. Candidatul său la preşedinţie, actorul Peter Sodann, a fost singurul care a primit voturi şi din afara taberei sale, spre satisfacţia conducerii acestei formaţiuni.


Autor: Peter Stuetzle / Ioachim Alexandru

Redactor: Ovidiu Suciu