1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Reacţii la informaţiile oferite de Coreea de Nord privind programul său nuclear

Timp de două zile au dezbătut la Kyoto, în Japonia, miniştri de externe ai G-8, în centrul discuţiilor situându-se politica faţă de Phenian.

default

Şeful diplomaţiei germane, Frank Walter Steinmeier, la reuniunea de la Kyoto

Participanţii au anunţat că vor verifica documentul prezentat de Coreea de Nord cu privire la programul său atomic. Şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier a afirmat că soluţionarea conflictului cu Coreea de Nord ar putea constitui un bun exemplu pentru rezolvarea altor crize similare la nivel internaţional. Statele Unite au salutat prezentarea de către conducerea statului comunist coreean a listei cu instalaţiile sale nucleare. Preşedintele american George W. Bush a făcut câteva declaraţii pe această temă la o conferinţă de presă organizată al Casa Albă, apreciind politica statului nord-coreean drept un „pas făcut în direcţia cea bună”. Bush a spus că statul comunist coreean va fi şters de pe lista ţărilor care sprijină terorismul şi că vor fi anulate sancţiunile economice.

Şeful Casei Albe a avertizat în acelaşi timp autorităţile de la Phenian, adăugând că ţara sa va urmări cu atenţie dacă acestea îşi îndeplinesc obligaţiile asumate. „Ne aflăm doar la începutul acestui proces” - a subliniat Bush.

John Wolfsthal din partea Centrului de Studii Strategice şi Internaţionale din Washington apreciază că prezentarea de către Coreea de Nord a listei privind activităţile sale nucleare oferă o nouă dimensiune politicii americane, explicând că astfel există în sfârşit un punct de plecare pentru noi negocieri.