1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Reacţii la cald: o finală, două victorii

Stare tensionată, la Bucureşti, în jurul orei 23, la finalul zilei în care preşedintele în funcţie Traian Băsescu şi contracandidatul său Mircea Geoană şi-au disputat turul de balotaj al cursei pentru şefia statului.

default

Trei dintre cele patru sondaje efectuate în paralel la ieşirea de la urne, comandate, fiecare, de către o televiziune, l-au dat învingător pe liderul PSD Mircea Geoană, în jurul limitei marjei de eroare. Un al patrulea sondaj vorbeşte despre un avantaj pentru Traian Basescu.

„Ca în 2004”

Primul care a făcut o declaraţie, cu puţine minute înainte de ora oficială şi legală (ora 21), a fost actualul şef al statului, care a dat asigurări că, la ora 19, se afla în posesia unor exit-poll-uri preliminare din care reiese că ar fi câştigătorul alegerilor. Băsescu a făcut o referire la momentul la fel de tensionat al câştigării actualului mandat, în confurntarea cu Adrian Năstase: „Vă asigur că şi de data aceasta, ca şi în 2004, puteţi avea deplină încredere în ce vă spun: am câştigat!”. Şeful statului şi-a rugat electoratul „ca până când se va termina numărătoarea voturilor să fie liniştit”.

„Am avut emoţii”

În ciuda scorului indicat de sondaje, Mircea Geoană, lider şi candidat al PSD şi, deopotrivă, preşedinte al Senatului, a aşteptat o vreme, după ora oficială de închidere a urnelor, sfârşitul discursului lui Traian Băsescu după care şi-a proclamat victoria, mulţumind alegătorilor şi, mai ales, partenerilor liberali care l-au ajutat să încline balanţa în cursa prezidenţială. „Am avut emoţii, mărturisesc. Este victoria lui Crin Antonescu şi a colegilor liberali în aceeaşi măsură în care este şi victoria noastră. Este o prietenie şi o datorie de suflet pe care am să i-o port acestui om excepţional toată viaţa”, a completat Geoană, adresându-i-se liderului liberalilor. „Împreună cu Crin Antonescu ne-am angajat că vom pune capăt crizei. Şi vom avea în câteva zile un guvern Johannis”.

Premierul propus de coaliţia anti-Băsescu, Klaus Johannis, a intervenit cu o declaraţie de presă televizată de la Sibiu (oraş al cărui primar este), anunţând că „am discutat la telefon cu domnul Mircea Geoană şi probabil mâine vom avea o întâlnire cu domnia sa şi cu domnul Antonescu şi vom stabili următorii paşi”.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Robert Schwartz