1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Reacţii diferite ale liderilor europeni faţă de succesul lui Bush

Casa Albă va fi ocupată şi în următorii patru ani de acelaşi preşedinte: George W. Bush, liderul republican care s-a dovedit a fi preferatul alegătorilor americani, în pofida contracandidatului său democrat, John Kerry. După o campanie electorală în care cei doi au avut procente foarte apropiate în sondajele de opinie, alegerile s-au dovedit a fi foarte palpitante, iar tensiunea din ambele tabere, pe măsură. Reacţiile liderilor europeni faţă de rezultatele scrutinului din Statele Unite, sunt diferite de la ţară la ţară.

Europenii speră ca Bush să fie mai cooperant

Europenii speră ca Bush să fie mai cooperant

O parte din prim-miniştrii europeni s-au grăbit să-l felicite pe George W. Bush, înainte ca democratul John Kerry să-şi recunoască înfrângerea. Primul ministru spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, a declarat, cu câteva ore înainte de anunţarea rezultatelor scrutinului că spera să aibă o cooperare eficienta si constructiva cu Bush. Asta dupa ce relaţiile dintre Washington şi Madrid s-au răcit brusc, după ce Zapatero, numit în funcţie în martie, a decis retragerea trupelor spaniole din Irak.

Premierul italian, Silvio Berlusconi, care l-a susţinut puternic pe liderul de la Casa Alba în campania electorală s-a arătat mulţumit de continuarea relaţiilor bune cu Washingtonul. La rândul său, premierul britanic Tony Blair, cel mai apropiat aliat al lui Bush în Irak, a sunat la Casa Albă pentru a-l felicita "din inimă" pe republican. Deşi, anterior, s-a spus că lui Blair i-ar fi convenit o victorie a democraţilor, deoarece Bush ar fi devenit o povară pentru el în politica internă britanică. Sondajele de opinie au arătat că britanicii, la fel ca şi ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene, au dezaprobat, cu o mare majoritate, politica promovata de preşedintele reales. Ceilalti europeni au fost însă mai rezervaţi în a-l felicita pe George W. Bush.

"Sper ca al doilea mandat să aducă mai multă stabilitate în lume şi mai multă securitate colectivă, obiective pentru care trebuie totuşi să lucrăm împreună", spune preşedintele Comisiei Europene de la Bruxelles, Romano Prodi.

Diplomaţii Uniunii Europene speră totuşi la un nou început în relaţiile transatlantice, marcate de politica externă unilaterală americană. La rândul său, ministrul francez al afacerilor externe, Michel Barnier, a declarat că lumea nu poate fi condusă doar de Statele Unite, indiferent cine se află la Casa Albă. La Paris era utilizat, înainte de alegeri, sloganul: "oricine este mai bun decat Bush".

La Berlin, dupa ce Kerry şi-a recunoscut înfrangerea, cancelarul federal, Gerhard Schröder, l-a felicitat pe George W. Bush: "Sper să continuăm buna cooperare şi în al doilea mandat al preşedintelui american, ceea ce este în interesul Statelor Unite şi al Germaniei, dar şi al Europei.

Liderul german i-a propus lui Bush îmbunătăţirea colaborării în combaterea terorismului, sărăciei şi în favoarea conservarii mediului. Majoritatea politicienilor germani atât din opoziţie cât şi din partidele aflate la putere şi-au exprimat speranţa ca liderul american să coopereze mai intens, în cel de-al doilea mandat, cu Germania. "Îmi doresc ca relaţiile dintre Statele Unite şi Europa să devină chiar mai bune decat în anii precedenţi. Uniunea Creştin Democrată (CDU) se pronunţa pentru o colaborare buna transatlantică şi sper ca fiecare parte să-şi aducă aportul la aceast obiectiv", a declarat preşedintele Uniunii Creştin Democrate, Angela Merkel.

Nu se pot uita însa controversele cu privire la războiul din Irak, ce au dus la "înghetarea" relaţiilor dintre Berlin şi Washington. Noua victorie a lui Bush, oferă şansa unui nou început, potrivit coordonatorului federal al realtiilor germano-americane, Karsten Voigt: "Cele două părţi trebuie nu doar să colaboreze, ci şi să coopereze având în vedere valorile comune şi interesele extrem de mari. Şi cred că este în interesul ambelor state, ca Europa şi Statele Unite să colaboreze eficient, în ciuda punctelor de vedere diferite în privinţa problemelor de stabilitate mondială."

Relaţiile germano-americane sunt încă încordate, dar Bush a acceptat, între timp, atitudinea Germaniei faţă de războiul din Irak. El ştie că Guvernul de la Berlin nu va trimite soldaţi în Irak şi a renunţat să mai insiste pe această temă.

  • Data 04.11.2004
  • Autoare/Autor Bogdan Bighiu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1b8
  • Data 04.11.2004
  • Autoare/Autor Bogdan Bighiu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1b8