1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Reacţii germane după primul tur de scrutin în Serbia

Alina Kühnel21 ianuarie 2008

Ieri, sârbii au ales. Astăzi, la aflarea primelor rezultate, germanii s-au alarmat şi avertizat asupra unui posibil viitor pro-rus al guvernului de la Belgrad, în cazul victoriei lui Nikolic.

https://p.dw.com/p/CvS6
Tadic şi Nikolic au rămas în cursa finală din 3 februarieImagine: picture-alliance/ dpa

Deşi participarea la vot a fost peste aşteptări, rezultatul pare a fi cu mult sub aşteptările pro-europenilor şi ai celor care îl susţin pe actualul preşedinte, democratul Boris Tadic.

Printre ei se numără şi Lale Akgün, parlamentar social-democrat, membru al comisiei pentru Europa, în cadrul Bundestagului.

"Evident, regret puternic, întrucât am avut şansa de a-l cunoaşte personal pe domnul Tadic şi apreciez stilul său deschis şi democratic. Am aflat însă că în ultimele luni şi mai ales în ultimele săptămâni tonul domnului Nikolici a devenit mai moderat, tocmai pentru a-şi îmbunătăţi rezultatele. Strategia a dat roade şi a fost ales. Iar pentru domnul Tadic problema Kosovo nu este una uşoară. Este greu să menţi balanţa între discuţiile deschise pe această temă şi deschiderea propriu-zisă a tuturor uşilor către o soluţie viabilă", spunea social-democrata Akgün.

Dat fiind programul ultra-naţionalistului Nikolic, este firească întrebarea referitoarea la poziţia anti-europeană a alegătorilor.

Eckart von Klaeden, parlamentar creştin-democrat, membru al Comisiei pentru Politică Externă din Bundestag, caută o explicaţie: "Nikolici nu a obţinut majoritatea absolută. Altfel, ar fi fost deja ales. De accea trebuie să aşteptăm al doilea tur de scrutin, când se va decide destinul Serbiei: pro-european sau pro-rus".

Un alt politician creştin-democrat, vicepreşedinte al grupului parlamentar pentru Europa de Sud-Est, Peter Weiß, comentează primele rezultatele ale votului de ieri.

"Este uimitor rezultatul obţinut de primul clasat Nikolic. Al doilea tur de scrutin este cu atât mai interesant cu cât vom asista la o cursă strânsă, cu un singur învingător. În Europa, rezultatul este aşteptat cu interes, pentru că Serbia va decide ori în favoarea unui parcurs european ori pentru continuarea tensiunilor politice."

Pentru Gunther Kriechbaum, şeful Comisiei pentru Europa din Bundestag, situaţia din Serbia este comparbilă istoric cu cea din Germania.

"Pot să înţeleg reacţiile populaţiei din Serbia. Şi cred că şi Germania poate înţelege, pentru că, fără a putea compara situaţia, Germania a suferit pierderi teritoriale după al Doilea Război Mondial, locuri în care trăiseră generaţii, pământul părinţiilor şi bunicilor fiind pierdut pentru vecie. Şi totuşi, Germania şi-a găsit locul în Europa şi acum, în anul 2008, poate privi în urmă, la o istorie de peste 6 decenii de pace".