Reacţia americană la vizita lui Bush

Americanii pleacă în genere de la premiza că în întrevederea sa cu Putin Bush a reuşit să-şi exprime net mai apăsat îngirjorarea provocată de regresele înregistrate de democraţia rusă decât a reieşit din remarcile oarecum vagi pe care preşedintele SUA le-a făcut ulterior în conferinţa de presă. Cu toate acestea unii observatori şi-au exprimat fără înconjur dezamăgirea. James Goldgeier, expert în probleme esteuropene de la Universitatea George Washington şi-a declarat bunăoară, fără ocolişuri, nedumerirea provocată de faptul că "Bush a afirmat că Putin s-ar fi declarat un adept al democraţiei şi că, dacă Putin spune acest lucru, el Bush, ştie că acest angajament este onest. Fapt este, însă, că în ultimii ani am observat o tendinţă în Rusia care se îndreaptă în direcţia contrară".

Pe de altă parte, o serie de observatori au elogiat faptul că Bush a izbutit să-i smulgă lui Putin măcar acest solemn act de credinţă în favoarea democraţiei. In mod remarcabil, chiar şi unii membrii ai opoziţiei democrate l-au lăudat pe liderul republican al SUA. Semnificativă, în context e declaraţia fostului candidat la preşedinţia americană, senatorul Joe Lieberman. Congresemanul democrat introdusese anterior în forul legislativ american un proiect de rezoluţie cerând suspendarea apartenenţei Rusiei la grupul G-8 al celor mai puternic industrializate ţări din lume dacă Moscova nu pune capăt violării sistematice a principiilor democratice. După summitul americano-rus, Liebermann a declarat că apreciază ”faptul că Bush şi-a manifestat felul de a fi deschis şi direct şi în întrevederea sa cu Putin. Ceea ce nu înseamnă că n-am fi în continuare interesaţi în menţinerea relaţiilor noastre bune cu Rusia. Dar raporturile bune", a precizat în continuare senatorul democrat, "presupune şi onestitatea legăturilor noastre mutuale. Ceea ce", a adăugat Liebermann, "implică faptul că, în Congres îi dăm de înţeles Rusiei, că nu poate face parte dintr-un prestigios club democratic precum G-8 câtă vreme nu dispune de o democraţie adevărată”.

In general analiştii i-au acordat note bune lui Bush pentru cele 5 zile ale turneului său european. Abordând escalele efectuate la Bruxelles şi Mainz, cei mai mulţi editorialişti americani au reliefat că, prin schimbarea sa de ton, preşedintelui i-a reuşit vădit să modifice în chip pozitiv atmosfera transatlantică. Unii dintre reporterii din suita prezidenţială au subliniat că, în cursul consultărilor cu gazdele sale europene, dezbaterea subiectului iranian a declanşat un proces de reevaluare, de către şeful statului american, a chestiunii conflictului provocat de ambiţiile nucleare ale Teheranului. In consecinţă se pare că administraţia e gata să-şi reconsidere refuzul de până acum de a susţine activ negocierile UE cu regimul de la Teheran menite să convingă pe cale diplomatică Iranul să renunţe la producţia de materiale nucleare susceptibile să fie utilizate în construcţia de bombe atomice.

Referindu-se la etapa germană a vizitei, "New York Times" consideră că străzile goale şi blocate din Mainz şi faptul că Bush nu s-a văzut aici decât cu politicieni, ziarişti şi câţiva oameni de afaceri aleşi pe sprânceană ar constitui "o metaforă pentru amplitudinea actuală a clivajului tot mai accentuat dintre germani şi americani".

In reacţie la călătoria europeană a lui Bush, fostul ambasador american la NATO, Robert Hunter a caracterizat relaţiile transatlantice în felul următor:

"Relaţia de amor a dispărut, avem de a face mai degrabă cu o căsnicie impusă. In culise se află nişte indivizi înarmaţi până în dinţi. Lupta împotriva terorismului, situaţia din Orientul Apropiat şi în genere problemele acestei lumi ne silesc să cooperăm".