1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Reţeaua Twitter - un pericol pentru procesul electoral?

Reţeaua de socializare Twitter a ajuns să schimbe anumite ritualuri legate de alegerile din Germania.

default

Cine publică rezultatele unor sondaje din ziua alegerilor înainte de termenul legal, riscă în Germania o amendă piperată de până la 50.000 de euro. Roderich Egeler, directorul Biroului Federal de Statistică, le-a cerut şi institutelor care realizează sondaje să "folosească informaţiile obţinute într-un mod cât mai restrictiv" şi să nu le divulge nimănui înainte de termenul stabilit. Egeler speră să nu se mai ajungă la o scurgere de informaţii de felul celei din 30 august, când nişte necunoscuţi au publicat în internent, prin intermediul platformei Twitter, rezultatele aproape exacte ale alegerilor regionale din landurile Saar, Saxonia şi Turingia.

Duminică, institutele oficiale vor chestiona mii de alegători germani în secţiile de votare. Pe baza datelor obţinute, vor putea fi analizate structurile sociale, motivele pentru care alegătorii şi-au exprimat opţiunea, şi, desigur, succesul sau insuccesul unui anumit partid. Cu cât se apropie mai mult ora închiderii secţiilor de votare, cu atât mai exacte sunt prognozele privind rezultatele finale.

Cifrele obţinute în sondaje ajung mai întâi la anumiţi politicieni şi jurnalişti, care sunt însă obligaţi să nu le comunice înainte de termen. Cu toate acestea, la ultimele alegeri legislative din Germania, prognozele au circulat pe sub mână încă la orele 16 - şi nu doar în cercurile restrânse ale oamenilor politici.

Grupuri mari de oameni pot fi mobilizate sau demobilizate în ultimul moment

Horst Köhler

Victoria lui Horst Koehler a fost anunţată înainte de termen prin Twitter

Prin intermediul internetului, în special a reţelelor de socializare de tip Twitter, cifrele pot să ajungă într-o singură secundă la sute de mii de cetăţeni. Adesea, tocmai politicienii sunt interesaţi să răspândească veştilele înainte de termen. De pildă, la scrutinul prezidenţial din mai, mai mulţi creştin-democraţi au anunţat deja victoria lui Horst Koehler prin reţeaua Twitter înainte ca aceasta să fie dată publicităţii pe cale oficială.

În ce constă însă riscul acestor practici moderne ? Cu ajutorul reţelei Twitter, prin care informaţiile ajung şi pe ecranul telefoanelor mobile, sub formă de SMS, pot fi mobilizate sau demobilizate grupuri foarte mari de oameni în ultimul moment. Sub influenţa cifrelor transmise, indiferent, dacă informaţiile puse în circulaţie corespund, sau nu corespund realităţii, aceşti oameni s-ar putea să voteze într-un mod anume, altul decât cel intenţionat iniţial, ori să se abţină de la vot.

Comunicarea prematură a unor date de acest fel ar putea avea, ca atare, un impact asupra evoluţiei scrutinului, în special în cazul unei competiţii strânse între partidele aflate în frunte.

Gerd Depenbrock, unul dintre cei mai cunoscuţi experţi electorali din televiziunea publică germană, îi avertizează pe alegători să nu ţină cont de rezultatele care apar în internet înainte de termen, având în vedere că nu este vorba de cifre verificate, iar sursele sunt, adesea, cât se poate de dubioase.

Autori: Bernd Graessler / Alexandra Sora
Redactor: Petre M. Iancu