1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Ratingul de credit al Greciei scade şi scade

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a redus pe 13 iunie, ratingul de credit al Greciei la aproape cel mai mic nivel posibil, CCC". Agenţia a motivat scăderea printr-o posibilă iertare a ţării de datorii.

Protestele continuă

Protestele continuă

Prin evaluarea Greciei cu "CCC", agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's consideră că guvernele din Jamaica, Pakistan sau Ecuador sunt în prezent mai capabile să-şi plătească datoriile decât cel de la Atena. Agenţia şi-a motivat decizia prin creşterea probabilităţii unei reeşalonări, a datoriilor elene, respectiv a posibilei incapacităţi de plată a Greciei. Dacă obligaţiunile pe termen scurt existente pe piaţă vor fi transformate în obligaţiuni pe termen lung, unii creditori riscă să înregistreze pierderi substanţiale, a anunţat S&P.

Ceea ce înseamnă că agenţia de evaluare financiară credă că perspectivele de viitor ale Greciei sunt negative. Potrivit ei, executivul de la Atena nu va reuşi nici în 2012 şi nici în anii următori să obţină lichidităţi pe pieţele financiare, rămânând dependent de ajutoarele financiare comunitare.

Dezamăgire la Atena

Guvernul elen şi-a exprimat dezamăgirea şi dezaprobarea faţă de decizia S&P. Agenţia nu ar lua în considerare că Grecia a procedat la reforme financiare substanţiale şi că rămâne în continuare membră în zona Euro, s-a plâns executivul elen.

Reducerea ratingului Greciei va fi desigur şi tema discuţiilor purtate la reuniunea miniştrilor de finanţe ai statelor membre ale Uniunii Europene de astăzi, de la Bruxelles.

Pentru a evita falimentul Greciei, ţările comunitare au aprobat deja de anul trecut credite de urgenţă de peste 110 miliarde de euro. În schimb, guvernul elen s-a obligat să-şi reducă datoriile. Acum, ţinând cont că Grecia nu reuşeşte să se repună pe picioare conform planului, miniştrii de resort vor discuta despre acordarea unor noi credite între 90 şi 120 de miliarde de euro, în timp ce executivul de la Atena va promite să facă economisiri şi mai drastice.

Parlamentul grec va decide până la sfârşitul lumii iunie adoptarea unui plan de reformă financiară în valoare de de aproximativ 28 de miliarde de euro. Aceste fonduri ar urma să fie obţinute până în anul 2015 din economisiri, privatizări ale activelor statului, reduceri salariale şi diminuarea ajutoarelor sociale.

Protestele din Grecia continuă

Opoziţia de la Atena a protestat vehement împotriva noilor planuri de reformă ale guvernului. Sindicatele au anunţat noi greve generale, iar demonstranţii care au blocat piaţa Syntagma din Atena au chemat populaţia la noi proteste, care urmează să aibă avea loc în toată ţara.

Autori: Thomas Grimmer/ Maria Pascu
Redactor: Petre M. Iancu

Vă mai recomandăm