Raporturile dintre Israel şi Germania la 40 de ani

Fiind înfiinţat, ca stat modern, la doar câţiva ani după exterminarea, în Holocaust, de către naziştii germani şi aliaţii lor, a 6 milioane de civili evrei, Israelul a acceptat, după 2 decenii de existenţă statală, să încheie relaţii diplomatice cu democratica Germanie apuseană. Spre deosebire de Germania comunistă, sau de Austria, Republica Federală îşi asumase clar şi fără echivoc răspunderea decurgând din calitatea ei de stat succesoral al celui de-al treilea Reich. Şi pentru israelieni şi pentru germani momentul edificării raporturilor diplomatice oficiale a fost desigur cu atât mai important, cu cât Holocaustul a marcat profund identitatea ambelor naţiuni.

Pe evrei, crima în masă comisă de nazişti împotriva lor, a unor oameni şi populaţii civile lipsite de orice apărare i-a determinat să-şi întemeieze existenţa statală pe conştiinţa că nu mai trebuie niciodată să accepte să se lase dezarmaţi şi să înfrunte neputincioşi răul antisemitismului şi voinţa anihilării lor.

La rândul ei, identitatea germană, după cum au subliniat în repetate rânduri oficialii Republicii Federale, nu mai e de conceput azi în absenţa răspunderii pentru exterminarea în masă a evreilor europeni.

Dar istoria nu defineşte în întregime natura raporturilor mutuale. Ambele state beneficiază încă de la înfiinţarea lor de democraţii funcţionale, de tip occidental, ambele au intense legături politice, sociale, comerciale, economice şi ştiinţifice care s-au dezvoltat neîncetat de-a lungul deceniilor. In prezent oamenii politici şi observatorii califică în genere relaţiile bilaterale drept bune şi prieteneşti, dar nu lipsite totuşi de un caracter special.

Intr-adevăr umbra trecutului n-a dispărut niciodată cu totul din legăturile dintre Ierusalim şi Bonn, iar mai nou între Ierusalim şi Berlin, în ciuda frecvent reiteratei dorinţe germane de „normalizare deplină” a relaţiilor bilaterale. Partea israeliană nu şi-a ascuns niciodată scepticismul legat de posibilitatea unei atari normalizări depline. La un moment dat, vicepremierul israelian Ehud Olmert a subliniat că, dată fiind istoria comună, Germania nu poate fi niciodată obiectivă în privinţa Israelului.

In ce le priveşte, oficialităţile germane şi-au subliniat permanent angajamentul pentru dreptul la existenţă al statului evreu, un drept care, potrivit Berlinului, nu este câtuşi de puţin negociabil. Germania deţine însă, prin tradiţie, şi relaţii foarte bune cu lumea arabă. Republica Federală a criticat ceea ce Berlinul consideră a fi ocuparea de teritorii palestiniene de către israelieni şi a adoptat în genere o poziţie de neutralitate în diverse instanţe şi voturi privind chestiuni asociate conflictului din Orientul Mijlociu, derulate în forurile internaţionale.

Israelienii insistă pe lngă autorităţile de la Berlin să adopte în cadrul UE poziţii mai ecbhilibrate şi mai puţin propalestioniene decât cele preferate de regulă de oficialităţile de la Buxelles. In ansamblu însă, Germania a ocupat poziţiile cele mai puţin antiisraeliene sau cele mai proisraeliene în cadrul vechii UE, fără să renunţe la dreptul său de a critica diverse decizii ale guvernului de la Ierusalim.

Aşadar problemele trecutului rămân. Între timp au apărut însă (ori au reaăprut) şi altele, de felul necesităţii combaterii tot mai accentuatului antisemitism, a mişcărilor de extermă dreapta din Europa şi a terorismului internaţional. Ambele state şi-au manifestat clar şi ferm hotărârea de a lupta cu toate forţele împotriva unor atari tendinţe şi având în vedere asumarea clară de către Germania a responsabilităţii ei istorice nu prea există motive de pesimism în privinţa evoluţiei viitoare a relaţiilor bilaterale, germano-israeliene.